Planificarea Auditului

1. Planificarea preventivă a auditului.

Orice verificare de audit se constituie din următoarele etape:

1) familiarizarea cu personalul şi planul de lucru;

2) obţinerea şi documentarea informaţiei despre client privind structura controlului inclusiv în anumite cazuri a mijloacelor de control pentru evaluarea riscului controlului;

3) elaborarea planului de efectuare a verificării în cadrul auditului;

4) efectuarea verificărilor suplimentare a mijloacelor de control ce permit de a ridica nivelul certitudinii referitor la scopurile concrete ale verificării de audit şi conturilor contabile;

5) efectuarea verificărilor privind semnificaţia, înregistrarea dovezilor temeinice că aprecierile conducerii reflectate în rapoartele financiare sunt argumentate şi permit atingerea scopurilor corespunzătoare;

6) utilizarea procedeelor analitice precum analiza şi aprecierea rezultatelor auditului;

7) întocmirea raportului de audit şi prezentarea informaţiei privind lipsurile în structura controlului intern.

Înaintea acceptării propunerii unui client nou este necesar de a colecta date privind compania respectivă pentru determinarea caracterului admisibil al propunerii acesteia. După posibilitate este necesar de-a aprecia reputaţia potenţialului client în cercurile de afaceri, stabilitatea situaţiei financiare ale acestuia şi relaţiile lui cu firma de audit anterioară.

În cazurile cînd potenţialul clientului s-a folosit de serviciile de audit a unei alte firme de audit, auditorul nou va intra în contact cu predecesorul.

Dacă clientul nu a fost supus anterior verificărilor de audit atunci este necesar de a efectua cercetări de alt gen. Drept surse de informaţie reprezintă: juriştii locali, alţi auditori, băncile şi întreprinderile industriale comerciale.

Informaţia privitor la client este utilizată pentru evaluarea riscului propriu şi riscului controlului în baza cărora este elaborat planul efectuării verificărilor în cadrul auditului. Pe lîngă aceasta auditorul urmează să obţină şi alte date precum mărimea şi organizarea întreprinderii, factorii ce influenţează asupra: busnessului clientului, condiţiilor de efectuare a controlului intern, sistemului de evidenţă contabilă şi altele.

2. Semnificaţia şi riscul auditului.

Semnificaţia şi riscul sunt factori importanţi ce trebuie luaţi în consideraţie la planificarea auditului.

Auditorul este obligat să determine dacă raportele financiare conţin denaturări semnificative, dacă auditorul depistează o eroare semnificativă atunci el informează clientul privitor la faptul respectiv pentru că acesta să poată întroduce corectări, dacă clientul refuză să corecteze datele rapoartelor financiare, atunci auditorul trebuie să expună o opinie cu menţiune sau o opinie adversă în dependenţă cît de semnificativă este denaturarea. Auditorul accentuează activitatea sa asupra sferelor mai importante.

La exercitarea verificărilor de audit se examinează foarte amănunţit problema includerii sau neîncluderii căreiva menţiuni în raportul de audit, regula generală aici constă în faptul că auditorii trebuie să evalueze semnificaţia incorectitudinilor depistate din punct de vedere al autenticităţii rapoartelor financiare în general.

Incorectitudinile sunt semnificative dacă disponibilitatea informaţiei privind acestea sunt în stare să afecteze deciziile utilizatorilor calificaţi. Incorectitudinile sunt semnificative în mare măsură dacă ele induc în eroare utilizatorii calificaţi ale căror decizii luate în baza acestor informaţii nu vor fi adecvate. Prin urmare toţi auditorii necesită determinarea concepţiei privind semnificaţia de auditor. În caz dacă auditorul expune o opinie incorectă atunci intervine riscul auditorului. Această opinie incorectă constă în faptul că rapoartele financiare sunt în general prezentate corect, iar aceasta nu este adevărat. Ele sunt întocmite incorect dar de fapt sunt corecte. Riscul auditorului este riscul admisibil al auditului, care constă în faptul că auditorul poate comite anumite greşeli în activitatea sa şi la îndeplinirea totalizării lucrului înfăptuit să deducă concluzii incorecte. De exemplu: în baza tuturor rezultatelor lucrului realizat auditorul formulează incorect opinia sa şi evident va expune un raport de audit fără menţiuni în cazul cînd nu este îndreptăţit să facă aceasta.

În esenţă acest risc poate fi examinat ca interacţiune a doi factori:

1. Riscul existenţei incorectitudinilor semnificative în evidenţa contabilă.

2. Riscul că anumite incorectitudini semnificative existente în rapoartele financiare nu vor fi depistate în cadrul verificării.

Scopul final în organizarea operaţiunii este limitarea riscului auditului în conturi separate, astfel încît la finisarea auditului totalitatea riscului auditului să fie limitată pînă la un nivel suficient de redus încît nivelul certitudinii să fie suficient de înalt pentru a permite auditorului expunerea opiniei privind rapoartele financiare în general. Cercetarea domeniilor riscului este efectuată la etapa planificării cu determinarea riscurilor particulare ce au aceleaşi caracteristici spre exemplu:

- esenţa busnessului şi ramurei de activitate a clientului;

- istoria relaţiilor auditorilor cu clientul, adică materialele verificărilor de audit precedente;

- administrarea personalului acordîndu-se atenţie profesionalismului şi onestităţii administrative care practic nu sunt măsurate prin indicatori cantitativi;

- gradul subiectivităţii la soluţionarea anumitor întrebări care poate depinde de temeinicirea afirmărilor administrative referitor la evaluarea stocurilor de mărfuri şi materiale temeinicirea creanţelor şi chiar integritatea mijloacelor băneşti într-o bancă cu reputaţie îndoielnică;