Politici și opțiuni contabile privind diagnosticul economico-financiar

Diagnosticul economico-financiar este un instrument la indemana managerilor care permite formularea unor judecati de valoare calitative si/sau cantitative privind starea, dinamica si perspectivele unui agent economic, evidentierea fortelor si slabiciunilor acestuia, a capacitatii de a se dezvolta intr-o maniera profitabila.

Efectuarea unui diagnostic al firmei poate fi motivată nu numai de situatia in care aceasta are dificultati, respectiv disfunctionalitati, ci şi atunci cand, asa cum spune Jean Pierre Thibaut “intreprinderea are o buna stare de sanatate” , dar se doreste imbunatatirea ei.

Diagnosticul se bazeaza pe “rezultatele ” analizei, fara sa se confunde cu aceasta. Diagnosticul presupune aprecieri, judecati si, in ultima instanta, asumarea unei anumite responsabilitati. Diagnosticul confrunta in permanenta o situatie reala cu o ipoteza de referinta.

Diagnosticul este faza preliminara demersului strategic, care furnizeaza rationamentele indispensabile confruntarii dezideratelor echipei manageriale cu realitatea internă şi externă.

Pentru a fi utila, diagnosticarea trebuie sa fie, intotdeauna, riguroasa si cat se poate de obiectiva. Un diagnostic daca nu surprinde elementele esentiale pozitive si negative, si cauzele reale care le genereaza, poate fi mai daunator decat absenta lor.

In concluzie, diagnosticarea poate fi definita ca acea metoda folosita de manageri, pe baza constituirii unei echipe multidisciplinare, din manageri si executanti, al carui continut principal consta in identificarea punctelor forte si slabe ale domeniului analizat, cu evidentierea cauzelor care le genereaza, finalizata in recomandari cu caracter corectiv sau de dezvoltare.

In esenta, motivatia diagnosticului, indiferent de pozitia celui care-l efectueaza, o constituie:

• cercetarea realitatii obiective, cunoasterea si interpretarea ei;

• informarea partenerilor sociali cu privire la starea intreprinderii, performantele, eficienta utilizarii resurselor;

• stabilirea variabilelor cheie ale dezvoltarii, a corelatiilor dintre acestea;

• stabilirea masurilor de redresare sau de ameliorare a performantelor;

• identificarea noilor surse de avantaj concurential;

• fundamentarea strategiilor de dezvoltare intr-un mediu concurential dinamic.

In concluzie, diagnosticul economico-financiar are rolul de a gasi solutii problemei puse de insuficienta resurselor fata de nevoi, problema fundamentala a tuturor sistemelor si care se face tot mai simtita in zilele noastre.

EFICIENTA UTILIZARII METODEI DIAGNOSTICARII IN MANAGEMENTUL FIRMEI

Diagnosticarea nu prezinta eficienta cuantificabila direct intrucat nu are un caracter decizional si nici operational. Ea se finalizeaza in recomandari, care numai dupa omologare si definitivarea lor de catre organismele de conducere competente, devin decizii, care aplicate genereaza eficienta.

Utilizarea diagnosticarii contribuie frecvent si la depistarea factorilor perturbatori ai activitatii unitatilor economice, intr-o faza incipienta, fapt ce permite adaptarea si aplicarea unor decizii cu caracter profilactic, ce preintampina manifestarea unor apreciabile disfunctionalitati si producerea unor serioase pierderi sau cheltuieli pentru unitate.

Deci, principalele avantaje ale folosirii sistematic a metodei diagnosticarii in conditiile tranzitiei la economia de piata sunt:

• asigura fundamentul necesar elaborarii si aplicarii programelor de dezvoltare ale firmei;

• preintampina aparitia unor disfunctionalitati majore datorita identificarii cauzelor ce le genereaza intr-o faza incipienta;

• amplifica rapid potentialul unitatilor economice prin actionare asupra cauzelor generatoare de puncte forte;

• asigura baza informationala absolut necesara adoptarii unor decizii strategice si tactice atente si eficiente.

Metoda diagnosticarii este necesar sa se foloseasca in toate unitatile economice. Este una dintre metodele a carei utilizare corecta conditioneaza functionarea normala a oricarei firme.

Sursele informationale necesare efectuarii diagnosticului sunt:

• surse economico-financiare (documente financiar-contabile: bilant, CPP, etc);

• alte surse (juridice, comerciale).

Bilantul contabil reprezinta sursa informationala fundamentala in analiza financiara a intreprinderii.

Sistemul contabil al unei tari este influentat de o serie de factori precum sistemul juridic, modul de finantare dominant al agentilor economici, sistemul fiscal, nivelul de inflatie, sistemul economic, politic etc. Din aceasta cauza exista diferente semnificative de la un sistem contabil national la altul.

Diferentele dintre sistemele contabile genereaza dificultati de acceptare a situatiilor financiare intocmite de intreprinderi pentru utilizatori care actioneaza intr-un mediu sensibil diferit de cel al tarii de origine a intreprinderii respective.

Solutiile pentru inlaturarea dificultatilor de acceptare ar putea consta fie in retratarea situatiilor financiare, potrivit referentialului contabil recunoscut de destinatarii acestora, fie in elaborarea situatiilor financiare pe baza unui referential contabil recunoscut la nivel international.

Situatiile financiare cu scop general trebuie sa ofere o imagine fidela a rezultatelor si pozitiei financiare a unei societati la sfarsitul exercitiului financiar, oferind informatii utile unei categorii largi de utilizatori. In functie de natura si dimensiunea evenimentelor ce au loc intre data bilantului si data la care sunt semnate situatiile financiare, aceste tranzactii pot fi, de asemenea, incluse in situatiile financiare sau prezentate in notele la situatiile financiare. Utilizatorii vor fi interesati sa aiba acces la aceste informatii deoarece deciziile pe care le iau cu privire la societatea respectiva sunt afectate de acestea.