Postulate și Principii Contabile

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Contabilitate
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 7 în total
Cuvinte : 2451
Mărime: 20.14KB (arhivat)
Publicat de: Avram Chivu
Puncte necesare: 6

Extras din referat

INTRODUCERE

Obiectivul fundamental al contabilităţii este asigurarea unei imagini fidele asupra situaţiei patrimoniului şi rezultatului exerciţiului. Acesta, se realizează pe baza unor reguli, metode şi proceduri contabile care se fundamentează şi concretizează avându-se în vedere anumite postulate, principii şi convenţii contabile generale.

Practica contabilă a oricărei economii de piaţă nu poate fi concepută fără utilizarea acestor concepte esenţiale, luând în calcul şi faptul că la baza efortului de normalizare stau postulatele, principiile şi normele contabile. În acest sens, se are în vedere faptul că în activitatea practică majoritatea operaţiilor contabile se bazează pe unul sau mai multe dintre aceste concepte specifice contabilităţii, ceea ce justifică necesitatea existenţei, cunoaşterii şi înţelegerii corecte a conţinutului lor.

Postulatele contabile reprezintă un adevăr fundamental în domeniul contabilităţii care apare ca evident şi deci nu mai este necesară demonstrarea acestuia.

Principiile contabile sunt enunţuri cu un grad mare de generalitate, formulate într-o manieră inductivă, pe baza observării practicilor contabile, şi se constituie ca o teorie contabilă normativă, care indică „cum trebuie” să fie contabilitatea întreprinderii. Şi acestea sunt enunţuri evidente, acceptate ca atare, fără demonstraţie. După opinia unor autori, principiile contabile reprezintă un ansamblu de enunţuri teoretice, relativ coerente între ele, care se aplică contabilităţii privite ca o construcţie intelectuală, în scopul reprezentării cât mai fidele a unei realităţi.

Principiile contabile au un grad de generalitate mai mic decât al postulatelor, dar mai ridicat în comparaţie cu normele, acestea din urmă fiind de fapt reguli sau metode contabile precise de evaluare, înregistrare, clasificare şi prezentare a informaţiilor financiare. Principiile contabile se referă cu predilecţie la conţinutul şi calitatea informaţiei contabile furnizate şi publicate prin situaţiile financiare anuale. Cum situaţiile financiare anuale sunt vizate cu prioritate în procesul de standardizare şi armonizare contabilă pe plan mondial, principiile contabile din această categorie sunt, de regulă, expres enumerate şi definite de legislaţiile contabile naţionale. Pe baza principiilor contabile sunt formulate normele contabile, care ghidează practica contabilă, găsindu-şi astfel o consacrare juridică, explicită sau implicită, prin textele legale. De asemenea, unii autori denumesc principiile contabile şi convenţii contabile. Validarea ştiinţifică a principiilor contabile este determinată de modul cum aplicarea acestora asigură o reprezentare cât mai fidelă a realităţii reflectate, deci de raportul concept realitate-reprezentare.

Postulatele şi principiile contabile sunt adoptate în mod general, după ce au fost stabilite în urma unui consens sau compromis. Fiind construcţii mentale, postulatele şi principiile nu pot fi verificate pe cale empirică, de aceea existenţa sau conţinutul unora dintre ele fac obiectul unor discuţii contradictorii, nefiind acceptate în unanimitate. Din acest motiv, în literatura de specialitate sunt prezente diferite structuri ale postulatelor şi principiilor ca ipoteze de observare şi cuantificare. De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că rolul postulatelor şi principiilor în contabilitate este diferit de la o ţară la alta.

PRINCIPIILE NORMATIVE ALE METODEI CONTABILITATII

1. Principiile înregistrării şi ţinerii contabilităţii

2. Principiile partidei duble

3. Principiile observării

4. Principiile evaluării

5. Principiile responsabilităţii

1. Principiile înregistrării şi ţinerii contabilităţii

Principiile inregistrarii si tinerii contabilitatii sunt:

• Principiul inregistrarii complete si continue;

• Principiul uniformitatii inregistrarii contabile;

• Principiul fundamentarii documentare a inregistrarii contabile;

• Principiul tinerii contabilitatii.

Conform acestor principii, înregistrarea primară în scris a tuturor operaţiunilor economico-financiare atunci când acestea au loc, precum şi ţinerea contabilităţii (a registrelor contabile) sunt obligatorii. Indiferent dacă sunt tipizate sau netipizate, cu regim special sau fără regim special, comune pe economie sau cu circuit intern într-o întreprindere, documentele pe care se înregistrează pentru prima dată o operaţiune economico-financiară capătă caracterul de document justificativ şi constituie singura bază profesională şi legală şi dovadă materială a înregistrării în conturi a operaţiunii respective, mergând până la documentele de sinteză şi raportare financiar-contabilă şi fiscală a operaţiunii respective.

Înregistrările contabile se fac în scris cronologic, în registrul – jurnal (în ordinea temporală a petrecerii evenimentului respectiv, adică operaţiunea economico-financiară) şi sistematic, în registrul Cartea Mare sau Maestru – Şah, în funcţie de metoda de înregistrare folosită (în conturile specializate, corespunzătoare tipului de operaţiune). Registrele contabile au caracter de probă în justiţie şi se arhivează pentru cel puţin 10 ani.

Preview document

Postulate și Principii Contabile - Pagina 1
Postulate și Principii Contabile - Pagina 2
Postulate și Principii Contabile - Pagina 3
Postulate și Principii Contabile - Pagina 4
Postulate și Principii Contabile - Pagina 5
Postulate și Principii Contabile - Pagina 6
Postulate și Principii Contabile - Pagina 7

Conținut arhivă zip

  • Postulate si Principii Contabile.doc

Alții au mai descărcat și

Rezultatul Exercițiului

Elaborarea acestui proiect are ca scop sustinerea examenului de atestat,prin care se dovedeste nivelul elevat de cunostiinte acumulate în cei 4 ani...

Contabilitatea Subventiior Guvernamentale

Evaluarea este procesul prin care se determina valorile la care structurile situatiilor financiare vor fi recunoscute in bilant si in contul de...

Organizarea activității de decontare și evidență bancară

I.2. Reglementarea contabilitatii bancare Directia contabilitatii generale are urmatoarele obiective : - defineste politica Bancii în domeniul...

Te-ar putea interesa și

Circulația mărfurilor în alimentația publică

INTRODUCERE Principala politică de contabilitate reprezintă procedee privind opţiuni determinate de anumite interese, cu respectarea unor anumite...

Elementele comune și particularitățile reglementării contabilității în Republica Moldova și altor sisteme

Întroducere În condiţiile globalizării economiei şi sporirii gradului de deschidere a economiilor naţionale se observă o accelerare a convergenţei...

Principii și modele de reflectare a performanțelor întreprinderii în documentele contabile de sinteză

CAPITOLUL I LOCUL SI ROLUL SITUATIILOR FINANCIARE ÎN EXPRIMAREA ADEVARULUI CONTABIL 1.1. Delimitari privind situatiile financiare În literatura...

Principii, postulate și convenții contabile

Obiectivul fundamental al contabilităţii este asigurarea unei imagini fidele asupra situaţiei patrimoniului şi rezultatului exerciţiului. Acesta,...

Postulatele și Principiile Contabile

Postulatele si principiile contabile Normalizarea contabila este procesul prin care se armonizeaza prezentarea situatiilor financiare, politicile...

Postulate și principii contabile

I. INTRODUCERE Potrivit Reglementarilor contabile, puse in acord cu Standardele Internationale de Contabilitate, orice persoana juridica are...

Postulate și Principii Contabile

In observarea mediului economic, politic, juridic si social se apeleaza la o selectie, pentru a retine numai ipotezele fundamentale...

Reguli și principii de organizare a contabilității financiare

Organizarea contabilitatii agentilor economici Contabilitatea agentilor economici din Romania este organizata in dublu circuit. Informatiile...

Ai nevoie de altceva?