Principiile contabilității

- Principiile contabile fundamentale

Principiile contabile ale tarilor cu economie de piata nu mai pot fi concepute astazi fara referinta la principiile care guverneaza contabilitate.

Aceste principii au fost formulate si aplicate ca urmare a numeroaselor cercetari de tip inductiv si deductive organizate si realizate cu predilectie in S.U.A. Alegerea principiilor contabile ca singure criterii de formulare a judecatilor si solutiilor contabile este de altfel una din principalele particularitati ale practicilor contabile anglo-saxone. Altfel spus, un contabil englez, de exemplu, inregistreaza operatiile economice nu pe baza unui Plan Contabil General (care de altfel nici nu exista in Marea Britanie) ci pe baza actiunii unui sau mai multor principii contabile.

In schimb, in tarile Europei continentale, traditia face ca intregistrarile contabile sa fie regizate de un Plan Contabil (general sau nu), Plan acre este principalul instrument al normalizarii contabile. Planul Contabil General Francez asimileaza in mod explicit o serie de principii contabile; altele operau deja in mod implicit.

Cadrul reglementar romanesc cuprinde urmatoarele principii:

1. Principiul Prudentei

Acesta consta, in esenta, in contabilizarea oricarei pierderi probabile si in necontabilizarea profiturilor sperate, chiar daca acestea sunt foarte probabile.

Principiul prudentei este leagt organic de evaluarea patrimoniului iar intelegerea modului de operare solicita prezentarea regulilor generale de evaluare aplicabile elementelor patrimoniale.

Exista patru momente ale evaluarii elementelor patrimoniale:

- evaluarea la data intrarii in patrimoniu;

- evaluarea la data inventarierii;

- evaluarea la data inchiderii conturilor;

- evaluarea la data iesirii din patrimoniu.

Primele doua momente creeaza premisele aplicarii prudentei iar cel de al treilea realizeaza efectiv aplicarea acesteia.

a) Evaluarea la data intrarii in patrimoniu.

In momentul intrarii in patrimoniu, diferitele elemente de active si de pasiv sunt evaluate dupa cum urmeaza:

- bunurile intrate cu titlu oneros (contra plata), la const de achizitie;

- bunurile produse de intreprindere , la valoarea de productie;

- bunurile intrate cu titlu gratuit, la valoarea de utilitate;

- creantele si datoriile, la valoarea lor nominala ( stipulate in contract, comanda, factura sau un alt document).

b) Evaluarea la data inventarului.

Valoarea de inventar se identifica in toate cazurile cu valoarea de utilitate; pentru stabilirea acesteia intreprinderile utilizeaza referintele sau tehnicele cele mai adaptate naturii si caracteristicilor fiecarui element patrimonial: pretul pietei, baremul, mercurialul, indicii specifici etc.

c) Evaluarea la data inchiderii conturilor.

Corespunde aplicarii effective a principiului prudentei. Cu aceasta ocazie se compara, pentru fiecare element patrimonial, valoarea de inventar cu valoarea de intrare:

In cazul activelor:

- Atunci cand valoarea de inventar este mai mare decat valoarea de intrare, diferenta poarta numele de plus de valoare care, in principiu, nu este contabilizat.

- Atunci cand valoarea de inventar este mai mica decat valoarea de intrare, diferenta poarta numele de minus la inventar.

d) Evaluarea la data iesirii din patrimoniu.

Desi nu este legata direct de aplicarea principiului prudentei, acest moment comporta totusi corijari ale volumului amortismentelor si provizioanelor, deoarece la iesirea din patrimoniu a unui element de activ sau de pasiv va trebui in mod logic sa fie anulata deprecierea acestuia, calculata pina la data producerii operatiei respective.

2. Principiul permanentei metodelor

Pentru explicare necesitatii permanentei metodelor aducem in discutie doua cazuri:

- Daca un stoc este evaluat in exercitiul N, utilizand metoda “costului mediu ponderat”, comparatia situatiei patrimoniale si a rezultatelor, intre cele 2 exercitii, isi pierde orice semnificatie (probleme de evaluare)

- Daca un provision de origine fiscala este inscris in activul bilantului ca element substractiv, in exercitiul N, iar in exercitiul urmator este tratat ca un prvizion reglementat, marind masa capitalurilor proprii, compararea celor 2 bilanturi successive devine dificila, analiza unor indicatori financiari conducand la unele erori de interpretare.

Limitele de aplicare a permanentei metodelor.

Permanenta metodelor nu trebuie absolutizata. Practica releva o serie de evenimente economice, financiare sau sociale in care contabilitatea unei intreprinderi este obligata sa-si schimbe o parte din metode.

3. Principiul indepentei exercitiilor (principiul specializarii exercitiilor)

Aplicarea acestui principiu este legata de decuparea activitatii unei intreprinderi, inclusive a prelucrarii contabile in perioade numite exercitii. In mod normal exercitiul contabil are durata de un an. Sunt cazuri in care intreprinderile isi fixeaza bornele exercitiului contabil in mod arbitrar ceea ce poate conduce la compromiterea independetei reale.

Veniturile si cheltuielile sunt contabilizate pe masura generarii sau angajarii lor (si nu cu ocazia incasarii sau platii lor) si inregistrate in situatiile financiare ale perioadei respective.

Din aplicarea acestui principiu apar sase consecinte. Regulamentul nostrum contabil face referinta numai la primele doua dintre acestea.