Principiile contabilității

Princippile contabile sunt reguli sau directive care ajuta producatorii de informatii scontabile la masurarea,clasificarea si prezentarea informatiilor financiare. Totodata ele constituereguli generale care pot fi puse in aplicare in mai multe moduri ce dau nastere maimultor norme contabile.

I Principiul costurilor istorice

Costurile istorice reprezinta o modalitate de aplicare a principiului nominalismului monetar cunoscut si sub numele de “principiul costului de origine”,priciul costurilor istorice consta in conservarea,la nivelul structurilor bilantiere,a valorilor de intrare care sunt valori istorice. Ele sunt corectate cu suma amortizarilor sau provizioanelor pentru depreciere. Bazat pe ipoteza unitatii monetare stabile,principiul costurilor istorice consta in respectarea valorii nominale a monedei fara a se tine cont de variatiile puterii sale de cumparare.

Determinarea bazei de masurare a reprezentat una din problemele cele mai dificile ale contabilitatii. In practica si in teoria contabila,au fost acreditate mai mult baze de masurare cum ar fi :costul de inlocuire,valoarea neta de realizare,valoarea economica si costul istoric.

Costul istoric prezinta un mare avantaj fata de celelalte baze,avantaj dat de fiabilitatea sa. Pentru a ilustra marele avantaj al utilizarii costului istoric ar trebui sa analizam dificultatile ridicate de oricare alta baza cum ar fi valoarea neta de realizare care reprezinta diferenta intre incasarile viitoare din vanzarea unui bun si cheltuielile presupuse de vanzare.

Costul istoric este definit si verificabil. O data stabilit,el ramane fix,atata timp cat bunul ramane in posesia intreprinderii. Pentru a se putea baza pe informatiile furnizate de producatori,utilizatori internisau externi trebuie sa se asigure ca informatia este exacta si bazata pe fapte,ori tocmai utilizarea costului istoric ca baza de masurare permite producatorilor sa furnizeze in situatiile financiare,informatii obiective si ferificabile. O data stabilit,el ramane fix,atata timp cat bunl ramane in posesia intreprinderii.Pentru a se putea baza pe infaormatiile furnizate de producatori,utilizatorii interni sau externi trebuie sa se asigure ca informatia este exactasi bazata pe fapte,ori tocmai utilizarea costului istoric ca baza de masurare permite producatorilor sa furnizeze in situatiile financiare,informatii obiective si verifcabile.

Bilantul cuprinde activele si pasivele unei intreprinderi. Uzanta contabililor este de a gandi costul numai in relatie cu activele. Totusi daca se inlocuieste termenul de “cost” prin cel de “valoare de schimb”,se poate constatta ca el poate fi aplicat la fel de bine si in cazul pasivelor. Unele passive,precum ”furnizorii”sau “efctele de platit” au ca provenienta schimburile effectuate de intreprindere, pentru a obtine diverse active carora li s-a atasat o anumita valoare. Determinata prin de schimb, ea constitue “ costul pasivelor”.

In perioadele de inflatie si deflatie, inregistrarea sp prezentarea activelor si pasivelor la costurile istorice este impusa unor virulente critici, mai ales atunci cand variatiile preturilor sunt foarte mari. In periodele de echilibru economic si financiar valoarea de piata a activelor si pasivelor este putin relevanta pentru ca aceste elemente sunt utilizate in cursulnormal al afacerilor.

Doctrinele si politicile contabile occidentale afirma ca anumite active pot fi evaluate altfel decat la nivelulcostului istoric in contextual contabilitatii conventionale.

In Franta, Codul de Comert si Planul Contabil general considera costurile istorice ca fiind criteriul primordial de evaluare.

Cu toate avantajele sale, aplicare a costurilor istoriceconduce la o serie de deformatii in documentele de sinteza, in conditii de inflatie si de hiperinflatie. Astfel pot fi remarcate :

in bilant - subevaluari ale imobilizarilor

- subevaluari ale stocurior

- distorsionarea situatiei nete (in general, subevaluata,

marimea subevaluarii fiind partial anihilata de datoriiile neindexate).