Probe de Audit

Raport de autoevaluare

Scopul acestei lucrari este de a stabili reguli asupra a ceea ce constituie probe de audit într-un audit al situaţiilor financiare, asupra cantităţii şi calităţii probelor de audit care trebuie obţinute şi asupra procedurilor de audit utilizate de auditori pentru obţinerea respectivelor probe de audit. Auditorul trebuie să obţină suficiente probe de audit adecvate pentru a fi capabil să emită concluzii rezonabile pe care să se bazeze opinia de audit. Este esenţial ca o probă să fie corect documentată pentru a uşura tragerea unor concluzii logice care să constituie baza opiniilor de audit. În documentarea rezultatelor testelor de fond, auditorul trebuie să fie foarte atent ca probele de audit să fie materiale (semnificative), credibile, suficiente cantitativ şi corespunzătoare calitativ

1. Conceptul de probe de audit

Probele de audit sunt obţinute printr-o combinaţie adecvată de teste de control şi proceduri de fond. În unele cazuri probele de audit pot fi obţinute în întregime prin aplicarea procedurilor de fond.

Termenul „probe de audit” reprezintă informaţiile obţinute de către auditor pentru a trage concluziile pe care se va baza opinia de audit. Probele de audit cuprind documentele primare şi înregistrările contabile ce stau la baza situaţiilor financiare coroborate cu informaţii din alte surse. „Testele de control” reprezintă testele efectuate pentru a obţine probele de audit privind proiectarea adecvată şi respectiv modul efectiv de funcţionare a sistemului contabil şi a celui de control intern.

Procedurile de fond reprezintă testele efectuate pentru a obţine probe de audit în scopul detectării erorilor semnificative din situaţiile financiare şi sunt de două tipuri :

a) teste de detaliu ale tranzacţiilor şi soldurilor şi

b) proceduri analitice.

Pe parcursul activităţii sale, auditorul este confruntat cu necesitatea de a alege şi utiliza diverse tipuri de probe de audit, care pot fi clasificate în funcţie de natura sau sursa de obţinere a acestora.

a) Din punct de vedere al sursei, probele de audit pot fi :

- obţinute de auditor;

- obţinute de terţe părţi;

- obţinute de la entitatea auditată.

În funcţie de sursa de provenienţă a probelor de audit, se fac următoarele precizări:

- proba obţinută în mod direct de auditor este mai sigură decât cea obţinută din alte surse;

- proba de audit provenită de la terţi, dacă este completă şi obţinută în mod independent, este mai sigură decât cea provenită de la entitatea auditată;

- proba de audit obţinută din surse interne ale entităţii auditate este credibilă, în cazul în care sistemul contabil şi sistemul de control intern sunt corecte, legal organizate şi funcţionează într-un mod corespunzător.

b) Din punct de vedere al naturii, probele de audit pot fi :

- documentare -- este cea mai sigură şi se prezintă de regulă sub forma documentelor justificative furnizate de entitate, dar şi sub forma documentelor obţinute în mod direct de către auditor sau de către terţi;

- vizuale -- este foarte sigură în cazul necesităţii de confirmare a existenţei bunurilor şi mai puţin sigură, în cazul necesităţii de a stabili sursa de provenienţă a proprietăţii sau a valorii acestora;

- verbale -- este considerată cea mai puţin sigură, fiind necesară confirmarea sa prin documente.

2. Cerinţele probelor de audit

Auditorul are în vedere ca probele de audit pe baza cărora îşi fundamentează opinia să îndeplinească următoarele cerinţe :

1. Competenţa -- proba de audit este competentă când este suficientă din punct de vedere cantitativ şi adecvată din punct de vedere calitativ.

Pentru determinarea suficienţei, auditorul trebuie să ia în considerare:

- materialitatea şi riscul de audit;

- evaluarea controlului intern şi a testelor de control;

- metodele de eşantionare;

- rezultatele aplicării procedurilor analitice.

Proba de audit adecvată se referă la calitatea informaţiilor obţinute, adică la caracterul lor imparţial, la credibilitatea şi la siguranţa acesteia..

Calitatea unei probe de audit depinde de natura, sursa şi procedeele folosite pentru obţinerea sa.

Aprecierea probelor de audit ca suficiente şi adecvate ţine de raţionamentul auditorului care este influenţat de :

- evaluarea naturii şi mărimii riscului inerent, atât la nivelul situaţiilor financiare cât şi nivelul soldurilor unor conturi sau categorii de tranzacţii (operaţiuni);

- nivelul de organizare şi modul de funcţionare al sistemului de control intern, precum şi mărimea nivelului riscului de control;

- nivelul materialităţii ;

- rezultatele aplicării probelor de audit;

- sursa şi credibilitatea probelor de audit;

- experienţa proprie a auditorului.

Auditorul trebuie să-şi fundamenteze astfel concluziile pe probe de audit, care pot fi de natură diferite sau care provin din mai multe surse, astfel încât să-i permită argumentarea solidă a opiniei de audit. Această abordare este necesară cu atât mai mult cu cât în activitatea entităţii auditate există puncte slabe sau controversate.

Credibilitatea sursei şi tipul probei de audit influenţează atât cantitatea necesară de probe de audit cât şi gradul de argumentare al opiniei auditorului.

De asemenea, cantitatea şi tipul probelor de audit sunt determinate în mod hotărâtor de evaluarea riscurilor şi constatărilor pe parcursul acţiunii de audit.

2. Caracterul relevant -- proba de audit relevantă este acea informaţie caracterizată prin pertinenţă, în sensul că susţine elocvent constatările auditului.

De aceea, încă din faza de planificare, auditorul trebuie să definească clar obiectivele auditului şi să decidă asupra unei abordări adecvate.

3. Caracterul rezonabil -- proba de audit rezonabilă reprezintă informaţia care din punct de vedere al costului obţinerii, comparat cu relevanţa ei se dovedeşte a fi economică, eficientă şi eficace.

Economicitatea probei de audit solicită auditorului realizarea obiectivelor auditului cu cel mai mic cost posibil. Aceasta se realizează prin evaluarea şi alegerea, încă din etapa iniţială, a celei mai potrivite abordări a auditului.

Proba de audit este eficientă atunci când metodele aplicate pentru obţinerea ei au fost rentabile şi eficace, când scopurile pentru care a fost produsă susţin constatările. Auditorul trebuie să deţină probe de audit suficiente şi relevante care să-i susţină constatările, în cazul în care conducerea entităţii auditate pune la îndoială constatările sau nu este convinsă de realitatea acestora.