Reevaluarea mijloacelor fixe la o societate comercială

Din punct de vedere contabil evaluarea este considerata un procedeu al metodei contabilitatii menit sa asigure redarea fidela, clara si completa a patrimoniului, a situatiei financiare si a rezultatelor obtinute de intreprindere. In acest sens, evaluarea este considerata operatiunea prin care se cuantifica marimea unor elemente patrimoniale sau a unor patrimonii in intregul lor, in expresie naturala, si se exprima, aceasta rnarime, cu ajutorul etalonului monetar ori valoric.

Din punct de vedere economic evaluarea este considerata aprecierea valorica a unui bun, a unei lucrari, a unui serviciu, a unei prestatii, ori a unei intreprinderi in intregul sau. Atunci cand vorbim de evaluarea unei intreprinderi, a unui bun sau a unui activ putem defini evaluarea ca fiind un ansamblu de tehnici, metode si procedee folosite de evaluator, prin care intreprinderea, bunul sau activul in cauza se exprima valoric la nivelul valorii de utilitate, respectiv al utilitatii economice a acestora.

In ceea ce priveste reevaluarea, aceasta inseamna a evalua din nou, de regula a aduce la zi o valoare preexistenta. Rezulta de aici ca intre evaluare si reevaluare nu exista diferentieri din punct de vedere al continutului si al metodologiei ci doar din punctul de vedere al momentului in care acestea se efectueaza. Evaluarea se face pentru prima data, iar reevaluarea presupune existenta unei evaluari anterioare. In evaluare intervin cel putin doua elemente si anume:

-subiectul evaluarii;

-obiectul supus evaluarii;

Subiectul evaluarii este cel care efectueaza evaluarea adica specialistul evaluator ce poate fi cu diverse cunostinte, specifice uneia sau alteia din domeniile de activitate. Specialistul evaluator poate fi acceptat de un anume standard formal sau poate sa nu se incadreze in cerintele standardelor. Cand evaluarea se refera la un domeniu public de activitate, evaluatorul trebuie sa se incadreze in cerintele prevazute de standardele profesionale sau guvernamentale in domeniul evaluarii.

Obiectul supus evaluarii, care poate fi reprezentat de proprietati mobile, imobile, afaceri sau active intangibile necorporale.

Intreprinderile se evalueaza nu doar pentru a stabili o valoare a lor ca proprietati ci si pentru a stabili o valoare a acestora ca afaceri capabile sa genereze fluxuri monetare spre investitori.

Intreprinderea poate fi privita, din punctul de vedere al evaluarii, ca fiind:

- un patrimoniu compus din bunuri mobile si imobile:

- o activitate rentabila, respectiv o sursa de castig pentru investitori in intreprindere;

- o organizare foarte buna a diverselor activitati;

- o clientela fidela, cumparatoare a bunurilor, a lucrarilor si a serviciilor realizate;

Pentru fiecare aspect sub care poate fi privita o intreprindere se utilizeaza modalitati diferite de evaluare specifice scopului urmarit prin evaluare. Bineinteles ca se utilizeaza modalitati diferite de evaluare atunci cind obiectul evaluat este un bun mobil sau imobil, active distincte dintr-un patrimoniu al unei intreprindri, etc.

In mod normal, estimarea valorii unei afaceri nu are incidente asupra inregistrarilor contabile. Pe de alta parte, notiunea de imagine fidela pe care trebuie sa o prezinte contabilitatea presupune ca aceasta se bazeaza pe valori rezonabile ale bunurilor, activelor intreprinderii. Ca urmare, evaluatorul nu poate trece cu vederea informatiile pe care le ofera contabilitatea pentru realizarea unei evaluari corespunzatoare. Contabilitatea fotografiaza patrimoniul unitatilor economice, precum si elementele componente ale acestui patrimoniu. Din acest punct de vedere, a neglija informatia contabila reprezinta pentru evaluator o mare greseala.

In concluzie, chiar daca in contabilitate valorile nu sunt estimate ci determinate dupa reguli stricte, in estimarea valorii trebuie sa se tina seama de informatiile furnizate de contabilitate.

Directiva a IV-a a Comunitatii Economice Europene are o sectiune distincta numita "Reguli de evaluare", in care sunt prezentate principiile de evaluare si de inscriere in situatiile financiare sau in conturile anuale a elementelor patrimoniale ale unei intreprinderi.

Conform prevederilor acestei secfiuni din Directiva a IV-a, evaluarea posturilor care compun conturile anuale se face cu respectarea principiilor fundamentale ale contabilitatii.

La baza evaluarii elementelor patrimoniale in contabilitate stau doua criterii, respectiv, valoarea de utilitate si timpul.

Primul criteriu, cel al valorii de utilitate, are in vedere faptul ca valoarea trebuie sa reprezinte costul aducerii in patrimoniu a unui bun sau a unui activ ori a echivalentului valoric ce s-ar obtine daca bunul sau activul ar fi vandut pe piata.

Criteriul timp are in vedere plasarea in timp a momentului evaluarii. Pornind de la acest criteriu, conform Legii contabilitatii nr. 82/1991, s-au stabilit urmatoarele reguli de evaluare si inregistrare in contabilitate:

La data intrarii in patrimoniu a elementelor patrimoniale, acestea se evalueaza si se inregistreaza in contabilitate la valoarea de intrare, ce are la baza costul de origine, care se stabileste astfel:

a) pentru bunurile reprezentand aportul la capital, precum si pentru cele obtinute gratuit, se stabileste valoarea de intrare in functie de valoarea de utilitate. Pentru stabilirea valorii de utilitate se au in vedere pretul pietei pentru bunuri identice sau similare, utilitatea pentru intreprindere, starea tehnica si amplasamentul celui in cauza;

b) pentru bunurile obtinute cu titlu oneros valoarea de inregistrare, respectiv de intrare, se stabileste la nivelul costului de achizitie, care se compune din pretul de cumparare, cheltuielile de transport, aprovizionare si eventuaiele taxe nerecuperabile;

c) pentru bunurile sau activele realizate in intreprindere. valoarea de intrare se determina la nivelul costului de productie, care contine costul de achizitie al bunurilor utilizate pentru realizarea activului sau bunului in cauza, precum si cheltuielile de prelucrare (manopera, energie si o cota rationala a cheltuielilor indirecte).