Structura Financiară a Întreprinderii

Introducere

Termenul de structură este împrumutat din limba latină “struere” care înseamnă construire, maniera în care un edificiu este construit sau un lucru este dispus şi aranjat. Structură mai poate însemna maniera în care părţi ale unui ansamblu sunt aşezate între ele.În ştiinţele sociale (în general), structura se defineşte ca un aranjament al pşăţilor unui ansamblu abstract de fenomene, sistem complex luat în considerare ca fiind caracteristic acestui ansamblu stabil cu aceleaşi valori şi sensuri. În economie acest termen de structură reprezintă:

-proporţie şi relaţie ce caracterizează un ansamblu economic localizat în timp şi spaţiu;

-elementele unui ansamblu economic care apar ca relativ stabile, cum ar fi structura de producţie;

-organizare complexă a elementelor şi importanţa prevazută pentru elementele sale esenţiale.

Structura este concepută ca un ansamblu organizat de raporturi, ca un sistem de relaţii care nu sunt aparente în obiectul considerat parţial sau total.

În general, noţiunea de structură este formală. Este un sistem operaţional cu semnificaţie nedefinită care grupează elementele într-un număr fără a li se specifica natura, dar cărora li se defineşte funcţia şi anumite rezultate, în ceea ce priveşte elementele sale.

1. Conţinutul structurii financiare a întreprinderii

Dacă în perioada anilor ’60 o întreprindere încercă să obţină o linie de creditare pe termen mediu în condiţiile în care trezoreria ei era excedentară datorită ciclului de exploatare (nevoie de fond de rulment) negativ şi considerând că fondul de rulment era negativ banca sfătuia clientul ei sa procedeze la o creştere de capital.

Conducerea întreprinderii a realizat că o asemenea operaţiune nu ar face decât să crească inutil disponibilităţile deja existente. Banca în schimb recomandă întreprinderii să menţină viteza de rotaţie a stocurilor sale pentru a crea o nevoie de finanţare la nivelul exploatării. O asemenea atitudine întâlnită în perioada anilor’80 avea avantajul că se putea realiza o analiză a riscului pe care îl reprezentau întreprinderile cu nevoi de rulment negative.Treptat în conditiile unor fonduri de rulment negative sau datorită proiectelor de investitii importante, conducătorii întreprinderilor au înţeles importanţa şi necesitatea datoriilor bancare. În perioada actuală accesul la creditele bancare (în general) este foarte greu datorită conditiilor “drastice” impuse de către bancheri, în condiţiile în care din punct de vedere al întreprinderii (indiferent de mărime), înfiinţarea, evoluţia şi menţinerea pe piaţă nu pot fi realizate exclusive cu capitalul social fără împrumuturi şi/sau datorii de la instituţiile financiare de creditare.

În condiţiile economiei de piaţă, stabilirea modalităţilor de finanţare exercită un impact deosebit asupra activităţii agenţilor economici. Întreprinderile nu sunt finanţate în totalitate din fonduri proprii, ele apelează şi la resursele externe. Selectarea mijloacelor de finanţare externă şi ponderea acestora în raport cu finanţarea internă reprezintă o decizie majoră a politicii financiare a întreprinderii.Dacă acoperirea financiară prin obligaţii pe termen scurtconferă o anumită supleţe pentru întreprinzător, în sensul că poate să dezvoltesau sa reducă operativ volumul activităţii,finantarea cu capitaluri permanente este mai puţin costisitoareşi deci mai avantajoasă.

În vederea desfăşurării activităţii sale întreprinderea trebuie să dispună de capitaluri.Acestea sunt necesare pentru constituirea aparatului tehnic de producţie, adică a activelor imobilizate, precum şi pentru achizitionarea obiectelor muncii, respectiv a activelor circulante.

Capitalurile trebuiesc colectate de pe piaţa financiară la un nivel care să acopere integral nevoia de resurse financiare a întreprinderii.Gestionarii financiari ai firmei vor trebui să adauge la cerinţa asigurării firmei cu resurse până la nivelul necesar şi preocuparea de a angaja cele mai mici obligaţii către furnizorii de capitaluri,inerente activităţii de atragere a capitalurilor.Aceasta înseamnă că procesul de constituire a capitalurilor trebuie să se finalizeze cu o anumita structură financiară.