Valorificarea Rezultatelor Inventarierii Patrimoniului în Context Financiar

1. Generalitati privind inventarierea

Contabilitatea, ca principal instrument al conducerii, trebuie să asigure informaţii reale asupra activităţii unităţii patrimoniale, în vederea adoptării de decizii fundamentate din punct de vedere stiinţific. Pentru realizarea acestui obiectiv, o condiţie fundamentală o reprezintă concordanţa deplină care trebuie să existe între datele înregistrate în conturi şi realitatea faptică existentă în unitate.

Mijlocul principal prin care se constată situaţia reală a patrimoniului şi compararea datelor obţinute pe această cale cu datele contabilităţii, îl reprezintă inventarierea.

Inventarierea este procedeul metodei contabilităţii prin care se constată existenţa faptică (fizică), se descriu şi se evaluează elementele patrimoniale şi extrapatrimoniale cu scopul de a stabili situaţia reală, cantitativă şi valorică a elementelor respective.

Ea reprezintă lucrarea preliminară prin care se stabileşte situaţia reală a patrimoniului. Situaţia reală se referă atât la constatarea mărimii faptice a elementelor patrimoniale, cât şi la evaluarea lor la nivelul valorii actuale, cu ocazia inventarierii putându-se constata atât diferenţe cantitative, cât şi valorice.

Necesitatea inventarierii patrimoniului unităţilor se explică prin importanţa deosebită pe care o prezintă pentru activitatea practică a acestora.

2. Tipologia inventarierii

Inventarierea patrimoniului se poate clasifica după mai multe criterii, respectiv după perioada când se efectuează,după sfera de cuprindere, după apartenenţa elementelor inventariate, după rolul pe care îl are inventarierea în activitatea practică a unităţii patrimonial sau după reglementarea legală.

A) După perioada când se efectuează inventarierea poate fi:

◊Inventarierea anuală a elementelor patrimoniale se face, de regulă, cu ocazia încheierii exerciţiului financiar, avându-se în vedere şi specificul activităţii unităţii economice.

◊Inventarierea periodică se face la alte intervale de timp mai mici, sau mai mari, decât anul calendaristic.

B) După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale şi extrapatrimoniale, inventarierea poate fi:

◊ Inventariere totală (generală), care cuprinde toate imobilizările, stocurile, disponibilităţile, creanţele şi datoriile şi care este obligatorie cel puţin o dată pe an, la începutul activităţii, pe parcursul funcţionării sale, în cazul fuzionării, divizării sau şi la încetarea activităţii precum şi în alte situaţii prevăzute de lege.

◊ Inventariere parţială, care cuprinde numai unele structuri de categorii patrimoniale şi extrapatrimoniale (numai inventarierea materiilor prime, sau numai a numerarului etc.). Ea se efectuează în următoarele situaţii:

a) în cazul modificării preţurilor;

b) la cererea organelor de control, cu prilejul efectuării controlului sau a altor organe prevăzute de lege;

c) ori de câte ori sunt indicii că există lipsuri sau plusuri în gestiune care nu pot fi stabilite cert decât prin inventariere;

d) ori de câte ori intervine o predare - primire de gestiune;

e) cu prilejul reorganizării gestiunilor;

f) ca urmare a calamităţilor naturale sau a unor cazuri de forţă majoră.

C) După apartenenţa bunurilor, creanţelor, disponibilităţilor şi datoriilor, inventarierea poate fi :

◊ Inventarierea structurilor patrimoniale, adică a celor asupra cărora întreprinderea are drepturi depline, respectiv a structurilor înregistrate în conturile de bilanţ.

◊ Inventarierea structurilor extrapatritnoniale, adică a celor asupra cărora întreprinderea nu are dreptul de dispoziţie (de a le vinde) întrucât figurează în patrimoniul altor întreprinderi şi se află temporar la întreprinderea care le defineşte ; acestea sunt înregistrate în conturi în afara bilanţului, în conturi de ordine şi de evidenţă (mijloace fixe luate cu chirie, valori materiale în custodie sau spre păstrare, angajamente incerte date sau primite).

D) După rolul pe care îl are inventarierea în activitatea practică a unităţii patrimoniale, inventarierea poate fi:

◊Inventarierea de control a gestiunii, ce reprezintă, de fapt, o formă a controlului gestionar asupra modului de gospodărire a bunurilor materiale şi valorilor băneşti.

◊Inventarierea de predare - primire a gestiunii, constituie o operaţiune obligatorie în cazul înfiinţării unei gestiuni sau schimbării unui gestionar.

◊Inventarierea ca operaţiune premergătoare întocmirii bilanţului contabil anual al unităţii patrimoniale, care are ca scop verificarea concordanţei dintre realitatea faptică şi datele înregistrate în contabilitate.