Ascultarea Canonica

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Ascultarea Canonica.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 9 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Crestinism

Extras din document

Biserica, desfasurandu-si lucrarea sa mantuitoare in timp, se ocupa nu numai de ceea ce este bun si potrivit din punct de vedere religios in viata credinciosilor, ci si de ceea ce este rau si nepotrivit, cautand sa inlature raul si lipsurile din viata acestora.

In acest scop, pe lnga harul dumnezeiesc, ea mai foloseste si o seama de norme religioase si morale, prin care indrumeaza viata credinciosilor, pe calea mantuirii.

In cazul cand credinciosii nu-si conformeaza viata cu normele sale, purtandu-se cu "neoranduiala", dupa cuvantul Sf. Apostol Pavel, Biserica, intocmai "pastorului celui bun", foloseste toate mijloacele de indreptare duhovniceasca si de buna indrumare, in scopul orientarii lor in viata religioasa.

Inca dintru inceput, au fost cazuri in istoria Bisericii crestine cand caderea unora a fost asa de mare, incat pe langa mijloacele care tin exclusiv de natura religioasa a ei, Biserica a fost nevoita sa recurga si la unele masuri legate de situatia ei ca institutie nu numai divina, ci si omeneasca.

S-a simtit nevoia ca Biserica sa adauge la normele ce tin de natura sa religioasa, ca auxiliare ale acestora, unele norme legate si de natura ei sociala. Noile norme la care a apelat Biserica au fost cele juridice. Folosirea acestor norme juridice n-a urmarit altceva, decat sa indrepte pe credincios, disciplinandu-l, obisnuindu-l cu randuiala si de prinzandu-l cu savarsirea faptelor bune, facandu-l in acelasi timp folositor si semenilor sai.

In viata Bisericii, legile de drept "nu sunt mijloace curente, comune si direct legate de actiunile harului, ci mijloace extraordinare, care se folosesc la nevoi grave, in lipsa celor din priza directa a harului, ca mijloace directe ale acesteia, sau in mod obisnuit ca granite sau tipare pentru desfasurarea mai usoara si mai eficace a lucrarii pentru mantuire".

Folosirea legii juridice ca auxiliar de catre Biserica sta in stransa legatura cu insasi natura omului, care, in urma caderii sale in pacat pierzand din stralucirea initiala data de Creator, s-a gasit in situatia de a nu mai putea oferi actiunii intreprinse de Biserica un material caruia sa-i fie suficiente pentru obtinerea mantuirii doar mijloacele directe ale harului.

Astfel, din necesitate, s-a recurs de catre Biserica la norme juridice, ca parghii pe langa normele sale moral-religioase, punandu-le de acord cu acestea, in folosul indreptarii si ridicarii naturii omului desfigurata prin pacat. Totodata, Biserica le-a invesmantat in cuvant si mireasma religioasa, devenind norme interne bisericesti, cu putere de lege voita de intemeietorul ei, care aveau menirea sa reglementeze acele fapte si relatii religioase crestine, care ieseau din sfera de actiune a normelor moral-religioase propriu-zise ale Bisericii.

Deci, ca o urmare fireasca, avand in vedere invelisul material, in care a fost turnat fondul spiritual al Bisericii, sub aspect vazut, traind in cadrul societatii, in mijlocul careia isi dezvolta activitatea mantuitoare, tinand pas cu vremea, Biserica a fost, dupa natura sa, supusa randuielilor sociale, respectandu-le si lucrand cu observarea lor. Facand aceasta, ea a dat urmare invataturii Mantuitorului de a da lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu, iar "Cezarului" cele ce sunt ale Cezarului.

Intreaga manifestare a trairii externe, a credintei si a lucrarii harului, trebuia sa se desfasoare in randuiala, iar nu in neoranduiala. Cadrul acestei randuieli a fost creat prin norma religioasa si morala. dar a fost delimitat mai precis si dupa nevoi prin norme juridice, care au invesmantat cu legi de drept anumite acte savarsite de Biserica.

Totalitatea legilor de drept si canoanelor de cuprins juridic, ca "norme de observat in organizarea si carmuirea ei, au pentru viata practica a Bisericii, pentru invelisul sau material, puterea obligatorie pe care o au normele morale si cele strict religioase pentru constiinta. Ele nu sunt simple recomandari sau sfaturi, lasate la aprecierea conducerii si credinciosilor Bisericii, ci constituie porunci, norme tot atat de imperative ca si cele morale si religioase".

Canoanele au fost adoptate de autoritatea bisericeasca in vederea asigurarii si mentinerii ordinei si bunei desfasurari in viata bisericeasca. Intarind valabilitatea tuturor normelor canonice de pana la anul 787, Canonul 1 al Sinodului VII Ecumenic, precizeaza : "Cu bucurie primim dumnezeiestile canoane si intarim asezamantul lor intreg si nestramutat, date fiind de trambitele Duhului Sfant, de prealaudatii Apostoli, si de catre cele sase sfinte sinoade ecumenice si de catre cele locale, adunate spre a da astfel de asezaminte si de catre Sfintii nostri Parinti. Caci dansii, fiind toti luminati de unul si acelasi Duh Sfant, au intarit cele de folos".

In timpurile mai noi, datorita prefacerilor survenite, privind dezvoltarea societatii si configuratia pe care au capatat-o statele prin dobandirea independentei, Bisericile nationale autocefale din aceste state au inceput sa se organizeze si sa se administreze autonom prin organele deliberative proprii, dupa principiul sinodalitatii. Autoritatea canonica competenta in acest caz avand-o sinodul fiecarei Biserici autocefale. El aduce hotarari cu privire la administrarea vietii Bisericii, conform nevoilor si imprejurarilor locului, hotarari ce trebuie sa fie puse totdeauna de acord cu legile fundamentale si universale ale Bisericii Ortodoxe.

Cand hotararile unui astfel de sinod, al unei Biserici nationale sunt de interes mai general, atunci, in lipsa sinodului ecumenic, acele hotarari pot capata valabilitate pentru celelalte Biserici, prin consensul unanim al acestora, cunoscut sub numele de: "consensus ecclesiae dispersae".

Pentru ca Sfintele Canoane si alte hotarari bisericesti cu caracter canonic sa-si indeplineasca rostul, se cere, ca odata promulgate aceste norme, de autoritatea superioara bisericeasca, sa fie acceptate de catre toti cei ce fac parte din Biserica, pentru ca intreaga manifestare in extern a trairii religioase si a lucrarii harului sa se faca potrivit acestora. Acceptand, ascultand, respectand si implinind poruncile, credinciosii si slujitorii Bisericii fac voia lui Dumnezeu si conlucreaza cu celelalte mijloace puse la indemana Bisericii in scopul mantuirii. A nesocoti si a nu asculta aceste porunci, inseamna a nesocoti si a nu asculta pe insusi intemeietorul Bisericii, Iisus Hristos, care a transmis puterea carmuitoare in Biserica Sf. Apostoli, care la randul lor au transmis-o episcopilor, preotilor si diaconilor - ierarhiei de drept divin, in vederea acestei ascultari, Mantuitorul zice: "Cine va asculta pe voi, pe Mine Ma asculta, si cine va nesocoteste pe voi, pe Mine Ma nesocoteste; iar cel ce Ma nesocoteste pe Mine, nesocoteste pe Cel ce M-a trimis pe Mine".

Intreaga "urmare a lui Hristos", adica intreaga supunere fata de poruncile Mantuitorului si ale conducerii bisericesti, intemeiata pe aceste cuvinte ale Domnului, se numeste ascultare canonica.

In cadrul Bisericii, deosebim trei categorii de ascultari:

1. Ascultarea pe care o datoreaza credinciosii clerului slujitor, ea fiind de natura religioasa, morala, avand menirea de a crea cadrul necesar unei bune desfasurari a vietii religioase. In cadrul acestei ascultari, raportul dintre credinciosi si clerici este acela al fiilor fata de parintii lor duhovnicesti, dupa insasi porunca Mantuitorului, care ne-a chemat la ascultarea de fii ai aceluiasi Parinte.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ascultarea Canonica.doc