Importanța Sfintei Treimi în Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului

INTRODUCRE

În Palestina Sfântă, unde au petrecut proorocii V.T., vestitori ai naşterii şi a lucrării mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat şi unde Însuşi Logosul a binevoit să se întrupeze din Fecioara Maria şi Spiritul Sfânt, au apărut scriitori şi Părinţi Bisericeşti de talia Sf. Iustin Mărturisitorul şi filozoful, de geniul lui Origen, care a ilustrat Şcoala de la Cezareea mai bine de douăzeci de ani, de erudiţia lui Eusebiu al Cezareei, de dreapta credinţă a lui Epifaniu, de curăţia lui Ghelasiu al Cezareei şi alţii. Pământul Palestinei era deci prin sângele şi învăţăturile Mântuitorului, prin sângele şi predica apostolilor şi prin sângele şi pilda martirilor, un teren fertil, un sol bogat pentru literatura creştină.

Unul dintre lăstarii acestui sad palestinian este şi Sfântul Chiril al Ierusalimului, primul scriitor care poartă acest atribut de „al Ierusalimului”. Până la el, majoritatea scriitorilor era grupată în cetatea Cezareei.

Discuţiile referitoare la problemele teologice ale secolelor IV-V au dus la o încetinire a evanghelizării păgânilor, dar în acelaşi timp au determinat apariţia unor figuri de mari păstori, teologi, predicatori, scriitori, care prin cuvântul şi operele lor au reuşit să ajungă la o expunere clară a învăţăturii creştine şi chiar, prin profunzimea şi limpezimea învăţăturii lor să pătrundă în lumea intelectuală păgână. Una din figurile luminoase ale acestei perioade de aprige lupte teologice este şi episcopul de Ierusalim Sfântul Chiril, care a păstorit Biserica Creştină din Oraşul Sfânt de la anul 250 până la moarte, întâmplată în anul 386.

Lucrarea de faţă este alcătuită din patru capitole. În primul capitol voi folosi metoda descriptivă şi voi prezenta viaţa Sfântului Chiril al Ierusalimului, în al doilea capitol voi folosi aceeaşi metodă şi voi prezenta opera Sfântului Chiril al Ierusalimului. În capitolul al treilea de asemenea voi folosi metoda descriptivă şi voi încerca să prezint cele mai importante puncte în doctrina Sfântului nostru. În capitolul al patrulea voi folosi metoda speculativă şi voi prezenta rolul (importanţa) Sfintei Treimi în catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului.

CAP. I. VIAŢA SFÂNTUL CHIRIL AL IERUSALIMULUI

Nu se ştie cu precizie data naşterii Sfântului Chiril. Cercetătorii, începând cu benedictinul Dom Touttée, care a dat o ediţie bogată a operelor Sfântului Chiril, însoţite de traducerea latină şi precedată de un studiu asupra vieţii acestui autor, sunt de acord să-i fixeze data naşterii între anii 313-315, pornind de la constatarea că în anul 343, când a fost hirotonit nu putea să aibă vârsta sub 30 de ani. Nu se ştie dacă el s-a născut la Ierusalim sau în jurul acestui oraş şi dacă el a fost botezat de copil, sau mai târziu cum era obiceiul atunci, dar ştiind că părinţii lui erau creştini evlavioşi şi s-au ostenit să dea copilului o educaţie religioasă aleasă .

Se pare, după anumite minee, că el a fost monah. În vremea copilăriei şi tinereţii lui, monahismul se dezvoltă cu avânt prin acei mari avvi care au fost Pahomie şi Antonie .

Formaţia intelectuală şi educaţia religioasă a Sfântului Chiril au fost făcute cu deosebită grijă. Ca toţi Părinţii Bisericii Sfântul Chiril cunoaşte admirabil Scriptura pe care o mânuieşte cu pricepere şi artă. Catehezele sale sunt ţesute cu texte biblice. El cunoaşte lucrările de istorie bisericească, îndeosebi „Istoria” compatriotului său Eusebiu; doctrina anumitor erezii o cunoaşte direct, după izvoarele ereziarhilor.

Sfântul Chiril are şi o cultură profană, uneori mai mult decât satisfăcătoare. El nu are lectura lui Eusebiu, a Sfântului Atanasie sau a Părinţilor Capadocieni, dar şi-a însuşit destulă cultură profană, pentru a compune şi a redacta corect într-un gen literar pretenţios, cum este cateheza.

Nu ştim dacă Sfântul Chiril a fost trecut şi când prin treptele inferioare ale ierarhiei . Se ştie că, aproximativ spre anul 333-335, adică în vârstă de 20 de ani, a fost hirotonit diacon de către episcopul Macarie al Ierusalimului, iar pe la anul 343 sau 345, adică în vârstă de circa 30 de ani, a fost hirotonit preot de către episcopul Maxim II. Acest Maxim murind în anul 347, Sfântul Chiril a fost hirotonit episcop începând cu anul 348.

Este însă ceva obscur şi încurcat în evenimentul alegerii şi hirotonirii Sfântului Chiril ca episcop al Ierusalimului. Istoricul bisericesc Socrate ne spune că Acaciu episcop de Cezareea Palestinei, şi Patrofil episcop de Scythopolis adică un semiarian şi un arian, au izgonit pe Maxim şi au pus pe Sfântul Chiril în locul lui . Se pune întrebarea: puteau doi episcopi arieni să numeascvă pe Sfântul Chiril în locul unui ortodox, dacă noul numit nu împărtăşea doctrina lor eretică sau cel puţin unele din părerile lor, ori să se fi arătat prietenul lor? „În tinereţe a simpatizat cu ariani, dar foarte curând s-a despărţit de ei şi s-a dat de partea semiarienilor” .

Istoricii Bisericeşti Socrate şi Sozomen ne vorbesc despre conflictele curioase ale Sfântului Chiril cu mitropolitul său, Acaciu, de la Cezareea. Sozomen ne spune că neînţelegerea dintre cei doi provenea dintr-o problemă de prestigiu între ei: Chiril contesta drepturile mitropolitului său, întrucât Ierusalim, pe care-l conducea el avea scaun apostolic, şi Acaciu care era, canonic, mitropolitul lui Chiril îşi susţinea autoritatea . Această chestie de prestigiu i-a împins la ură şi i-a făcut să se acuze reciproc că nu gândeau corect despre Dumnezeu .

Sfântul Chiril a mâncat mulţi ani pâinea amară a exilului din cauza duşmăniei mitropolitului său de la Cezareea şi din cauza împăraţilor arieni . El nu s-a lăsat intimidat şi, asemenea marelui său contemporan, Sfântul Atanasie cel mare, a cerut mereu să fie rejudecată cauza sa, mergând până acolo încât a apelat la instanţa supremă bisericească. Cât a păstorit în eparhia sa nestingherit, el a lucrat pentru binele poporului dreptcredincios, salvându-l de la mari nenorociri, cum a fost foametea, împotriva căreia a luptat, sacrificând chiar tezaurul bisericii, pentru care motiv a şi fost depus de mitropolitul său.

Începutul episcopatului său a fost marcat de o minune: La 7 mai 351, ora 9 dimineaţa, apăru o mare cruce luminoasă deasupra Golgotei, întinzându-se până la Muntele Măslinilor şi durând mai multe ore .

Sfântul Chiril a adormit întru Domnul în anul 387, martie 18, având aproximativ vârsta de 70 sau 72 de ani şi după ce păstorise opt ani în linişte sub împăratul Teodosie I , aşa cum precizează Sfântul Ieronim.

Sfântul Chiril a trăit, a predicat şi a murit dreptcredincios .

Şovăirile şi schimbările de atitudine ale Sfântului Chiril au făcut ca sfinţenia lui să nu fie recunoscută în Occident decât foarte târziu. Sărbătoarea lui a fost instituită abia în anul 1882, iar Papa Leon al XIII lea l-a declarat Învăţător al Bisericii . Acest titlu i-a fost acordat pentru cele 24 de Cateheze şi predici de învăţătură catehetică ce ne-au rămas de la el.