Liturghia în Teologia lui pseudo-dionisie Areopagitul

Tratatul Despre numirile dumnezeiești, ca și cele două tratate despre ierarhii, încep cu cuvintele: „Prezbiterul Dionisie către împreună-prezbiterul Timotei” , Timotei fiind considerat a fi unul și același cu însuși destinatarul celor două epistole pauline (I Timotei,

II Timotei). Cele zece epistole sunt, de asemenea, adresate unor persoane din aceeași perioadă istorică: Sf. Ioan, Gaius, Sosipatru, Policarp din Smirna, Tit (același cu destinatarul unei alte epistole pauline). În unele pasaje din Despre numirile dumnezeiești, Pseudo-Dionisie pretinde că ar fi fost învățat de către însuși Apostolul Pavel, în altă parte, că ar fi fost, împreună cu apostolii Iacov și Petru, să vadă trupul Fecioarei Maria, imediat după moartea acesteia. În Epistola VII Pseudo-Dionisie spune că, aflându-se la Heliopolis în timpul crucificării lui Iisus Hristos, a văzut o eclipsă de soare. Toate aceste lucruri au constituit, pentru câteva secole, temeiul de necontestat al confirmării ca Dionisie nu e altul decât cel menționat în Faptele Apostolilor Cap.17,34.

Cu trecerea anilor aceasta teorie sau tradiție, mai bine spus, a fost demontată. Scrierile așa zisului Dionisie au fost datate ca fiind de sfârșitul sec. V și începutul sec. VI, iar Dionisie Areopagitul a devenit „Pseudo-Dionisie”.

II

În scrierile sale autorul nu se abate nici în stânga nici în dreapta în ceea ce privește pseudonimul adoptat, iar noi nu putem face nici o speculație, însa luat separat numele „Dionisie Areopagitul” e extrem de sugestiv: Dionisie e primul convertit de Sf. Pavel în Atena, patria filosofiei și a lui Platon . In Atena, Platon încă nu murise iar în sec.V succesorul acestuia era redutabilul Proclus. „Cel mai constrângător argument pentru plasarea lui Dionisie Areopagitul la răscrucea secolelor V și VI era adânca afinitate pe care o vom constata între viziunea lui Dionisie și filosofia lui Proclus” Mergând mai departe vom înțelege de ce neoplatonismul era o afinitate de-a lui Dionisie.

„Pentru Plotin (sec. I-II) multiplicitatea universului pretindea o explicație și își afla explicarea daca putea fi dedusă dintr-o unitate primordială, pe care Plotin o numește Unul. Toate derivă din aceasta unitate primordială, toate ființele își datorează existenta unei decăderi din unitatea originală, altfel spus, sunt un efect al revărsării din realitatea omnipotentă și ultimă a lui Unu [...] aceasta ieșire în afară din Unu printr-o iradiere denumită progresiv ... „emanație” se întâlnește cu o mișcare de aspirație spre unitate din partea tuturor celor existente ... o astfel de întoarcere este o miscare spirituala spre o interioritate tot mai profundă, o miscare de adunare în sine, cultivată și exprimată în contemplație.”

„Pentru Plotin, fundamentală e dorința de a pune în legătura Unul și multiplul, cea mai profundă problemă în filosofia sa fiind cea a faptului ca orice miscare ce purcede din Unu duce nemijlocit la multiplicitate. Însa Plotin căuta sa deghizeze caracterul abrupt al acestei mișcari prin diferite procedee de mediere ... tocmai aceasta problema de mediere este pivotul filosofiei la Proclus. Și pentru ca a pune în legătură doua lucruri înseamnă a invoca un al treilea care le mediază, filosofia lui abundă în triade. Aceste triade leagă laolaltă toate lucrurile. Realitatea însăși are o structura triadica ... realitatea dispusa in niveluri ce se mediază si se leagă reciproc, ia forma „ierarhiilor” (termenul îi aparține lui Dionisie, dar ideea se afla si la Proclus) ”

„Ca si la Proclus, viziunea lui Dionisie asupra realității e plina de triade, începând cu Treimea însăși, trecând prin cetele îngerești rânduite trei cate trei, coborând la cele trei slujiri ale episcopilor, preoților si diaconilor din comunitatea creștină.”

Acuma se pune problema la relația dintre creștinism si neoplatonism în gândirea sfântului însă un lucru e sigur scrierile sale sunt explicit creștine dar pe de alta parte nu se poate nega faptul ca conceptele sale deriva din neoplatonism.

III

În cele ce urmează voi încerca o explicare a conceptului de ierarhie la Pseudo-Dionisie.

„Ierarhie” apare pt. prima data la Dionisie și pare a fi plăsmuit de el , cuv. hierachia e compus din doua cuvinte grecești însemnând „sacru” și „origine”. Iată cum definește Sf. Dionisie ierarhia „Ierarhia este după mine, o sfințita rânduiala si știința și lucrare asemănătoare, pe cate e cu putința modelului dumnezeiesc si înălțată spre imitarea lui Dumnezeu prin luminările date ei de la Dumnezeu pe măsura ei(...)scopul ierarhiei este asemănarea si unirea cu Dumnezeu pe cat e cu putința, avându-l pe El drept călăuzitor in sfânta știința si lucrare” . „Așadar termenul ierarhie înseamnă mai mult decât simplu rang , el se refera deopotrivă la ceea ce face posibila aceasta orânduire sacra: cunoașterea si lucrarea”

„Ierarhiile mijlocesc cunoașterea, sunt vehicule ale revelației. Dionisie concepe aceasta revelație ca pe o lumina, o lumina izvorând din Dumnezeirea suprema si iradiind întreaga ordine creată. Dar nu este o lumina ce strălucește asupra ordinii create, ci mai degrabă prin ea: cei ce se afla cel mai aproape de Dumnezeu sunt luminați, si strălucirea lor, derivata in ultima instanța din strălucirea lui Dumnezeu, iradiază lumina divina mai departe si mai departe, pana in cele mai îndepărtate zone ale ordinii create ... ierarhiile sunt un vehicul al teofaniei, sunt o teofanie, lumina divina iradiază din Dumnezeire si pătrunde întreaga ordine creata ... transmiterea luminii divine depinde de cei ce o primesc, de atenția si statornicia lor neșovăitoare. Lumina nu doar strălucește ci este primita si transmisa.”