Concurența Neloială

I. EVOLUŢIA DREPTULUI COMERCIAL

Apariţia şi evoluţia dreptului comercial poate fi confundată în fapt cu apariţia şi evoluţia relaţiilor comerciale. Începuturile acestora se regăsesc în comerţul maritim, a cărui practică era supusă şi dirijată de abuzuri bazate pe respectarea înţelegerilor şi pe buna credinţă. Uzurile aveau caracter internaţional.

În dreptul roman nu se recunoştea existenţa unor norme comerciale speciale, astfel dreptul comercial era integrat în dreptul civil. În evul mediu se intensifică dezvoltarea comerţului maritim, fapt care determină apariţia unui drept cutumiar. Juriştii din această perioadă istorică, foloseau mecanismul contractelor şi cel al obligaţiilor, în înţelegerea anumitor instituţii de drept comercial.

După prăbuşirea Imperiului Roman, concomitent cu apariţia statelor cetăţi italiene se poate vorbi şi de o dezvoltare a comerţului terestru, proces care impune crearea unui sistem propriu de reguli de drept în care îşi află originea multe din instituţiile comerciale moderne cum ar fi: băncile, societăţile comerciale, falimentul. De asemenea o importanţă deosebită în formarea dreptului comercial o are dezvoltrea schimburilor prin intermediul iarmarocelor, unde tranzacţiile şi executarea acestora erau reglementate de reguli speciale caracterizate prin celeritatea procedurilor.

Gruparea comercianţilor şi a meseriaşilor din aceeaşi ramură de activitate sub conducerea consulului, care avea putere legislativă, a determinat adunarea normelor emise de acesta, pentru rezolvare litigiilor, în statute, care ulterior o dată cu progresul economic şi evoluţia politică au fost înlocuite cu dreptul scris. Aceasta spre deosebire de dreptul cutumiar, care avea aplicabilitate numai asupra unor zone geografice restrânse, va avea incidenţă asupra întregului teritoriu al unei ţări. Astfel apar zorii unei epoci, epoca modernă.

Franţa a fost prima ţară care a legiferat comerţul. Începând cu edictul lui Carol al IX lea dat în anul 1563 prin care s-au creat jurisdicţiile consulre continuând cu Ordonanţele lui Ludovic al XIV lea din 1673 privind comerţul terestru şi cele din 1683 privind comerţul pe mare cunoscute sub denumirea de Ordonanţele lui Colbert – opera de legiferare culminează cu adoptare în anul 1807, în timpul lui Napoleon, a Codului Comercial Francez.

În România, relaţiile comerciale au avut parte de o reglementare, care în linii mari a urmat evoluţia normativă în domeniu din ţările dezvoltate ale Europei. Astfel, la început, comerţul era reglementat de obiceiul pământului, iar cu trecerea timpului au apărut şi unele reglementări scrise cu caracter general, cum sunt: Pravila lui Vasile Lupu, Îndreptarea legii a lui Matei Basarab.

Primele reguli speciale cu privire la reglementarea comerţului se găsesc în Codul lui Andronache Donici – 1814, în Codul Caragea din Muntenia – 1817, în Codul Calimah din Moldova – 1828. Un pas important în dezvoltarea dreptului comercial, îl reprezintă Regulamentele Organice ale Munteniei şi Moldovei, adoptate la 1831 prin împreunarea unor reguli referitoare la comerţ şi a normelor de înfiinţare a tribunalelor de comerţ, în anul 1859, Condica de Comerciu a Principatelor Unite, inspirate din iar Codul Comercial Francez.

În anul 1887 apare Codul Comercial Român, care reprezintă o încununare a efortului legislativ în materie comercială. Acesta, inspirat din Codul Comercial Italian, se întemeieză pe concepţia obiectivă a dreptului comercial, astfel, normele sale sunt aplicabile raporturilor juridice generate de săvârşirea de fapte de comerţ, fără a avea importnţă persoana care le săvârşeşte.

Codul Comercial Român este structurat în patru cărţi. În anul 1938 a apărut un nou cod comercial, care de fapt a fost doar o actualizare a Codului de la 1887, însă acest nou cod, deşi s-a publicat în Monitorul Oficial, nu a intrat în vigoare niciodată. Schimbarea sistemului politic din 1989, a favorizat repunerea în drepturi a Codului Comercial şi aplicarea sa tuturor raporturilor comerciale interne bazate pe economia de piaţă.

Apariţia unor neconcordanţe între normele juridice cuprinse în Codul Comercial şi relaţiile economice din perioada post comunistă, au impus înlocuirea unor dispoziţii cu altele care fac obiectul unor legi speciale ca: Legea nr. 31/ 1990 – privind societăţile comerciale, Legea nr. 64/ 1995 – privind reorgnizarea şi falimentul societăţilor comerciale.

În economia de piaţă, formă modernă de organizare a activităţii economice, agenţii economici acţionează în mod liber pe baza proprietăţii private şi în concordanţă cu legea cererii şi ofertei.

Între agenţii economici există o luptă permanentă pentru atragerea clientelei pentru mărfurile şi serviciile oferite pe piaţă.