Exonerarea Raspunderii Contraventionale

Imagine preview
(9/10)

Acest referat descrie Exonerarea Raspunderii Contraventionale.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 110 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Criminologie

Cuprins

CAPITOLUL I 5
INTRODUCERE 5
CAPITOLUL II 7
CONSIDERAŢII GENERALE 7
Secţiunea I-a 7
Dreptul contravenţional sub ramură a dreptului administrativ 7
1.- Definiţia şi obiectul dreptului contravenţional 7
2.- Evoluţia reglementărilor contravenţionale 10
3.- Trăsăturile caracteristice ale dreptului contravenţional 13
Secţiunea a II-a Principiile fundamentale ale dreptului contravenţional 14
CAPITOLUL III 22
CONTRAVENŢIA - INSTITUŢIE A DREPTULUI ADMINISTRATIV 22
Secţiunea I-a Caracterizare generală 22
1.- Caracterizarea contravenţiei în raport cu alte fapte ilicite de natură administrativă 23
2.- Organe legislative ce au competenţă să emită acte normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţiile 28
Secţiunea a II-a Contravenţia - Noţiune, trăsături şi elemente constitutive 31
1.- Noţiunea şi trăsăturile esenţiale ale contravenţiei 31
2.- Elementele constitutive 36
Secţiunea a III-a Sancţiuni 41
1.- Sancţiunile contravenţionale principale 42
2.- Sancţiunile contravenţionale complementare 48
CAPITOLUL IV 52
CAUZE JUSTIFICATIVE PREVĂZUTE ÎN LEGEA NR. 301 DIN 2004 52
1.- Unele consideraţii privind cauzele justificative 52
Secţiunea I-a Legitima apărare 54
1. Noţiune şi caracterizare 54
2. Condiţiile legitimei apărări 56
3. Efectele legitimei apărări 62
Secţiunea a II-a Starea de necesitate 62
1. Noţiune şi caracterizare 62
2. Condiţiile stării de necesitate 63
3. Efectele stării de necesitate 67
Secţiunea a III-a Ordinul legii şi comanda autorităţii legitime 68
1. Noţiune şi caracterizare 68
2. Condiţii 70
Secţiunea a IV-a Consimţământul victimei 71
1. Noţiune şi caracterizare 71
CAPITOLUL V 76
CAUZE DE EXONERARE A RĂSPUNDERII CONTRAVENŢIONALE 76
Secţiunea I-a Constrângerea fizică 78
1. Noţiune şi caracterizare 78
2. Condiţii 80
3. Efectele constrângerii fizice 82
Secţiunea a II-a Constrângerea morală 82
1. Noţiune şi caracterizare 82
2. Condiţii 83
3. Efectele constrângerii morale 85
Secţiunea a III-a Cazul fortuit 85
1. Noţiune şi caracterizare 85
2. Condiţiile cazului fortuit 87
3. Efectele cazului fortuit 88
Secţiunea a IV-a Minoritatea făptuitorului 89
1.Noţiuni şi caracterizare 89
2. Condiţiile minorităţii 90
3. Efectele minorităţii 92
Secţiunea a V-a Iresponsabilitatea 92
1. Noţiune şi caracterizare 92
2. Condiţiile stării de iresponsabilitate 94
3. Efectele iresponsabilităţii 95
Secţiunea a VI-a Măsuri ce pot fi luate în caz de iresponsabilitate 95
Secţiunea a VII-a Eroarea de fapt 98
1. Noţiune şi caracterizare 98
2. Condiţii 100
3. Efectele erorii de fapt 103
Secţiunea a VIII-a Cauze care înlătură răspunderea juridică a făptuitorului 103
1.- Prescrierea aplicării sancţiunii contravenţionale 104
2. - Prescripţia executării sancţiunii 105
CONCLUZII 106
BIBLIOGRAFIE 111

Extras din document

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Statutul juridic al organelor cu atribuţii poliţieneşti în stat, în special ale poliţiei, a fost şi este o problemă capitală de care depinde caracterul democratic sau totalitar al unui stat. Funcţionarea democratică a statului de drept nu poate fi concepută în afara unui cadru normativ care să coordoneze comportamentul indivizilor conform conduitei tip statornicite în societate.

Pornind de la premisa conform căreia fenomenul infracţional este anormal din punct de vedere moral şi totuşi normal din punct de vedere sociologic, trebuie să acceptăm ideea că acesta a existat şi va continua să existe, problema punându-se doar în legătură cu ponderea şi structura sa.

În orice societate şi în orice perioadă istorică impactul cel mai puternic asupra oricărui individ, fie că apare în postura de victimă sau doar ca spectator, îl reprezintă săvârşirea unei fapte ilicite, cu toate consecinţele ce decurg, mergând de la urmările socialmente periculoase ce se produc şi până la sancţiunile ce sunt aplicate de organele abilitate ale statului, în contextul realizării actului de justiţie.

Profundele schimbări democratice produse după decembrie 1989, la nivelul întregii societăţi, au deschis calea spre instaurarea unui stat de drept. Măsurile întreprinse de forţele publice poliţieneşti şi organelor din componenţa acestora, funcţiile specifice statului de drept au determinat iniţierea unui amplu proces de restructurare, democratizare şi profesionalizare a organelor respective.

Protecţia socială pe care trebuie să o asigure statul prin organele sale cu atribuţii poliţieneşti, mai ales în condiţiile existenţei reale a statului de drept este o problemă fundamentală ce trebuie soluţionată atât printr-un cadru legislativ corespunzător cât şi prin măsuri de organizare a activităţii la nivelul diverselor organe ce pun în aplicare dreptul de poliţie al statului.

Pentru organele cu atribuţii poliţieneşti în stat, un rol deosebit de important îl are Poliţia Română, ea fiind instituţia specializată a statului, care exercită atribuţii privind apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, respectarea ordinii şi liniştii publice, în condiţiile legii. Activitatea acestei instituţii constituie serviciu public specializat şi se realizează în interesul persoanei, al comunităţii, precum şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii.

Demilitarizarea poliţiei, a însemnat un pas înainte în lupta contra infracţionalităţii, o activitate mai calificată şi mai responsabilă a poliţiştilor la toate nivelele. Trecerea poliţiştilor din structura militară în cea civilă nu înseamnă doar dispariţia gradelor militare, ci înseamnă o creştere a competenţei profesionale şi a responsabilităţii poliţiştilor faţă de lege şi comunitate.

Eliberată de presiuni şi influenţe politice poliţia se supune doar legii şi adevărului, poliţistul neavând alt judecător decât legea şi conştiinţa sa. Prin adoptarea Legii nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, s-au stabilit drepturile, îndatoririle şi restricţiile pe care le au poliţiştii în îndeplinirea atribuţiilor conferite de legea de organizare a poliţiei. Cele două acte normative adoptate înscriu o pagină nouă în istoria poliţiei române, ridicând această instituţie la starea juridică a unui serviciu public fundamental ce funcţionează pe baza unor principii de drept unanim recunoscute în toate statele.

Fisiere in arhiva (1):

  • Exonerarea Raspunderii Contraventionale.doc