Falsificarea de Monedă

Întroducere

Criminalitatea ca fenomen social, structură, cauzele şi condiţiile existenţei ei sunt adecvate stării social-politice şi economice a statului.

Republica Moldova este încă în proces de construire a unui stat democratic bazat pe drept şi de trecere la economia de piaţă. De regulă, cînd societatea e zguduită de mari reforme proprii etapelor de trecere, sau de crize politice, economice, se face simţită o înviorare în activitatea ilicită a lumii criminale, ce are drept consecinţă creşterea criminalităţii. Această situaţie este caracteristică şi pentru Republica Moldova.

În activitatea complexă a organelor de drept ce are drept scop prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, descoperirea infracţiunilor şi identificarea infractorilor, se face tot mai simţită nevoia unor mijloace şi metode mult mai perfecţionate şi eficiente.

Falsificarea mijloacelor băneşti reprezintă un gen de infracţiune "latentă" şi este caracteristică pentru ţările cu o piaţă economică slabă. Apărută odată cu banii, falsificarea de monede este o maladie din aria inechităţii sociale şi a violenţei.

Fiind deosebit de nocivă, falsificarea de monedă a fost întotdeauna sancţionată de lege. În lumea contemporană infracţiunile legate de falsul mijloacelor băneşti devin tot mai frecvente. Anual în circulaţia financiară globală se introduc până la un miliard de bancnote falsificate, iar din ele a zecea parte se scurge prin intermediul "filtrelor" bancare.

La 20 aprilie anul 1929, la Geneva, mai multe ţări din lume au semnat Convenţia privind urmărirea penală a falsului mijloacelor băneşti. Ea determină introducerea în dreptul penal al ţărilor aderate la Convenţie a răspunderii penale pentru fabricarea şi punerea în circulaţie a bancnotelor false, utilizate oficial în calitate de mijloace băneşti.

Art. 236 al Codului penal al Republicii Moldova stabileşte: "Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a biletelor Băncii Naţionale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a valorilor mobiliare de stat sau a altor titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor - se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate. Aceleaşi acţiuni, săvârşite :

b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală ;

c) în proporţii deosebit de mari,

se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3.000 la 6.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau lichidarea persoanei juridice." ¹

CAPITOLUL I.

ISTORICUL EVOLUŢIEI FALSULUI DE MONEDĂ

Secţiunea 1. Falsificarea banilor din cele mai vechi timpuri ale istoriei

Schimbarea banilor aflaţi în circulaţie a fost întotdeauna un factor favorizant al creşterii activităţii falsificatorilor de monedă, fie ea metalică sau de hîrtie. Acum însa vom asista la cele mai mari preschimbari de monedă din istorie şi e de aşteptat ca şi reacţia falsificatorilor să fie pe măsură.

Obiceiul falsificării banilor datează înca din antichitate, printre cei mai prestigioşi falsificatori numarîndu-se împaratii (Nero, Octavian Augustus, Teodosiu cel Mare, Napoleon etc.), regii (Filip cel Frumos şi Ludovic al XIV-lea ai Franţei, Carol I al Angliei), care din diferite motive au micşorat conţinutul în metal preţios al monedelor din ţările lor, şi chiar un filosof, Diogene cunoscut că locuia într-un butoi. Astfel, cunoscutul filozof grec al Antichităţii, Diogene (412-323 î.e.n.), în tinereţe, aflîndu-se alături de tatăl său, Ikesios, la conducerea treburilor monetăriei din Sinope, a recurs la batere de monedă cu mari oscilaţii de greutate şi cu incizii adînci, după obiceiul timpului. După unele surse, tatăl său ar fi fost chiar executat pentru contrafacerile săvîrşite, iar fiul a putut scăpa doar cu fuga, mai întîi la Atena, unde a intrat în memoria contemporanilor prin învăţăturile sale; apoi, în Corint, ca învăţător al copiilor stăpînului care l-a cumpărat ca sclav de la piraţii ce l-au capturat în timpul unei călătorii. După moartea sa, compatrioţii au revenit asupra sentinţei şi chiar i-au ridicat o statuie ca omagiu acestui gînditor, socotit ca model de înţelepciune. Şi, ca o ironie a sorţii, pe timpul stăpînirii romane vor fi bătute monede la Sinope având în efigie pe Diogene, cel condamnat cîndva pentru falsificare de bani.

Se cunosc însă şi cazuri de falsificare de monedă acceptate şi altele doar criticate. Dintre falsurile acceptate, amintim fapta grecului Policrates, care, potrivit însemnărilor lui Herodot, a trimis spartanilor ce-i înconjuraseră cetatea, o mare sumă alcătuită din monede valoroase doar la înfăţişare, fiind bătute din plumb poleit cu un subţire strat de aur; apoi, fapta împăratului Teodosiu cel Mare, care a bătut oficial piese false la monetăria din Constantinopol, anume pentru a fi date în folosinţă popoarelor migratoare ce pătrunseseră pînă în Sciţia inferioară şi Tracia.

De la fapte mai mărunte sau mai mari de contrafacere de monedă de către supuşi s-au molipsit mai toţi cârmuitorii de ieri şi de azi, numai rareori într-un scop precum cel amintit.

Pe vremea împăratului Augustus Octavianus (27 î.e.n. - 14 e.n.), de exemplu, au fost emişi dinari romani falşi care au fost plasaţi, prin negustori egipteni, pe piaţa din India, unde aveau mare trecere, deoarece localnicii nu se pricepeau în a distinge piesele autentice de cele trucate.