Personalitatea Victimei și Protecția Juridică a Victimei

Introducere

În scopul realizării unei lupte eficiente împotriva criminalităţii şi ameliorării situaţiei victimologice complicate, sunt necesare studii aprofundate şi multilaterale ale cauzelor şi condiţiilor comiterii infracţiunilor şi perfectarea sistemului de prevenire şi combatere a acestora.

Pentru crearea programelor de luptă împotriva criminalităţii, este necesar de a cunoaşte mecanismul delictelor. Mecanismul cauzelor şi condiţiilor criminalităţii în societatea noastră este studiat, în deosebi, prin prisma delincventului, structurii social-psihologice, diferitelor trăsături ale personalităţii şi comportamentului acestuia. Totodată, nu se ţine cont sau puţin se ţine cont de următoarea circumstanţă importantă în organizarea prevenirii şi combaterii criminalităţii: delincventul, chiar dacă este principal, nu este unicul personaj activ al situaţiei criminale.

Infracţiunea, în majoritatea cazurilor, reprezintă prin sine un sistem, fiind un produs al interacţiunii delincventului cu mediul, şi anume cu o situaţie concretă de viaţă. În măsura în care la crearea şi dezvoltarea situaţiei participă şi alte persoane este important de a cunoaşte trăsăturile obiective şi subiective ale acestora.

Un interes vădit îl reprezintă acele persoane care devin ţintă a atentatului criminal – victimele. Mecanismul faptei infracţionale poate fi relevat doar printr-o analiză multilaterală a tuturor elementelor sale atât din partea infractorului, cât şi din partea victimei.

Aşadar, pentru prevenirea şi combaterea eficientă a criminalităţii, este important a utiliza posibilităţi noi, determinate de cercetarea nu numai a personalităţii şi comportamentului infractorului, dar şi a victimei infracţiunii, inclusiv a calităţilor acesteia, a comportamentului victimei în situaţia preinfracţională, infracţională şi postinfracţională, precum şi a relaţiilor ei cu criminalul. Dar să ni uităm şi despre o altă problemă importantă cum este protejarea victimelor atentatelor. Din păcate acest subiect în statul nostru este la etapa de pubertare întrucât lipseşte o bază normativă bine reglementată în acest sens.

1. Noţiuni introductive despre victimă

1.1. Conceptul de victimă

Din punct de vedere lingvistic cuvântul „victimă” are mai multe semnificaţii: persoană care suferă chinuri fizice sau morale din partea unei persoane, a societăţii etc.; persoană care suferă urmările unei întâmplări nenorocite, cum ar fi boală, accident, catastrofă etc.; în antichitate victima era un animal sau un om care urma să fie sacrificat unei zeiţe.

Însă din punct de vedere juridic „victimă” este omul care suferă din cauza: acţiunilor ilegale ale altor persoane, comportamentului său, concursului de circumstanţe negative, unei întâmplări nenorocite.

Astfel, victimă într-un sens restrâns trebuie considerat omul căruia i-a fost cauzat un prejudiciu fizic, moral sau material în urma acţiunilor altor persoane, comportamentului său, evenimentelor ori întâmplărilor nenorocite.

În literatura de specialitate sunt un şir de definiţii ale noţiunii de victimă care scot în evidenţă victimele accidentelor rutiere, ale răzbunării, ale infracţiunilor, victimele eventuale, latente, potenţiale etc. Există, de asemenea, noţiunile de victimă religioasă, politică, ideologică, economică, victimă a înşelăciunii, şantajului etc. şi aceasta e departe de a fi lista completă a definiţiilor concrete, particulare ale noţiunii de victimă.

Nu putem afirma că definiţiile existente ale noţiunii de victimă sunt imperfecte. Diversitatea acestora se explică prin complexitatea fenomenului victimă, multitudinea componentelor care îl formează. În fiecare caz concret de definiţie, în calitate de trăsături principale, de regulă, se i-a un anumit component, frecvent nefiind luat în consideraţie întregul ansamblu de semne caracteristice.

Anume aceasta şi generează contradicţiile principale în interpretarea diferitelor noţiuni de victimă, care, la rîndul lor, creează anumite complicaţii la înţelegerea esenţei conceptului dat.