Raportul dintre noțiunile de victimă și parte vătămată

În literatură de specialitate s-au făcut multe dezbateri în privinţa celor două noţiuni de „victimă” şi „partea vătămată”. Însă noi, cred că trebuie să nu contrapunem aceste noţiuni şi nici să nu le absolutizăm, ci să delimităm graniţa între ele şi să le folosim înţelesul la momentul potrivit.

Până nu demult în literatura procesual penală română era folosit numai conceptul de „partea vătămată”. Însă odată cu modificarea codului de procedură penală au fost introduse noţiunile de „victimă” şi „parte vătămată”. Cum până acum noţiunea de victimă era folosită în definiţiile criminologice, acest fapt ne permite a face o diferenţiere între noţiunile de victimă din literatură criminologică şi cea procesual penală. Conceptul legal de victimă este definit ca „orice persoană fizică sau juridică căreia, prin infracţiune, i-au fost aduse daune morale, fizice sau materiale”. Partea vătămată este considerată persoana fizică căreia i s-a cauzat prin infracţiune un prejudiciu moral, fizic sau material, recunoscută în aceasta calitate, conform legii cu acordul victimei. Recunoaşterea ca parte vătămată se efectuează prin ordonanţa organului judiciar, imediat după stabilirea temeiurilor de atribuire a unei asemenea calităţii procesuale. Însă trebuie de menţionat că dacă victima nu doreşte nu poate fi numită în calitate de partea vătămată şi participă mai departe în procesul ca victima însă cu statul de martor. Persoana juridică nu poate fi ca „partea vătămată” însă ea ca victimă participă mai departe în proces tot cu statut de martor.

Definiţiile criminologice de victimă a infracţiunii de regulă, au un conţinut mai larg comparativ cu conceptele juridico-penale şi procesual penale de „victimă” şi „parte vătămată”. Definirea criminologică în sens mai larg a victimei este determinarea de însăşi specificul abordării criminologice (cercetarea criminalităţii reale) şi scopul ştiinţei respective (elaborarea şi realizarea măsurilor de prevenire adecvate situaţiei reale).

Iată de ce pentru investigaţiile victimologice sunt acceptabile (în dependenţă de sarcinile puse) atât părţile vătămate în sensul limitat procesual penal (ele reprezintă totalitatea cea mai exactă, autentică şi accesibilă pentru cercetare) victimele latente reluate în consecinţele chestionării sociologice a populaţiei, precum şi alte categorii de victime, dacă există criterii autentice pentru identificarea lor într-o astfel de calitate. Dar în toate cazurile este necesar de stabilit , dacă obiectul cercetării victimologice sunt victime ale infracţiunii şi dacă poate fi urmărit, în baza acestui obiect, procesul transformării directe sau indirecte a persoanei în victimă, adică victimizarea.

Mai departe, viziuni ale câtorva criminologi renumiţi privind conceptul de victimă consideră că este persoana fizică, căreia i s-a pricinuit în urma atentatului criminal, o daună fizică morală sau materială, recunoscută astfel prin sentinţa de condamnare rămasă definitivă.

În acest caz în afara cercetărilor victimologice se află victimele care au decedat în urma infracţiunii, victimele latente, părţile vătămate care au fost astfel recunoscute prin ordonanţă dată de organul judiciar. Un interes teoretic şi practic deosebit prezintă definiţiile criminologice de victimă a infracţiunii, care au un sens mai larg. Aceste noţiuni extind limitele şi diversifică domeniul de cercetare al victimilogiei criminale. Majoritatea definiţilor respective sunt formulate în baza concepţiei principale a victimologiei criminale: infracţiuni fără victime nu există, cum nu există şi ele fără infractor.