Statutul combatanților care comit acte de terorism

Înaltele parti contractante proclamând dorinta lor arzatoare de a vedea dominând pacea între popoare reamintind ca orice stat are datoria în conformitate cu Carta Natiunilor Unite, de a se abtine în relatiile sale internationale de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea fortei fie împotriva suveranitatii, integritatii teritoriale sau a independentei politice a oricarui stat, fie în oricare alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite, considerând totusi necesar sa reafirme si sa dezvolte dispozitiile care protejeaza victimele conflictelor armate si sa completeze masurile menite sa întareasca aplicarea lor, exprimând convingerea lor ca nici o dispozitie a protocolului aditional sau a conventiilor de la Geneva din 12 august 1949 nu poate fi interpretata ca legitimând sau autorizând vreun act de agresiune sau oricare alta folosire a fortei, incompatibila cu Carta Natiunilor Unite, reafirmând, în plus, ca dispozitiile convetiilor de la Geneva din 12 august 1949 si ale protocolului aditional trebuie sa fie pe deplin aplicate. 

Desi sunt instrumentele de ducere a razboiului, combatantii se bucura de protectia dreptului international umanitar, ei fiind singurele persoane autorizate sa comita acte de ostilitate împotriva adversarilor. Ratiunea acestei protectii legale consta în faptul ca ei pot fi cel mai usor victime ale razboiului; într-adevar, prin faptul ca se afla în centrul luptelor pe care sunt autorizati sa le poarte , membrii fortelor pot fi ucisi, raniti sau pot cadea în mâinile adversarului ce ar putea sa se razbune pe ei fie si numai tragându-i la raspundere pentru actele de razboi comise. Pe de alta parte, din momentul în care s-a înteles ca razboiul este o relatie de stat si nu de la individ la individ, era necesar ca celor trimisi sa lupte pentru patria lor sa li se acorde protectia cuvenita; caci altfel individul se sustrage obligatiilor sale militare fata de statul din care face parte. El se expune sanctiunilor prevazute în legislatia nationala care, de cele mai multe ori, prevede pedepse deosebit de severe pentru sustragerea de la recrutare sau pentru dezertare ori capitulare.

Dilema în care s-ar putea gasi o persoana în astfel de cazuri a fost rezolvata de dreptul international umanitar prin punerea ei sub protectia legilor nationale în sensul ca toti combatantii cu statut legal au competenta de a comite împotriva adversarilor în timp de razboi acte de violenta cauzatoare de omoruri si distrugeri fara a fi trasi la raspundere pe plan penal. Se stie ca violenta, omorul sau distrugerea sunt infractiuni pedepsite în orice cod penal; în timp de razboi însa, combatantii legali sau abilitati de statul lor sa savârseasca, în anumite conditii, astfel de fapte si chiar în cazul capturarii lor de adversarul împotriva caruia au actionat au dreptul la statutul lor de prizonieri de razboi a carui existenta consta tocmai în neurmarirea penala pentru acte de violenta comise.