Teoria anomiei în concepția lui Emile Durkheim

Pornindu-se de la ideea ca intr-o societate a carei solidaritate rezida din presiunea pentru conformitate a tuturor membrilor sai,se poate afirma ca o parte normala si necesara a acestei presiuni o constituie criminalitatea anumitor comportamente.

Aceast lucru fiind valabil intr-o societate mecanica,intr-o societate organica,functia dreptului este de a regal interactiunile aparute intre diversele parti ale intregului.Daca aceasta reglare este inadecvata,pot aparea o varietate de maladii sociale,inclusiv crima.Durkheim a numit aceasta “ANOMIE” si a introdus termenul prima data in lucrarea sa “Diviziunea muncii in societate”,unde argumenta ca industrializarea societatii franceze cu rezultatul sau de divizare a muncii a distrus solidaritatea traditionala bazata pe uniformitate.Aceasta industrializare,insa , a fost foarte rapida,astfel ca societatea nu a fost capabila sa-si dezvolte sufficient mecanismele care sa-I regleze tranzactiile.

Scrierile sociologului francez Emile Durkheim au fost intr-un costrast acut cu teoriile sociale darwiniste,individualiste ,cele psihologice si biologice pozitiviste ce au dominat in secolul XIX.Lucrarile lui Durkheim au reprezentat o reintoarcere la gandirea si orientarea teoriilor ecologice/statistice ale lui Quetelet si Guerry.

In lucarile sale,care include “Diviziunea muncii in societate”(1964), publicat in original in 1893 si “Suicidul” (1951),lansata in 1897,Durkheim a insistat asupra intaietatii grupurilor si organizatiilor sociale ca factor explicativ al comportamentului uman deviant.El a vazut crima ca un fenomen normal in societate pentru ca grupeaza reactiile in cadrul actiunilor deviante si ajuta grupurile umane in definirea,stabilirea limitelor lor.

Analizele lui Durkheim asupra suicidului au demonstrate clar ipotezele sale asupra influentelor grupurilor asupra tendintei,predispozitiei umane la suicid.In “Suicidul”el indentifica anumite tipuri,care include:”suicidul altruist ,suicidul egoist (concentrate doar asupra sa)si cel anomic.(suicidul datorat anomiei sau unei situatii a societatii fara respecare a normelor).Tot in aceasta valoroasa lucrare,E. Durkheim,plecand de la analiza statistica a datelor, a aratat ca rata suicidului tinde sa creasca usor,atat in perioadele de declin cat si in cele de crestere economica.De altfel,daca suicidul ar putea fi inteles si explicat in perioadele de decline economic,nu acelasi lucru s-ar putea face si atunci cand el se produce in perioadele de prosperitate economica.Aici ,Durkheim a presupus ca functiile societatii regleaza nu numai interactiunile economice ale diferitelor sale componente,cat si cum percepe individual propriile sale nevoi.

Termenul “anomie”se refera la o desconsiderare a legii,conform unelor opinii.”Anomia” ,asa cum este folosita de Durkheim se refera la o maladie morala.Aceasta se poate regasi ca o conditie persuasiva in societate datorita unei decaderi a indivizilor in incercarea de a interioriza si acapara normele societatii, ca o incapacitate de a se conforma,acomoda la normele schimbatoare,ori chiar un conflict intre norme.

Legaturile stranse ale individului cu familia,mediul si traditia (ceea ce Durkheim numeste “solidaritate mecanica”) mentin controlul social.In societatile moderne (caracterizate de “solidaritatea organica”) individual este contrans de slabiciuni.Intr-un subiect care va influenta mai apoi multe teorii criminologice,Durkheim vedea anomia in societatile moderne ca un produs al aspiratiilor individuale si ambitii, si ca o cautare a noi placeri si senzatii care sunt dincolo de realizare chiar si in vremurile de prosperitate.

Aceasta notiune de “anomie” va influenta un anumit numar de teorii criminologice, constituindu-se o scoala ideologica teoretica continand izvoarele sau criminologia conventionala care a inceput cu lucrarile lui Robert Merton si continuandu-se cu Richard Cloward, Lloyd Ohlin si Albert Cohen in perioada postbelica.