Acțiunea Civilă și Părțile în Procesul Civil

I. Acţiunea civilă

1. Noţiunea de acţiune civilă şi trăsăturile acesteia

Acţiunea civilă este un ansamblu de mijloace procesuale prin intermediul cărora partea interesată poate solicita şi îşi poate asigura concursul unei autorităţi jurisdicţionale în vederea recunoaşterii sau realizării unui drept subiectiv ori unui interes legitim, inclusiv prin punerea în aplicare a unor măsuri de executare silită.

Acţiunea este mijlocul legal prin care o persoană cere instanţei judecătoreşti fie recunoaşterea dreptului său, fie realizarea acestui drept, prin încetarea piedicilor puse în exercitarea sa de o altă persoană sau printr-o despăgubire corespunzătoare.

Acţiunea civilă nu se identifică cu cererea de chemare în judecată şi nici nu se reduce la aceasta, acţiunea derulându-se pe întreg parcursul procesului civil, în cele două faze ale acestuia: judecata şi executarea silită.

Este important de precizat că, într-un proces civil, se intersectează două acţiuni civile: acţiunea reclamantului şi acţiunea pârâtului, deoarece acţiunea constă în dreptul de a urmări în justiţie ceea ce ţi se datorează (ius persequendi iudicio quam sibi debetur).

2 Acţiunea şi dreptul la acţiune

Noţiunea de acţiune este folosită cu dublu sens.

Într-o primă accepţiune, prin acţiune se înţelege posibilitatea titularului de drept subiectiv de a sesiza instanţa de judecată, solicitându-i să hotărască asupra cererii sale, indiferent dacă această cerere este sau nu justificată în drept. Acţiunea este, în acest sens, o facultate procesuală a cărei funcţie este aceea de a obliga instanţa de judecată să se pronunţe asupra litigiului. În acest prim sens, se subliniază diferenţa dintre acţiune şi existenţa efectivă a dreptului care stă la baza promovării acţiunii.

Într-un alt sens, mai larg, acţiunea cuprinde, pe lângă posibilitatea sesizării instanţei de judecată, şi dreptul de a obţine ca instanţa să acorde protecţie dreptului dedus judecăţii, adică să dea reclamantului câştig de cauză. În acest al doilea sens, acţiunea apare ca o manifestare în faţa instanţelor de judecată a dreptului subiectiv a cărui existenţă o implică, în sensul că, fiind titularul unui drept, reclamantul are o acţiune, iar dacă dreptul său este iluzoriu, acţiunea sa nu există.

Acţiunea în sens procesual este cererea adresată instanţei de judecată pentru apărarea unui drept subiectiv, iar în sensul dreptului material ea este cererea adresată prin intermediul instanţei pârâtului, pentru ca acesta să îşi execute obligaţia corelativă dreptului subiectiv.

Dreptul la acţiune, în sens material, înseamnă dreptul reclamantului de a cere de la pârât prin intermediul instanţei de judecată executarea obligaţiilor sale.

Dreptul la acţiune, în sens procesual, înseamnă dreptul de a te adresa instanţei de judecată, dreptul de a intenta acţiunea de chemare în judecată.

3. Caracterele acţiunii civile

3.1 Caracterul facultativ

Caracterul facultativ al acţiunii civile semnifică faptul că persoana care se pretinde titulara unui drept subiectiv civil poate să decidă dacă va apela sau nu la acţiune, dacă va declanşa sau nu procedura judiciară pentru protejarea dreptului său subiectiv.

Caracterul facultativ al acţiunii civile are limite. Astfel, în cazul incapabilului, se poate spune că reprezentantul legal al acestuia este obligat să acţioneze sub sancţiunea de a fi angajată răspunderea sa civilă pentru abstenţiune.

3.2 Caracterul liber

Caracterul liber al acţiunii semnifică faptul că legea acordă un fel de protecţie celui care pune în mişcare acţiunea civilă, în sensul ca simplul fapt al pierderii procesului nu antrenează răspunderea sa civilă. Acest caracter nu exclude obligaţia părţii care a pierdut procesul civil de a achita părţii adverse, la cererea sa, cheltuielile de judecată avansate.

De asemenea, caracterul liber al acţiunii civile nu îi protejează pe cei care îşi exercită în mod abuziv drepturile lor procesuale.

4. Elementele acţiunii civile

Este unanim acceptat în literatura de specialitate că orice acţiune civilă presupune existenţa a trei elemente şi anume: două elemente obiective - obiectul şi cauza acţiunii şi un element subiectiv - părţile.

4.1 Obiectul acţiunii civile

Obiectul acţiunii este un element obiectiv al acţiunii civile şi constă în ceea ce se cere prin acţiune, pretenţia concretă a reclamantului. Astfel obiectul cererii de chemare în judecată îl formează pretenţia concretă a reclamantului (res in judicium deducta): plata unei sume de bani, anularea unui contract, desfacerea căsătoriei ş.a.m.d.

Obiectul acţiunii trebuie să fie licit, posibil şi determinat. Obiectul este ilicit atunci când s-ar pretinde valorificare unui drept care s-a stins prin neuz. Cu privire la cea de-a doua condiţie, nu se poate cere pe calea acţiunii predarea în natură a unui bun determinat care a pierit (ad imposibilium nulla obligatio). În acest caz, reclamantul va trebui să ceară echivalentul bănesc al acestui bun.

Determinarea obiectului acţiunii prezintă însemnătate din punct de vedere procedural, deoarece dacă acţiunea este admisă, acest obiect va figura în dispozitivul hotărârii judecătoreşti şi determinarea sa va înlesni executarea silită a acesteia. Pe de altă parte, întinderea şi efectele lucrului judecat sunt în funcţie şi de obiectul acţiunii.