Actiunea Pauliană

Aceasta actiune reprezinta un mijloc juridic prin care creditorul poate ataca acele acte juridice încheiate de debitor în frauda dreptului sau de gaj general. Potrivit art. 975 C.civ, „ei (creditorii – nota ns.) pot asemenea, în numele lor personal, sa atace acte viclene, facute de debitor în prejudiciul drepturilor lor”. Asadar, actiunea revocatorie este acea actiune prin care creditorul poate cere revocarea (desfiintarea) pe cale judecatoreasca a actelor juridice încheiate de debitor în vederea prejudicierii sale. Prejudicierea creditorului se concretizeaza în faptul ca prin încheierea actelor atacate debitorul îsi mareste sau creeaza o stare de insolvabilitate.

Actiunea pauliana este o creatie pretoriana aparuta mai târziu în baza puterii ce si-o loase pretorul sa corijeze dreptul civil (equitas), care de multe ori ducea la situatii cu totul nedrepte. În vechiul drept roman , debitorul insolvabil platea fizic insolvabilitatea lui. Era luat ca sclav (adictus), închis si pe urma vândut. În acest stadiu al dreptului, debitorii erau liberi sa faca orice vroiau cu averea lor si creditorii nu aveau nici o garantie. Atunci a intervenit pretorul si în numele echitatii a considerat aceasta fraudare a creditorilor ca delict, care urma sa fie sanctionat de un interdict, o actiune, o exceptiune si de o restitutio in integrum. Când si cine a introdus actiunea pauliana nu se stie precis. Se crede ca a fost introdusa de un pretor, Paul, de unde i-ar veni si numele.

Uneori autorii si judecatorii au facut confuzie între actele frauduloase si actele simulate si gresalla nu a fost numai teoretica care ar determina o actiune sau alta efectele ramânând aceleasi, ci si din punct de vedere practic, altele fiind rezultatele actiunii pauliene si altele ale actiunii în simulatie. Astfel, la Tribunalul Putna, în sentinta din 9 ianuarie 1893: „având în vedere ca creditorul urmaritor Maicanescu ataca acest act ca fiind simulat facut de coniventa, de debitoare cu presupusul Chirulescu(...) ca asa fiind toate prezumtiunile concora între ele , pentru a duce la acelasi rezultat: simulatia actului”, iar în alt considerent se spune: „considerând ca creditorul ataca actul de vânzare pe motiv ca este facut de convenienta de partile contractante spre a-l prejudicia, ceea ce constituie actiunea care în doctrina se numeste actiunea pauliana.” Chiar si Curtea de Casatie într-o împrejurare unica dealtfel nu precizeaza destul de bine distinctia, caci în decizia nr. 172 a S.I. din 1880 citim: „ca în virtutea art.975 C.civ. creditorii pot ataca actele viclene facute de debitoare în prejudiciul drepturilor lor; ca daca tertul Miclescu, n-a figurat în proces, acesta nu-l poate scuti de efectele acelei sentinte întrucât Curtea de fond, din împrejurârile si faptele îndetaliu si anume aratate în deciziunea sa, constata ca el a cunoscut simulatiunea cumparatorului autorului sau stuza si ca astfel n-a fost cumparator de buna credinta”.

Delimitarea actiunii în declararea simulatiei de actiunea pauliana nu poate sa ignore faptul ca , între ele exista unele asemanari: a)ambele actiuni fac parte din mijloacele puse la îndemâna creditorilor chirografari pentru a asigura integritatea patrimoniului debitorului, care constituie gajul lor general, potrivit art. 1718 C.civ.; b)actiunea pauliana este calificata ca o actiune în inopozabilitate, care asigura inopozabilitatea fata de creditor a actelor încheiate de debitor în frauda sa; în acelasi timp, simulatia este inopozabila creditorilor chirtografari atunci când ei nu au cunoscut-o, adica sunt terti fata de aceasta forma a minciunii juridice; c)se pare ca uneori, în doctrina, diferentierea între cele doua acte nu este facuta în mod transant, ci dimpotriva, ele sunt tratate ca fiind legate indisolubil: „actiunea în simulatie nu este nici anterioara, nici prealabila actiunii pauliene, ci necesara probarii unor conditii de admisibilitate ale acesteia din urma: frauda creditorilor si coniventa dintre simulanti” (P.Vasilescu).