Cercetarea locală, expertizele și înscrisurile sub semnătură privată - mijloace de probă în procesul civil

Cercetarea la faţa locului

Cercetarea la faţa locului, denumită şi cercetare locală, descindere la faţa locului sau anchetă judecătorească, reprezintă mij¬locul prin care instanţa ia cunoştinţă în mod direct de starea unor lu¬cruri, situaţia unui imobil sau despre alte împrejurări de fapt ce pot avea importanţă pentru soluţionarea litigiului. În acest sens art. 215 C. proc. civ. dispune: "În cazul când instanţa va socoti de trebuinţă va putea hotărî ca în întregul ei sau numai unul din magistraţi să meargă la faţa locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arăta prin încheiere.

Cercetarea la faţa locului se va face cu citarea părţilor, putându-se asculta martorii şi experţii pricinii.

Când instanţa merge la faţa locului, va fi însoţită de procuror, în cazurile în care prezenţa acestuia este cerută de lege.

Despre cele urmate la faţa locului se va încheia proces-verbal.

Procesul-verbal de cercetare la faţa locului

Despre efectuarea cercetării la faţa locului se încheie proces-verbal, care trebuie să cuprindă descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective.

Cuprinsul şi forma procesului-verbal

Procesul-verbal trebuie să cuprindă:

a) data şi locul unde este încheiat, ora la care a început şi ora la care s-a terminat încheierea procesului-verbal;

b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;

c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi, când există;

d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;

e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecţiile şi explicaţiile acestora;

f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.

Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de cel care îl încheie, precum şi de persoanele arătate la lit. c) şi e). Dacă vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze, se face menţiune despre aceasta.

În caz de reconstituire a modului în care a fost săvârşită fapta, se consemnează amănunţit şi desfăşurarea reconstituirii.

În toate cazurile se pot face schiţe, desene sau fotografii, ori alte asemenea lucrări, care se vizează şi se anexează la procesul-verbal.

Cercetarea la faţa locului se solicită de părţi sau se dispune din oficiu de instanţă, printr-o încheiere, în care vor fi stabilite şi activităţile ce trebuiesc desfăşurate cu ocazia cercetării, aspectele ce se au în vedere să fie clarificate.

Prin în¬cheiere, instanţa va fixa un termen la care să se facă cercetarea, termen la care vor fi citate şi părţile.

Descinderea locală este de o importanţă de necontestat, mai cu seamă în acele procese în care instanţa poate constata personal anumite împrejurări, fără să fie necesar să solicite concursul unor spe¬cialişti.

Dar cercetarea locală poate fi dispusă şi pentru completarea altor probatorii, cum ar fi probele testimoniale. Apoi, pentru a obţine lămuriri suplimentare, cu ocazia cercetării la faţa locului, ins¬tanţa poate audia martori sau experţi, în acest sens aceştia urmând să fie citaţi pen¬tru ziua şi locul unde urmează să se efectueze cercetarea.

Reguli şi recomandări

Cu ocazia cercetării, vor fi respectate o serie de reguli cum ar fi:

- nelimitarea în timp a activitătii de cercetare;

- efectuarea unei cercetări complete, independent de orice ipoteză preconce¬pută sau alte anticipări ori de ceea ce a rezultat din alte probe administrate;

- caracterul organizat, pe sectoare, dacă este cazul, al cercetării;

- consemnarea în cursul executării cercetării a tuturor constatărilor făcute, a altor elemente ce prezintă interes pentru cauză, în vederea menţionării lor în procesul-verbal.

Deşi este recomandabil este ca administrarea cercetării să se facă de către completul de judecată care soluţionează cauza, totuşi ea poate fi făcută şi de alt complet, prin comisie rogatorie, care este procedura prevăzută de Codul nostru de procedură civilă, procedură utilizată pentru administrarea unor dovezi de către altă instanţă decât cea care judecă fondul litigiului.

Procedura comisiei rogatorii se constituie astfel ca o excepţie de la principiul nemijlocirii, fiind reglementată de Codul de procedură civilă pentru administrarea probei cu martori şi a expertizei, dar şi a altor dovezi. Menţionăm totuşi că efectuarea acestei proceduri se justifică doar în acele situaţii în care proba nu poate fi administrată la sediul instanţei sesizate cu cererea principală.

În toate cazurile cercetarea la faţa locului, întocmai ca şi ex¬pertiza, are ca obiect împrejurări de fapt. Aceasta similitudine de obiect dintre expertiză şi cercetarea locală nu poate conduce totuşi la identificarea celor două instituţii procesuale. Într-adevăr, prin exper¬tiză se cercetează anumite lucruri pentru a se trage concluzii funda¬mentate ştiinţific cu privire la împrejurări de fapt ce prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei. În cazul cercetării la faţa locului judecătorul face simple constatări privitoare la anumite împrejurări de fapt, fără să facă aprecieri de valoare cu privire la faptele constatate. Dacă ar pro¬ceda altfel, judecătorul ar putea fi recuzat.

Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiză sau dovadă cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile de la încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.

Când s-au încuviinţat părţilor dovezi, termenul de mai sus poate fi prelungit până la 15 zile.

Neîndeplinirea acestor obligaţii atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată.

Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.

Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă va putea totuşi să se apere, discutând în fapt, şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.

În cazurile în care proba a fost dispusă din oficiu sau la cererea procurorului în procesul pornit de acesta, instanţa va stabili, prin încheiere, cheltuielile de administrare a probei şi partea care trebuie să le plătească, putându-le pune şi în sarcina ambelor părţi.