Drept Administrativ

Capitolul I

Introducere

1. Raporturile juridice de drept administrativ

Raporturile juridice de drept administrativ nu sunt altceva decât relaţii sociale care au intrat sub incidenţa unor norme de drept administrativ primind forma şi forţa juridică prevăzute de acestea. Preluând spre reglementare o sumă de relaţii sociale, dreptul administrativ le modelează, le dă un contur diferit de ceea ce ar fi fost fără intervenţia dreptului.

Privite astfel, raporturile juridice de drept administrativ apar ca o modalitate de concretizare a conţinutului normelor juridice, ca un moment necesar în realizarea funcţiilor sociale ale dreptului administrativ.

Pentru a se ajunge la un raport juridic de drept administrativ, este necesară apariţia unor împrejurări concrete prin care legea consfinţeşte naşterea, modificarea sau stingerea unor efecte juridice. Asemenea împrejurări analizate în sens generic, poartă denumirea de fapte juridice. Ele pot fi manifestări de voinţă ale oamenilor exprimate cu scopul de a produce efecte juridice (acte juridice ).

Oamenii pot intra în raporturi juridice de drept administrativ, urmărind realizarea unor interese personale, sens în care îşi exprimă voinţa (obţinerea unei autorizaţii de construcţie, a unui paşaport, permis de conducere auto, etc.) Alteori ei încheie raporturi juridice de drept administrativ impuşi fiind de anumite obligaţii ce izvorăsc din normele juridice imperative ce acţionează ca un comandament asupra comportamentului uman (supunerea la vaccinare în cazul epidemiilor; obligaţia de plată a impozitului, a unor taxe etc. )

Sunt situaţii când apariţia unor raporturi juridice de drept administrativ este determinată de producerea unor fapte exterioare nedorite de către subiecte. Astfel, un eveniment rutier cu distrugerea din culpă a unui autoturism, naşte un raport juridic între autorul faptei şi victimă, deşi nici una dintre părţi nu a dorit efectele juridice.

Multitudinea şi diversitatea raporturilor juridice de drept administrativ este dată de complexitatea vieţii economice şi sociale, de nevoile reale ale oamenilor de a-şi realiza într-un cadru legal cele mai variate interese.

Administraţia publică, ca activitate şi ca sistem de organizare, reprezintă acţiunea unor oameni în raport cu alţi oameni, ceea ce înseamnă existenţa unor numeroase şi variate relaţii sociale.

Multitudinea şi varietatea activităţilor şi a formelor de organizare a sistemului administraţiei publice impun cu necesitate reglementarea juridică. Normele juridice constituie o modalitate importantă de introducere a ordinii în organizarea şi funcţionarea sistemului administraţiei publice, oferind un criteriu obiectiv de apreciere a conduitei oamenilor care realizează administraţia publică.

Necesitatea reglementării juridice a administraţiei publice, în condiţiile statului de drept, derivă din natura obiectului acestei activităţi.

După cum am arătat, administraţia publică are ca obiect realizarea valorilor politice, care exprimă interesele generale ale societăţii, interese care sunt formulate prin lege. Sistemul administraţiei publice are de organizat, în acest fel, prin definiţie, realizarea în concret a legii. Având de asigurat executarea legii, sistemul administraţiei publice este instrumentul cu ajutorul căruia se realizează dreptul. Pentru a răspunde acestei misiuni, administraţia publică, ca activitate şi ca sistem de organizare, trebuie să fie, de asemenea, supusă dreptului. În felul acesta se conturează marele principiu al legalităţii administraţiei publice care caracterizează statul de drept.

2. Principiul legalităţii administraţiei publice

Conform acestui principiu, toate acţiunile care compun administraţia publică, ca activitate şi toate formele de organizare a sistemului prin care sunt înfăptuite în principal aceste acţiuni trebuie să se întemeieze pe lege. Din acest punct de vedere, sistemul administraţiei publice este expresia legii şi instrumentul acesteia.

Principiul legalităţii administraţiei publice are la bază legea în sensul restrâns al termenului, ca act juridic care provine de la organele puterii legiuitoare. Urmează, de aici, că orice acţiune a administraţiei publice trebuie să se întemeieze pe dispoziţiile legii, considerate în sensul strict al termenului. Deci, legea este o bază de referinţă în aprecierea administraţiei publice, atât ca activitate cât şi ca sistem de organizare.

În ceea ce priveşte organizarea sistemului a administraţiei publice, semnificaţia principiului legalităţii este suficient de clară arătându-ne că orice formă de organizare a sistemului a administraţiei publice trebuie să se întemeieze pe lege.

Principiul legalităţii administraţiei publice trebuie interpretat dinamic, în sensul obligaţiei organelor administraţiei publice de a acţiona punând în executare legea şi de a lua măsurile care se impun inclusiv cele de constrângere, pe baza şi în executarea legii, în scopul restabilirii ordinii juridice încălcate. Această interpretare decurge din însăşi menirea administraţiei publice ca slujitoare a intereselor generale ale societăţii, exprimate în lege. De asemenea, numai această interpretare a principiului legalităţii administraţiei publice poate explica particularităţile dreptului administrativ care, admite actul administrativ implicit dedus din inacţiunea organelor administraţiei publice.

3. Normele juridice aplicabile sistemului administraţiei publice

Arătând necesitatea reglementărilor juridice ale administraţiei publice şi a aplicării principiului legalităţii în sistemul acestei administraţii, se pune problema de a şti care este sursa acestor norme de drept.

Ca să răspundem acestor întrebări trebuie să ţinem seama de diversitatea problemelor la care se referă reglementarea juridică cu privire la administraţia publică, considerată ca activitate şi ca sistem de organizare.

Diversitatea situaţiilor la care se referă normele juridice în legătură cu administraţia publică implică varietatea reglementărilor juridice aplicabile administraţiei publice.