Dreptul la Onoare și la Demnitate

I. ANALIZĂ A DREPTURILE PERSONALITĂŢII

Drepturile omului pot fi definite ca ansamblul de norme juridice internaţionale prin care sunt recunoscute individului atribute şi facultăţi care îi asigură demnitatea, libertatea şi dezvoltarea personalităţii sale şi care beneficiază de garanţii instituţionale apropiate.

Drepturile personalităţii sunt calificate, în general, acele drepturi inerente calităţii de persoană umană care aparţin oricărui individ prin însuşi faptul că este om. Aceste drepturi sunt numite drepturi primordiale sau fundamentale ale omului şi sunt prerogative care pot fi calificate ca drepturi subiective şi sunt înzestrate cu o acţiune în justiţie. Aceste prerogative aparţin oricărei persoane ca drepturi câştigate chiar de la naştere.

„Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţa şi trebuie să se comporte unii faţă de altele în spiritul fraternităţii.”

Drepturile personalităţii nu sunt susceptibine de a schimba titularul, ele sunt netransmisibile, ceea ce inseamna ca la moartea persoanei ele se sting si nu se transmit mostenitorilor; sunt incesibile, deoarece nu pot face obiectul, prin conventie, al unei cesiuni sau renuntari definitive; sunt insesizabile, datorita faptului ca nu constituie bunuri economice; sunt imprescriptibile (achizitiv si extinctiv) si sunt opozabile erga omnes (fata de toti).

Pe de altă parte, pentru că ele un operează cu interese de ordin moral, si deci un sunt susceptibile de o evaluare precuniară, un sunt influentate de mecanismele economice. Aceste drepturi sunt incesibile deoarece un pot face obiectul, prin conventie, al unei cesiuni sau renuntări definitive. Ele sunt apoi isesizabile, tocmai pentru că un constituie bunuri economice. De aceea se spune că ele sunt în afara comertului (pentru acest motiv P.Rubier le-a refuzat caracterul de drepturi subiective). În sfârsit ele sunt inescriptibile (achizitiv si extinctiv) si opozabile erga omnes.

Totusi aceste caractere trebuie privite uneori nuantat; există interferente între drepturile personalitătii (care sunt drepturi expatrimoniale) si drepturile patrimoniale. Într-adevăr, dreptul recunoaste valabilitatea unor conventii relativ la drepturile personalitătii (exploatarea imaginii, a vocii, a numelui etc.) întrucât se vorbeste tot mai mult de aparitia anumitor drepturi patrimoniale a personalitătii.

Sub aspectul analizei sunt supuse numai acele drepturi care au o rezonanta in dreptul civil si nu in planul dreptului public, drepturile omului opozabile altor oameni si nu statului.

Criteriul de departajare este acela ca aceste drepturi se supun regulii inscrise in art. 998 Cod civil, respectiv sanctiunii generale care opereaza pentru toate atingerile aduse personalităţii: ”Orice fapta a omului care cauzeaza altuia prejudiciu, obliga pe acela din a carui greseala s-a ocazionat, a-l repara”

Aceasta departajare este facilitata si de art. 54 din Decretul nr. 31/1954, care stabileste ca „Persoana care a suferit o atingere in dreptul sau la nume ori pseudonim, la denumire, la onoare, la reputatie, in dreptul personal nepatrimonial de autor al unei oprere stiintifice, artistice ori literare, de inventator sau in orice alt drept personal nepatrimonial, va putea cere instantei judecatoresti incetarea svarsirii faptei care aduce atingere drepturilor mai sus aratate.”

Drepturile personalităţii au fost opera doctrinei, ele fiind puse in evidenta in timp. Astfel, Codul civil la origine nu reglementa nimic din aceste drepturi, evolutia si consacrarea lor fiind impulsionata de luarea in considerare a demnitatii fiintei umane, in special a dreptului la respectarea vietii private si a dreptului la imagine.

Diversitatea opiniilor persista si in doctrina straina in ceea ce priveste aceste drepturi, astfel, multi autori au incercat sa prezinte un tablou, chiar si incomplet privind clasificarea acestor drepturi.

Astfel, unii autori clasifica drepturile personalităţii astfel:

- drepturile privind aspectul fizic al persoanei – dreptul persoanei asupra corpului sau si dreptul persoanei la respectarea corpului sau

- drepturile privind aspectul moral al persoanei – dreptul la imagine si respectarea vietii private; dreptul la respectarea prezumtiei de nevinovatie; dreptul la inviolabilitatea domiciliului; dreptul la secretul corespondentei; dreptul la onoare; dreptul autorului asupra operei sale.

Alti autori caracterizeaza aceste drepturi ca fiind extrapatrimoniale si le impart in:

- drepturi relative la integritatea fizica: corpul uman si viata umana

- drepturi relative la integritatea morala: demnitate, constiinta, onoare, prezumtia de nevinovatie, afectiune

- drepturi relative la viata privata: protectia vietii private, imaginea si vocea

Sub denumirea generică de drepturi ale personalitătii, unii autori subsumează: libertătile civile, garantiile fundamentale privind spitalizarea persoanelor pe motivul tulburărilor mintale, inviolabilitatea domiciliului, respectarea vietii private, dreptul la propria imagine, dreptul la propria voce, dreptul la onoare, dreptul la respectarea credintelor, dreptul la confidentialitate.

Din această expunere se constată, printre altele, că în sens larg dreptul la integritate morală protejează viata privată si totodată dă nastere unui mănunchi de prerogative, în primul rînd dreptul la onoare si la demnitate la care se adaugă dreptul la imagine si dreptul la secret. De altfel, acestea sunt si cele mai elaborate în doctrină si jurisprudentă.