Drepturile Succesorale ale Soțului Supraviețuitor

1.Reglementare legală.

Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor sunt reglementate în prezent prin Legea nr.319/1944 pentru dreptul de moştenire al soţului supravieţuitor prin care au fost implicit abrogate dispoziţiile art.679, 681-684 Cod civil care reglementau acest domeniu. În această reglementare a Codului civil soţul suprvieţuitor era chemat la moştenire numai în absenţa succesibililor din cele patru clase de moştenitori. Art.684 C. civ. prevedea unele drepturi succesorale doar pentru văduva săracă care avea dreptul la o cotă parte din uzufruct dacă venea în concurs cu descendenţii defunctului şi numai în lipsa acestora avea o cota de 1/4 din moştenire în plină proprietate.

În prezent, aşa cum vom vedea în cele ce urmează, soţul supravieţuitor vine în concurs cu toate cele patru clase de moştenitori legali, având şi dreptul la rezervă succesorală precum şi unele drepturi specifice.

2.Condiţiile cerute de lege soţului supravieţuitor pentru a putea moşteni.

În Capitolul II din Titlul I”, Despre succesiuni”, intitulat” Despre condiţiile cerute pentru a putea succede”, Codul civil prevede (art.654-658) două condiţii pentru ca o persoană să poată veni la moştenire şi anume:

a) să aibă capacitate succesorală şi

b) să nu fie nedemnă de a moşteni.

Doctrina a mai adaugat o a treia condiţie şi anume:

c) să aibă vocaţie (chemare) la moştenire.

Este de observat că prima condiţie prevazută de art.654 C. civ. , capacitatea succesorală şi cea de-a treia, vocaţia succesorală, sunt condiţii pozitive, iar cea de-a doua, nedemnitatea succesorală, prevazută de art. 655-658 C. civ. este una negativă. Aceasta pe de o parte, iar pe de altă parte, că prima condiţie şi cea de-a treia (capacitatea şi vocaţia succesorală) sunt valabile atât pentru moştenirea legală cât şi pentru cea testamentară, pe când nedemnitatea priveşte numai moştenirea legală, corespondentul ei pentru moştenirea testamentară fiind revocarea judecătorească a legatelor pentru ingratitudine prevazută de art.831 si 930 C. civ.

Vocaţia succesorală îşi are temeiul, în cazul moştenirii legale în lege, iar în cazul celei testamentare în testament.

Raportul dintre capacitatea succesorală şi vocaţia succesorală este de la general la particular, căci dacă o persoană există sau este concepută şi se naşte vie are un drept general şi abstract prevăzut în Constituţie (art.42) de a moşteni, care este o parte a capacităţii de folosinţă. Are aşadar, capacitate succesorală generală. Pe când vocaţia succesorală întemeiată pe lege sau pe testament se raportează la o succesiune concretă şi rezultă din raporturile concrete de rudenie sau de căsătorie cu defunctul, în cazul moştenirii legale şi din cuprinsul testamentului în cazul moştenirii testamentare. Totuşi vocaţia generală succesorală şi nici cea concretă nu se confundă cu dreptul de moştenire prevăzut de art.42 din Constituţie. Sugestiv s-a spus că dreptul de moştenire ca aptitudine abstractă, devine potenţial prin intermediul vocaţiei succesorale generale şi efectiv prin vocaţia concretă la moştenire.

Capacitatea succesorală.

Potrivit art.654 C. civ. ”Pentru a putea succede trebuie neapărat ca persoana care succede să existe la momentul deschiderii succesiunii”. Aşadar, orice persoană care există în momentul deschiderii succesiunii are capacitate de a moşteni, de a culege succesiunea.

În literatura juridică a existat controversa în privinţa conţinutului noţiunii de capacitate de a moşteni, fiind considerată de unii autori ca ceva diferit de capacitatea de folosinţă şi de capacitatea de exercitiu a persoanei. Considerăm că în mod judicios s-a precizat că:”această capacitate se include în cea de folosinţă, nefiind altceva decât o parte a acesteia; capacitatea de folosinţă este aptitudinea generală de a avea drepturi şi obligaţii (art.5 alin.2 din Decr. nr.31/1954), în timp ce capacitatea succesorală este o aptitudine de a dobândi drepturi şi obligaţii specifice, care se referă la o succesiune”.

Existenţa persoanei care pretinde un drept la o anume moştenire se raportează la momentul deschiderii succesiunii. Dovada incumbă acesteia potrivit art.1169 C. civ., sau succesorilor săi în drepturi în ipoteza în care moştenitorul a fost în viaţă la momentul morţii lui decujus, oricât de scurt ar fi fost acest timp, dar apoi a decedat şi când drepturile sale asupra moştenirii sunt reclamate de proprii săi succesori.

În cazul moştenirii prin reprezentare, reprezentantul trebuie să dovedească existenţa sa la data deschiderii succesiunii precum şi faptul că cel reprezentat era decedat în acel moment întrucât potrivit art.668 C. civ. numai persoanele moarte se pot reprezenta. Precizăm că reprezentarea succesorală este specifică numai moştenirii legale.