Echitatea în perspectiva fundamentării răspunderii civile delictuale a persoanei lipsite de discernământ

INTRODUCERE

Decelarea fundamentelor răspunderii civile delictuale este, fără îndoială, problema centrală a întregii construcţii teoretice a răspunderii civile; ea a fost, este şi va fi mult discutată şi controversată în doctrina de specialitate. Toate aceste discuţii au fost determinate de marile transformări pe care le-a cunoscut societatea umană, mai ales în ultimele două secole. Ritmul accelerat de dezvoltare economică şi schimbările care au intervenit în structura socială, determinate de revoluţia industrială, de cea tehnico-ştiinţifică şi apoi de cea informaţională au făcut ca viaţa şi munca oamenilor să devină tot mai complexe şi greu de conciliat cu grija şi prudenţa necesare pentru a fi evitată producerea de prejudicii membrilor societăţii.

Noile orientări ale doctrinei şi jurisprudenţei din ultimile decenii au contribuit la părăsirea treptată a fundamentării subiective a răspunderii civile delictuale, instituită de prevederile Codului civil cu peste două secole în urmă. Considerentele economico-sociale care au motivat reglementarea unei răspunderi având fundament unic şi exclusiv culpa autorului faptei ilicite s-au modificat profund de-a lungul timpului. Realităţile societăţii moderne au impus o nouă evaluare a acestei instituţii fundamentale a dreptului civil, prin reconstruirea categoriilor sale juridice, îndeosebi a culpei persoanei responsabile, şi prin conturarea unor noi interpretări privind funcţiile răspunderii delictuale, preventiv-educativă şi reparatorie

Recunoaşterea fundamentării obiective a răspunderii civile delictuale în cazul prejudiciilor cauzate de lucruri, la începutul secolului trecut, a declanşat dispariţia armoniei şi coerenţei acestei instituţii juridice fundamentate tradiţional pe culpa subiectivă, demonstrând faptul că poate fi angajată răspunderea delictuală chiar şi în absenţa unei conduite imputabile persoanei responsabile

Tendinţa de obiectivare a fundamentării răspunderii civile delictuale a cunoscut, în contemporaneitate, o amploare fără precedent manifestată prin apariţia unor reglementări legale privind noi ipoteze în dreptul pozitiv care au consacrat în mod expres fundamentarea independentă de orice culpă a persoanei responsabile, ca excepţii de la regula răspunderii subiective reglementată de Codul civil.

Astfel, culpa, cu valenţele sale etico-morale atât de preţioase pentru întreaga societate, s-a dovedit a fi, uneori, inutilă şi ineficientă în faţa nevoii pragmatice privind asigurarea despăgubirilor integrale a persoanei care a suferit un prejudiciu. Ceea ce legiuitorul a considerat o regulă de strictă aplicabilitate, consacrată în prevederile art. 998 şi următoarele din Codul Civil şi care ar trebui să confere satisfacţie deplină victimei faptei prejudiciabile, siguranţă în relaţiile interumane - „Orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”- a devenit atât de fragilă şi efemeră, adeseori inaplicabilă, încât există pericolul suportării inechitabile a consecinţelor prejudiciabile de însăşi victima inocentă, ale cărui drepturi subiective şi interese au fost vătămate.

Astfel, alături de risc şi garanţie, fundamente obiective tradiţionale ale răspunderii civile delictuale, a fost invocată echitatea ca fundament pentru prejudiciile cauzate de persoanele lipsite de discernământ.

În cele ce urmează vom prezenta mai întâi reglementarea actuală a răspunderii civile delictuale şi condiţiile angajării ei, noţiunea de capacitate delictuală, de care depinde angajarea răspunderii persoanelor pentru prejudiciile cauzate conform prevederilor legale, iar apoi ne vom opri asupra principiului echităţii.

1. REGLEMENTĂRILE CODULUI CIVIL CU PRIVIRE LA

RĂSPUNDEREA CIVILĂ DELICTUALĂ

1.1. Sediul materiei

Codul civil român aflat încă în vigoare, a consacrat într–un număr restrâns de articole ( art. 998 – 1002 ) principiul răspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, definind următoarele forme de răspundere civilă delictuală:

a) răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie (art. 998 – 999 C.civ.);

b) răspunderea civilă delictuală pentru fapta altei persoane, care include:

- răspunderea părinţilor pentru faptele copiilor lor minori (art.1000 alin. 2 C.civ.);

- răspunderea institutorilor şi meşteşugarilor pentru faptele ilicite ale elevilor – respectiv ucenicilor – aflaţi sub supravegherea lor (art.1000 alin 4 C.civ.);

- răspunderea comitenţilor pentru faptele prepuşilor lor, săvârşite în funcţiile încredinţate ( art. 1000 alin 3 C.civ.);

c) răspunderea obiectivă pentru prejudiciile cauzate de lucruri în general, edificii şi animale ( art.1000 alin 1, art.1002 şi art.1001 C.civ.)

Aşa cum am precizat mai sus sediul materiei răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie se află în articolele 998 – 999 Cod Civil. Astfel art. 998 Cod Civil dispune: „Orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar conform art. 999 Cod Civil: „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa”.