Garanția împotriva evicțiunii în contractul de vânzare-cumpărare

I. APARITIA NOTIUNII. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT.

A trata astazi despre evictiune poate parea desuet, daca ne gandim la numarul restrans de studii consacrate acestei probleme, cel putin in dreptul romanesc. Autorii contemporani sunt mai degraba interesati de garantia impotriva viciilor lucrului, data fiind complexitatea bunurilor care se gasesc astazi in circuiltul civil, formand obiectul diverselor contracte.

Credem ca in ciuda respectabilei sale varste , problema garantiei impotriva evictiunii este mereu si din nou captivanta, mai intai datorita schimbarilor legislative interne, dar si conexiunilor internationale ale raporturilor civile si comerciale contemporane.

Institutie veche, garantia contra evictiunii a cunoscut de a lungul secolelor o importanta evolutie a carei evolutie se gaseste in dreptul antichitatii. A garanta insemna de fapt a asigura persoanei careia i s-a predate un lucru, posesiunea linistita a acelui lucru.

In dreptul roman initial, vanzarea se confunda cu mancipatiunea. Astfel, daca un tert actiona in justitie pe un cumparator, pretinzandu-se proprietar, vanzatorul era obligat sa vina in ajutorul acestuia, praestat auctoritatem, pentru a dovedi ca i-a transmis propietatea cumparatorului. Daca nu reusea legea ii acorda cumparatorului action auctoritas, in virtutea careia putea obtine dublul pretului platit. Pentru unele lucruri ca si pentru anumite persoane, folosirea mancipatiunii nu era posibila si deci vanzatorul nu putea transmite proprietatea si doar se oblige sa transmita linistita posesiune prin stipulation rem habere licere, in virtutea careia cumparatorul era garantat ca nu va fi tulburat. Dupa aparitia contractului consensual de vanzare-cumparare jurisconsultii au admis ca principiul bunei-credinte il obliga pe vanzator sa garanteze pentru evictiune printr-o stipulatie speciala ceea ce a dus la apritia unei action empti.

In vechiul drept romanesc intalnim de asemeni mentionata obligatia de garantie pentru evictiune in CODUL CARAGEA si CODUL CALIMACH care vorbesc despre aceasta obligatie la titlul tocmelor in genere (art 1239 si urm).

In dreptul feudal francez cercetarile au atestat existenta unor formule asemanatoare, prin care, in termeni simpli vanzatorul il asigura pe comparator contra tuturor celor ce ar fi putut sa-l deposedeze de bunul vandut.

Mai tarziu, sub influenta invatatului olandez Hugo Grotius si a scolii dreptului natural – potrivit carora respectul cuvantului dat este o regula de drept natural si ca atare vointa partilor este suficienta pentru transferul proprietatii – Domat si Pothier, cei doi jurisconsulti care au influentat prin scrierile lor pe redactorii Codului civil francez, au definit la randul lor garantia contra evictiunii ca fiind garantia naturala ce reprezinta asigurarea datorata de orice vanzator pentru a-l mentine pe comparator in linistita posesiune si folosinta a lucrului si pentru a face sa inceteze evictiunea si celelalte tulburari din partea oricui ar pretinde asupra lucrului vandut un drept de proprietate sau orice alt drept care determina deterieorarea dreptului ce trebuia in mod natural sa fie dobandit prin vanzare.

In present, de exemplu, vanzarea mobiliara este reglementata prin SALE OF GOODS ACT din 1893 actualizat prin cel din 1979. Aici este prevazuta prezumtia absoluta potrivit careia vanzatorul se obliga sa transmita dreptul asupra lucrului cumparatorului, el garantand ca lucrul vandut este liber de orice sarcini sau servituti si de asemenea cumparatorul va dobandi folosinta linistita a lucrurilor iar in caz contrar vanzatorul sa obliga sa plateasca daune de neexecutare.

In dreptul Statelor Unite Ale Americii dreptul contractelor cuprinde ca si in dreptul englez cutume si drept scris. Contractul de vanzare-cumparae este numit aici sale, iar in privinta garantiei contra evictiunii ca si in dreptul englez ea era la inceput necunoscuta, fiind operanta doar o raspundere delictuala. UNIFORM COMMERCIAL CODE nu defineste evictiunea dar prevede ca garanteaza ca transmiterea titlului este libera de vicii si corespunzatoare din punct de vedere legal, respective contractual. El mai garanteaza in continuare ca lucrul predat este liber de sarcini sau alte ingradiri. Neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a contractului este sanctionata cu desfintarea contractului independent de culpa debitorului. In zona germanica, caracterizata prin permanenta sciziune intre titulus si modus aquirendi, deja din sec XVIII, vanzatorul era obligat sa asigure proprietatea cumparatorului iar nu doar posesiune. Codificarile prusaca si austriaca au receptat aceasta evolutie astfel incat au privit garantia contra evictiunii ca pe o institutie autonama. In secolul al XIX lea si-a facut loc tot mai mult idea ca garantia pentru evictiune este in realitate un aspect al apararii cumparatorului impotriva neexecutari;vanzatorul, obligat sa procure dreptul, nu garanteaza doar linistita posesie a bunului, dar trebuie sa raspunda pentru lipsurile dreptului.

In Elvetia, codul obligatiunilor cumuleaza si el obligatia de a asigura proprietatea cumparatorului cu garantia contra evictiunii.