Gestiunea de Afaceri

Actele juridice şi faptele juridice, licite şi ilicite, reprezintă izvoarele raporturilor obligaţionale. Faptele juridice licite sunt acţiunile, conforme legii şi bunelor moravuri, generatoare de efecte juridice, independent de voinţa autorului.

În categoria faptelor licite, izvoare de obligaţii, sunt incluse, potrivit doctrinei şi practicii judiciare, îmbogăţirea fără justă cauză, gestiunea de afaceri şi plata nedatorată.

Codul civil român de la 1864 încadrează gestiunea de afaceri şi plata nedatorată în categoria cvasicontractelor. Articolul 986 din Codul civil defineşte cvsicontractul ca fiind ”un fapt licit şi voluntar, din care se naşte o obligaţie către o altă persoană sau obligaţii reciproce între părţi”. Această definiţie este inexactă şi drept urmare inutilă. Inexactă pentru că, în cazul contractului este esenţial acordul de voinţă al părţilor pe când, în cazul gestiunii de afaceri şi plăţii lucrului nedatorat nu poate fi vorba de aşa ceva, dar şi pentru că problema capacităţii se pune în mod diferit. Fiind inexactă, pentru aceleaşi motive, este inutilă.

Gestiunea de afaceri este un fapt juridic licit care constă în aceea că o persoană îndeplineşte, fără însărcinare prealabilă, un act în interesul unei alte persoane. Cunoscută încă din dreptul roman sub denumirea „negotiorum gestio”, instituţia gestiunii de afaceri a primit reglementare expresă în Codul civil român.

Gestiunea este o iniţiativă luată de cel care o îndeplineşte, fără să fi avut nici o înţelegere cu persoana care „profită” de această iniţiativă. Rezultatul faptei unilaterale a gerantului este naşterea unor drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, adică între gerant şi gerat. Persoana care săvârşeşte unilateral şi voluntar, acte de imixtiune în afacerile altei persoane se numeşte gerant iar cel în interesul căruia se acţionează este geratul.

Exemplul clasic în această materie este acela al proprietarului unui imobil ce lipseşte pentru o perioadă, timp în care se iveşte o stricăciune la imobilul său, reparată de un terţ. Această persoană a gerat interesele proprietarului. Scopul iniţiativei geratului constă în a face să fie evitate pagube mult mai mari decât cheltuielile făcute de el.

Prin fapta unilaterală şi voluntară a gerantului se naşte un raport juridic civil, în temeiul căruia rezultă drepturi şi obligaţii reciproce între părţi, adică între gerant şi gerat.

Condiţiile gestiunii de afaceri privesc obiectul şi utilitatea acesteia, pe de o parte şi atitudinea părţilor faţă de actele de gestiune, pe de altă parte.

Cu privire la obiectul gestiunii, este de observat că el poate consta atât în acte materiale, cum ar fi, spre exemplu, repararea unui anumit bun al geratului, cât şi în acte juridice, cum ar fi, spre exemplu, plata unor taxe ori a unor impozite, sau chiar angajarea celui care efectuează reparaţia. Aceste acte juridice pot fi încheiate de gerant în nume propriu, dar cu intenţia ca ele să profite geratului.

În principiu, se admite că actele de gestiune efectuate de gerant nu trebuie să depăşească limitele unui act de administrare. Noţiunea actului de administrare în cadrul gerării intereselor altei persoane urmează să fie privită nu ca un act de punere în valoare a unui bun singular, fără a se ajunge la înstrăinarea lui, ci trebuie raportată la întreg patrimoniul geratului.

După cum a decis Tribunalul Suprem, gerarea intereselor altuia nu poate privi numai actele de conservare şi administrare a bunurilor proprietarului gerat, ci ele se pot referi „şi la executarea obligaţiilor personale cu caracter patrimonial ale celui gerat, pe care acesta este dator să le îndeplinească în baza unei obligaţii legale”.