Marturisirea

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Marturisirea.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept Civil

Extras din document

I. NOŢIUNEA ŞI IMPORTANŢA MĂRTURISIRII

Mărturisirea este recunoşterea de către o persoană a unui fapt pe care adversarul său îşi întemeiază pretenţiile şi care este de natură să producă efecte probatorii împotriva celui care a făcut-o . Ea reprezintă un mijloc de probă lăsat, ca şi celelalte mijloace de probă, la libera apreciere a judecătorului.

În trecut, mărturisirea avea o forţă probantă deosebită, fiind considerată „regina probelor”, o probatio probatissima. Dreptul modern a renunţat la o atare supraevaluare a mărturisii, iar unii autori îi contestă nu numai caracterul de a constitui un mijloc de probaţiune, ci însăşi utilitatea. Astfel, cu referire la mărturisire, un procedurist italian remarca că aceasta este „cea mai inutilă din lume” .

Mărturisirea işi păstrează şi astăzi întreaga sa utilitate practică. Forţa sa rezidă în însuşi actul de voinţă al părţii, căci dacă acesta face unele declaraţii potrivnice propriilor sale interese, explicaţia unei atare atitudini rezidă în faptul că ea corespunde, adesea, realităţii. Dar cum precizează unii autori, marturisirea este cea care „pare la prima vedere ca cea ma convingătoare”, deci uneori, din diferite motive, mărturisirea poate fi contrară realităţii. Iată de ce legislaţiile moderne nu mai ataşează mărturisirii o valoare probantă absolută.

Opinia dominantă în doctrina modernă este aceea potrivit căreia mărturisirea este un mijloc de dovadă . Este adevărat însă că mărturisirea este considerată de Codul civil ca o prezumţie (art. 1206 alin. 2). Textul care socoteşte mărturisirea ca o przumţie nu poate fi considerat izolat, ci în reglementării probelor într+un cadru general privitor la pribaţiunea obligaţiilor, dar şi al unor reglementări distincte într-o sec-iune specială cuprinzând art. 1204-1206 C. Civ. Pe de altă parte, nu este mai puţin semnificativ faptul că mijlocul prin care se poate obţine mărturisirea – interogatoriul, este reglementat în C. proc. civ. art. 218-225.

Într-adevăr, astfel cum remarcau şi profesorii I. Stoenescu si S. Zilberstein, mărturisirea nu trebuie privită, în ansamblul sistemului npstru probator, sub raportul consecinţelor ce le determină „exclusiv ca un act de voinţă, adică nici ca renunţare, nici ca dispoziţie, ea este pur şi simplu un mijloc de probă, întocmai ca şi inscrisurile, care constituie în fapt o mărturisire anticipată sau ca depoziţiile de martori” .

II. FORMELE MĂRTURISIRII

Unul din cele mai importante criterii de clasificare a mărturisirii îl constituie locul unde aceasta se obţine. Din acest punct de vedere, se dinstinge între mărturisirea judiciară şi marturisirea extrajudiciară. La cele două forme ale mărturisirii se referaă în mod expres şi art. 1205 şi 1206 C. civ.

Mărturisirea judiciară este aceea care se produce în faţa instanţei competente a soluţiona litigiul între părţi. Mărturisirea făcută într-un alt proces , poate produce şi ea efecte probatorii dar are un caracter extrajudiciar. La rândul său mărturisirea judiciară poate fi spontană sau provocată. În prima ipoteză, recunoaşterea se obţine din propria iniţiativă a părţii, fără să fie necesară intervenţia speciala a instanţei în acest scop. Mărurisirea provocată se obţine prin intermediul interogatoriului.

Mărturisirea extrajudiciară se caracterizează prin caeea că se produce în afara procesului civil. Mărturisirea extrajudiciară poate fi la rândul său scrisă sau orală. Mărturisirea scrisă este supusă regulilor privitoare porbelor prin înscisuri. Codul civil se referă în mod expres numai la una din formele mărturisirii extrajudiciare: mărturisirea orală. Potrivit art. 1205 C. civ. „mărturisirea extrajudiciară verbală nu poate servi de dovadă când obiectul contestaţiei nu poate fi dovedit prin martori”. Dispoziţia restrictivă menţionată are ca scop repectarea regulilor privitoare la admisibilitatea probei cu martori. Astfel, dacă s-ar admite mărturisirea în mod nelimitat, dispoziţiile legale privitoare la admiterea probei cu martori ar fi indirect eludate . Dar mărturisirea, pentru raţiuni similare, trebuie admisă în toate cazurile în care este îngăduită şi proba cu martori.

Din punct de vedere al efectelor pe care le produc, doctrina mai distinge între mărturisirea simplă, mărturisirea calificată şi mărturisirea complexă.

Fisiere in arhiva (1):

  • Marturisirea.doc