Moduri de Dobândire a Dreptului de Proprietate în Noul Cod Civil

1. Proprietatea și dreptul de proprietate

1.1. Dreptul de proprietate

Importanța dreptului de proprietate se accentuează în cadrul unei societăți care este organizată pe baza principiilor economiei de piață, actele juridice civile referitoare la acest drept fundamental sunt din ce în ce mai solicitate iar litigiile în acest domeniu sunt în continuă creștere.

Dintre toate drepturile pe care o persoană le poate avea asupra unui lucru, cel mai complet este dreptul de proprietate pentru că el oferă titularului său exercițiul tuturor facultăților, tuturor prerogativelor pe care legea le cunoaște.

Dreptul de proprietate publică și privată sunt cele mai importante drepturi subiective civile de natură patrimonială, care au conținut economic evaluabil în bani.

Între oameni se stabilesc relații de muncă în cadrul cărora ei produc bunuri, pe care și le însușesc. Însușirea de către oameni a diferitelor bunuri ale naturii, înăuntru și cu ajutorul acestor forme sociale, se numește proprietate.

Pe o anumită treaptă de dezvoltare a societății , proprietatea ca raport social se transformă în drept de proprietate, raportul social devenind pur și simplu raport juridic. Astfel, în societatea cu economie de piață domină dreptul de proprietate privată, consacrat prin reguli de drept, care conferă anumitor persoane sau colectivități organizate de persoane în condițiile legii putința de a poseda, de a folosi, de a dispune de acest lucru.

Dreptul de proprietate este acel drept real în virtutea căruia titularul dreptului, persoana fizică sau juridică, este îndreptățit să posede, să folosească și să dispună de un lucru în mod exclusiv și absolut, prin putere proprie și în interes propriu, însă în limitele determinate de lege.

1.2. Conținutul dreptului de proprietate și caracteristicile sale.

A fi proprietarul unui bun înseamnă a avea dreptul de a poseda, folosi și a dispune de acel lucru, în limitele prevăzute de lege ( art. 555 NCC ).

Conținutul dreptului de proprietate constă în:

Posesie, care implică din partea unei persoane exercitarea directă și nemijlocită a oricărei acțiuni materiale asupra unui bun, aflat la locul așezării lui permanente. Codul civil român definește posesia ca fiind „deținerea unui lucru” sau „folosirea unui drept” de noi înșine sau de altul în numele nostru. Esențial pentru posesie este existența elementului intențional- „animus” adică stapânesc un anumit lucru pentru mine ( sunt proprietarul acestuia ). Posesia este un mijloc indispensabil fiecărui proprietar pentru a-și realiza scopul său, adică utilizarea economică a proprietății sale. Orice proprietar trebuie să aibă posibilitatea materială de a se folosi de bunul avut în proprietate, în caz contrar proprietatea ar rămâne doar o simplă utopie.

Folosința unui bun înseamnă prerogativa pe care o are proprietarul de a obține foloasele legate de acel bun pentru îndeplinirea nevoilor sale. În virtutea acestei prerogative, proprietarul poate să întrebuințeze bunul în interesul său „jus utendi” și poate să culeagă fructele acestuia „jus fruendi”, fie că sunt naturale, industriale sau civile. În acest sens Codul Civil prevede că: „Proprietatea unui lucru mobil sau imobil de drept asupra tot ce produce lucrul și asupra a tot ce uneşte ca accesoriu cu lucrul, într-un mod natural sau artificial”.

Dispoziția ( jus abutendi ) reprezintă prerogativa proprietarului de a dispune liber de bunul avut în proprietatea sa. În acest sens, proprietarul are libertatea de a hotarî soarta acelui bun, putând să-l înstrăineze contra unui beneficiu mulţumitor sau gratuit, să-l închirieze, să-l lase moştenire, să-l abandoneze ori să-l distrugă. Exercitarea acestui drept trebuie să se desfășoare în limitele determinate de lege, urmărind realizarea intereselor sale fără ca aceste acţiuni să prejudicieze altă persoană. Exercitarea abuzivă a dreptului de proprietate atrage după sine răspunderea juridică a titularului dreptului, vinovat de savârșirea abuzului respectiv.

Posesia, folosința și dispoziția asupra bunului ce formează obiectul unui drept de proprietate nu sunt elemente inseparabile.

Caracteristicile dreptului de proprietate sunt următoarele :

- Dreptul de proprietate este un drept absolut, în acest caz toate persoanele sunt obligate să se abțină de la orice încălcare care ar putea aduce atingere exercițiului dreptului de proprietate de către titularul său.

- Este un drept real, titularul îl poate realiza direct fără concursul altor persoane.

- Este un drept exclusiv, în sensul că proprietarul are singur folosința și stăpânirea bunului său.

- Este un drept perpetuu, în sensul că nu se stinge prin neîntrebuințare.