Nulitatea Actului Juridic

Termenul de nulitate deriva de la latinescul nullitas si fr. nullite si are in mod obisnuit trei sensuri: lipsa totala de valoare, de talent; persoana fara competenta; ineficacitatea unui act juridic din cauza absentei unei conditii de fond sau de forma.

In legislatia noastra civila nu exista o definitie a nulitatii; de aceea definirea ei, asemeni altor institutii, a revenit doctrinei. O definitie care s-a impus prin conciziunea ei este aceea care defineste nulitatea ca fiind acea sanctiune ’’care lipseste actul juridic de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru incheierea sa valabila’’.

O alta definire mult mai simpla si mai logica ar fi ca nulitatea este sanctiunea de drept civil care desfiinteaza actul juridic sau numai o parte din el atunci cand a fost incheiat cu nesocotirea conditiilor sale de validitate (de fond sau de forma) impuse de lege.

Sediul materiei: normele care alcatuiesc aceasta institutie se gasesc raspandite in tot Codul Civil (art.5, 803, 953 etc.), precum si in alte acte normative, cum sunt Decretul nr. 31/1954, Codul familiei, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995 etc. De remarcat ca in materie nu exista un sediu legislative propriu-zis (unitar), reglementarea nulitatii fiind dispersata.

Scurt istoric. In dreptul roman primitv nulitatea actului era tot una cu inexistenta sa, nulitatea derivand fie din nerespectarea, fie din lipsa unei conditii pentru valabilitatea actului. Ea opera de plin drept fara a mai fi nevoie de pronuntarea ei de catre instanta. Aceasta nulitate era numita nulitate civila.

Mai tarziu in epoca imperiului, dreptul pretorian pentru a da eficienta echitatii sia lipsi de efecte un act care era valabil incheiat dupa dreptul civil, a introdus exceptiunuile (exceptiones) si repunerea in situatia anterioara (restitutio in integrum). Cu ajutorul lor pretorul roman putea sa paralizeze inechitatile care rezultau dintr-o talmudica aplicare a dreptului civil. Astfel in restitutio in integrum, pretorul nu pronunta in mod direct nulitatea, restituirea prestatiilor efectuate echivaland de fapt cu o anulare a actului. Aceasta era nulitatea pretoriana care isi avea izvorul in afara legii si care nu opera de deplin drept ci numai dup ace era pronuntata de catre magistrate prin promovarea unei actiuni in justitie, altfel actul era privit ca valabil si isi producea toate efectele.

Doctrina civilista a sec. al XIX-lea era dominanta conceptia nulitatii totale si iremediabile, denumita si conceptia actului-organism, deoarece nulitatea actului era comparata cu boala organismului uman. In timp s-a trecut la conceptia nulitatii partiale si remediabile, care proportionalizeaza efectele nulitatii in raport cu finalitatea legii si care, pe cale de consecinta, inlatura doar efectele contrare legii, celelalte efecte fiind mentinute. In doctrina occidentala actuala, nulitatea actului juridic civil este in legatura cu analiza cauzei actului juridic.

Functiile nulitatii. Nulitatea actului juridic civil poate realiza urmatoarele functii: functia preventiva – in care partile stiu ca actul lor va fi lipsit de efecte daca nu respecta cerintele legii; functia sanctionatorie (sau represiva) – care intra in functie, daca prima functie nu si-a dovedit eficacitatea, insemnand inlaturarea efectelor contrare legii; functia reparatorie, prin care se asigura pe o parte, restabilirea ordinii de drept incalcate iar pe de alta parte, repararea prejudiciului cauzat prin incalcarea sanctionata si, uneori, prin adaptarea sau refacerea actului juridic prin inlocuirea de drept a clauzei ilegale cu clauza conforma dispozitiilor legale.

Mai buna intelegere a nulitatii presupune si operatiunea delimitarii ei fata de alte cauze de ineficacitate a actului juridic civil. Nu numai nulitatea este cea care conduce la lipsirea actului juridic civil de efectele in vederea carora a fost incheiat, ci si alte cauze, posterioare incheieri lui, cum ar fi: rezolutiunea, rezilierea, inopozabilitatea, revocarea, caducitatea, reductiunea succesorala, inexistenta.

Rezolutiunea consta in desfiintarea cu effect retroactive a unui contract sinalagmatic, cu executare uno ictu, pentru neexecutarea culpabila a obligatiilor de catre una din parti. Asemanarile dintre nulitate si rezolutiune sunt urmatoarele:

- ambele sunt cause de ineficacitate a actului juridic civil

- ambele produc efecte retroactive

- ambele sunt (in principiu) judiciare (presupunand o hotarare a organului de jurisdictie competent)

Deosebirile dintre nulitate si rezolutiune sunt urmatoarele:

- o deosebire de ipoteza: daca nulitatea presupune un act nevalabil, rezolutiunea presupune un act valabil incheiat

- o deosebire de domeniu sau sfera de aplicare; daca nulitatea se aplica oricariu act juridic civil, rezolutiunea priveste doar contractile sinalagmatice, cu executare imediata

- o deosebire privind data cauzelor: daca la nulitate cauzele sunt contemporane momentului incheierii actului, la rezolutiune cauza este ulterioara momentului incheierii. Rezolutiunea poate fi judecatoreasca sau conventionala.