Probele în procesul civil - noțiuni generale

- Notiunea de proba

Institutia probelor este calificata ca o institutie centrala a procesului civil, probele fiind deosebit de importante pentru protectia si ocrotirea drepturilor subiective civile. Înca din dreptul roman s-a consacrat adagiul: “idem est non esse et non probari”, deci a nu fi sau a nu fi probat este tot una. Tocmai de aceea se vorbeste despre un drept subiectiv procesual - dreptul la proba, care dubleaza si intareste dreptul subiectiv substantial.

A proba înseamna, în genere, a stabili adevarul în privinta faptului contestat din care rezulta dreptul. Dar notiunea de “proba” poate avea mai multe acceptiuni, atât în sens larg cât si în sens restrâns.

Conform lui A.Ionascu , prin proba întelegem fie actiunea de stabilire a existentei sau inexistentei unui anumit raport juridic, fie mijlocul prin care se poate stabili raportul juridic ce trebuie dovedit, fie rezultatul obtinut prin folosirea mijloacelor de proba, adica masura în care acestea au reusit sa formeze convingerea judecatorului cu privire la existenta sau inexistenta raportului juridic concret.

In literatura de specialitate au mai fost formulate si alte definitii ale probelor, si anume:

Astfel Ion Deleanu intelegea prin proba mijlocul prin care, în cauzele supuse judecatii, se poate ajunge la stabilirea adevarului; în acest sens, notiunea de proba se refera la mijloacele de probatiune judiciara admise de lege: înscrisurile, depozitiile martorilor, marturisirea uneia dintre parti, cercetarea la fata locului; iar Gheorghe Beleiu considera ca prin notiunea de proba se întelege rezultatul actiunii de probatiune judiciara; din acest punct de vedere se spune ca proba este completa sau incompleta, convingatoare sau neconvingatoare.

Faptele care trebuie dovedite pot fi material cum ar fi ridicarea unei constructii sau psihologice (frauda, reaua credinta). Sunt positive si negative. Cele negative pot fi indefinite (care nu pot sau trebuie dovedite) sau determinate (dovada lor se face prin dovada faptului pozitiv contrar).

- Importanta probelor

Oricine pretinde un drept trebuie sa dovedeasca existenta acestuia, caci astfel dreptul sau este lipsit de orice eficienta juridica; în practica, a nu dovedi un drept este ca si cum acesta nu ar exista: idem est non esse et non probari. Aceasta invedereaza importanta capitala a probei în cadrul raporturilor juridice.

S-a aratat in literatura de specialitate,(idee sustinuta atat de A.Ionascu cat si de Gheorghe Boroi si Ion Deleanu) ca probele constituie completarea drepturilor subiective civile, valorificarea acestora din urma ramânând îndoielnica în lipsa probelor. Trebuie subliniat însa ca dreptul subiectiv civil si proba sunt notiuni distincte, deoarece, chiar lipsit de orice proba, dreptul subiectiv civil exista si poate fi realizat independent de proba, daca nu este contestat sau daca obligatia corelativa este executata de bunavoie.

- Obiectul probei

Obiectul probei il constituie faptele si actele juridice din care izvorasc drepturi si obligatii.

Stabilirea in fata instantei judecatoresti a existentei actelor si faptelor juridice generatoare de drepturi si obligatii poarta denumirea de probatiune judiciara. Prin urmare, constituie obiect al probei numai faptele juridice in sens larg. Normele de drept nu fac obiect al probei intrucat ele trebuie cunoscute de instant, partile putand doar sa le invoce

- Sarcina probei

Conform Codului Civil, în privinta sarcinii probei, acesta dispune ca: „ cel ce face o propunere în fata judecatii trebuie sa o dovedeasca”.

Pentru ca în procesul civil ambele parti fac afirmatii în vederea dovedirii sau apararii drepturilor si intereselor lor, rezulta ca sarcina probelor este obligatorie atât pentru reclamant cât si pentru pârât.

În materia probelor sarcina reclamantului este mai grea decât cea a pârâtului. Daca reclamantul nu-si dovedeste afirmatiile, i se va respinge actiunea ca fiind neîntemeiata, pentru ca ceea ce nu s-a dovedit este considerat ca nu exista. Daca reclamantul nu si-a dovedit nici una din afirmatiile sale, pârâtul se poate situa numai pe pozitia negarii, fara a fi tinut sa dovedeasca ceva.

Exceptii de la regula sarcinii probei

De la regula potrivit careia partea care a facut o afirmatie în fata instantei de judecata trebuie sa o dovedeasca, exista unele exceptii:

a) Când legea scuteste complet pe una din parti de sarcina probei. Acest caz se refera la scutirea de proba a partii care invoca în favoarea sa o prezumptie legala relativa..

b) Când legea trece sarcina probei pe seama partii care nu a facut nici o afirmatie. Acest caz se refera la proba în cadrul actiunii în contestarea recunoasterii paternitatii precum si la situatia litigiilor de munca.