Proprietatea comună în devălmășie în Republica Moldova

Introducere

Societatea ca element primordial privit din poziţie sociologică, este caracterizată prin colectivitate de oameni cu interes comun ce cooperează între ei. Anume acest interes comun sumat cu cooperare a dus civilizaţii la prosperare şi au determinat consecuvitatea şi vialibilitatea fiinţei umane, deoarece şi „societatea microscopică” adică familia, are nevoie de interes comun dar mai ales de

Capitolul I. Noţiunea dreptului de proprietate

§. 1.1. Consideraţii generale. Dobîndirea şi încetarea dreptului de proprietate

În toate timpurile, proprietatea a frămîntat minţile nu doar specialiştilor în domeniul dreptului, ci şi savanţilor filosofi şi economişti. Au fost exprimate diverse opinii prin care s-a încercat şi se încearca descrierea acestui fenomen. Complexitatea fenomenului proprietăţii impune necesitatea examinării lui din două puncte d evedere: economic şi juridic.

Proprietatea – categorie economică. În accepţiune economică, proprietatea exprimă raportul de însuşire de către om a bunurilor materiale, adică raporturile sociale în cadrul căreora se realizează această însuşire. Astfel prin proprietate se înţelege raportul dintre persoane şi bunurile materiale care le aparţin.

De regulă, dreptul de proprietate este un drept pur şi simplu, prezentînd cele două trăsături caracteristice ce-i aparţin şi anume: exclusivitatea şi perpetuitatea. Aceasta înseamnă că dreptul de proprietate avînd ca obiect un bun sau mai multe bunuri aparţine, în principiu, în mod exclusiv unei singure persoane.

Din punct de vedere juridic, dreptul de proprietate face posbiilă circulaţia bunurilor produse de om sau existente în natură. Circulaţia bunurilor ar fi imposibilă fără a se cunoaşte persoana competentă să decidă soarta lor, adică stăpînul bunului. Cu alte cuvinte, dreptul de proprietate permite individualizarea persoanelor care posedă, folosesc şi dispun de bunuri.

Dreptul de proprietate este acel drept subiectiv ce conferă titularului exercitarea în putere proprie şi în interes propriu a stributelor de posesie.

Am putea afirma că proprietatea este un fenomen complex, care implică o netăgăduită stare de progres şi stabilitate socială în mare parte va fi determinată şi de faptul dacă relaţiile de proprietate au sau nu o reglementare corespunzătoare. Astăzi putem spune cu certitudine că reglementările relaţiilor de proprietate din perioada socialistă denaturau natura juridică a dreptului de proprietate, chiar prin simplul fapt că se nega existenţa dreptului de proprietate privată.

Uneori, însă dreptul de proprietate în loc să fie pur şi simplu, este afectat de anumite modalităţi sau aparţine mai multor persoane. Astfel există situaţii în care transmiterea dreptului de proprietate de la o persoană la alta este incertă determinată de condiţia rezolutorie sub care s-a transmis dreptul de proprietate sau de sancţiunea nulităţii actului translativ de proprietate. Într-adevăr, existenţa unei cauze de nulitate relativă pe toată perioada termenului de prescripţie a acţiunii în nulitate relativă ca şi existenţa unei condiţii rezolutorii crează o stare de incertitudine vremelnică în privinţa existenţei dreptului de proprietate. Existenţa sau inexistenţa dreptului de proprietate pentru dobînditor depinde, aşadar, de îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei rezolutorii sub care s-a operat transferul dreptului de proprietate ori de reuşita sau nereuşita acţiunii în nulitatea relativă a actului translativ de proprietate. În această din urmă ipoteză, dreptul de proprietate mai poate fi consolidat şi prin confirmarea actului translativ anulabil de către cel ce poate invoca nulitatea relativă sau prin expirarea termenului de prescripţie prevăzut de lege pentru intentarea acţiunii în nulitate.