Răspunderea civilă pentru fapta copiilor minori

Prevederile legale privind raspunderea parintilor

In art. 1000 alin. 2 Cod Civil se prevede ca “tatal si mama, dupa moartea barbatului, sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dansii”; in alin. final se prevede ca “ tatal si mama (...) sunt aparati de responsabilitatea aratata mai sus, daca probeaza ca n-au putut impiedica faptul prejudiciabil”.

Sunt necesare cateva precizari. Mai intai, cat priveste redactarea alin. 2 al art. 1000 este de observat ca textul se refera la raspunderea mamei numai in cazul in care tatal a decedat; aceasta redactare – evident depasita de actualele realitati – corespundea vechii conceptii a Codului Civil, intemeiata pe inegalitatea dintre barbat si femeie, conceptie potrivit careia “puterea parinteasca” apartinea tatalui cat timp acesta era in viata. Inca din anul 1948, prin adoptarea Constitutiei din 13 aprilie 1948, a fost abolita inegalitatea dintre barbat si femeie; drept consecinta textul mentionat a fost implicit modificat, astfel incat exprima regula conform careia ambii parinti – tatal si mama deopotriva – poarta raspunderea pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii ale copiilor minori.

Suntem in fata unei raspunderi solidare, care concorda pe deplin cu principiul inscris in Codul Familiei, conform caruia “ambii parinti au aceleasi drepturi si indatoriri fata de copiii lor minori, fara a deosebi dupa cum acestia sunt din casatorie, din afara casatoriei ori adoptati” ( art. 97 alin. 1). Observam ca raspunderea parintilor este o raspundere pentru fapta altuia, in sensul ca va fi pusa in miscare numai daca, si masura in care, minorul a savarsit o fapta ilicita cauzatoare de prejudicii.

Fundamentarea raspunderii parintilor

Exista unitate de pareri in literatura de specialitate si in practica in a considera ca este pe deplin justificat si conform echitatii, sa se acorde protectie victimei prejudiciului, instituindu-se o raspundere adecvata a parintilor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii comise de copiii lor minori, care aproape in unanimitatea cazurilor, nu ar avea posibilitatea materiala sa acopere pagubele pe care le-au cauzat.

In actuala reglementare, raspunderea parintilor se fundamenteaza pe stransa legatura dintre modul necorespunzator in care ei si-au indeplinit indatoririle legale care le revin fata de copii si faptele ilicite comise de acestia din urma. Din raspunderea fata de societate pentru modul in care isi indeplinesc indatoririle decurge si raspunderea pentru pagubele provocate de copiii lor minori prin fapte ilicite. Cu alte cuvinte, in fundamentarea raspunderii parintilor se porneste de la constatarea ca exista o relatie cauzala intre felul de indeplinire a indatoririlor parintesti si faptele copiilor minori, relatie care trebuie avuta in vedere atunci cand se pune problema acoperirii prejudiciilor suferite de o victima.

Pornind de la aceste fundamentari de fond – necesitatea ocrotirii intereselor victimei prejudiciului, insuficienta masurilor luate de parinti pentru evitarea cauzarii prejudiciilor de catre copiii minori – prevederea din Codul Civil stabileste un sistem de prezumtii referitoare la raspunderea parintilor, menite sa usureze situatia victimei sub aspect probatoriu.

De obicei, referitor la fundamentarea, sub aspectul tehnicii juridice, a prevederilor art. 1000 alin. 2 Cod Civil se afirma ca raspunderea parintilor se intemeiaza pe o prezumtie de culpa in modul in care si-au indeplinit anumite indatoriri care le reveneau. In realitate, dupa ce victima prejudiciului face dovada, care indiscutabil ca ii incumba in mod direct, privind existenta prejudiciului, a faptei ilicite a minorului si a legaturii de cauzalitate dintre aceasta fapta si prejudiciu, o tripla prezumtie se declanseaza, in virtutea prevederilor art. 1000 alin. 2 in privinta parintilor si anume:

- prezumtia ca in exercitarea indatoririlor ce le reveneau fata de copilul minor au existat abateri care, prin rezultatul lor final – prejudiciul – s-au definit ca fiind adevarate actiuni ori omisiuni ilicite, de natura sa le angajeze raspunderea pentru fapta minorului;

- prezumtia de cauzalitate intre neindeplinirea indatoririlor ce le reveneau si comiterea de catre minor a faptei ilicite, cauzatoare de prejudicii;

- prezumtia vinei (culpei) parintilor, de obicei in forma neglijentei, in indeplinirea necorespunzatoare a obligatiilor ce le aveau.

In ceea ce priveste insusi obiectul probei la care aceste prezumtii se refera, este de observat ca in literatura de specialitate si in practica judiciara a fost exprimata o intreaga diversitate de opinii, diversitate ce reflecta conceptia adoptata fata de temeiurile