Răspunderea Vânzătorului pentru Viciile Lucrului Vândut

Prin efectele unui contract se înteleg obligatiile pe care contractul le creeaza în sarcina partilor contractante.

Vânzatorul trebuie sa asigure cumparatorului nu numai folosinta linistita, dar si utila a lucrului. Astfel fiind, vânzatorul raspunde pentru viciile ascunse ale lucrului, daca din cauza lor lucrul este impropriu întrebuintarii dupa destinatie sau daca viciile micsoreaza într-atât valoarea de întrebuintare încât cumparatorul, în cunostinta de cauza, nu ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus (art. 1352 C.civ.).

Când lucrul vândut este afectat de un viciu în sensul art. 1352 C.civ., situatia prezinta asemanare cu viciul de consimtamânt al erorii (sau dolului) asupra substantei obiectului contractului. Între aceste doua situatii exista însa deosebiri esentiale; în cazul erorii asupra substantei obiectului, din cauza acestui viciu de consimtamânt, cumparatorul nu a putut cumpara, în substanta sa, lucrul voit si poate cere anularea contractului; în schimb, în cazul viciilor vizate de art. 1352 C.civ. cumparatorul a cumparat lucrul voit, numai ca acesta este impropriu întrebuintarii dupa destinatie sau din cauza viciilor se micsoreaza valoarea de întrebuintare – deci eroarea se refera numai la calitatea lucrului – si cumparatorul nu poate cere anularea contractului, ci are o actiune de garantie contra vânzatorului.

Deoarece în cazul viciilor vizate de art. 1352 C.civ. cumparatorul – daca nu se multumeste cu reducerea pretului – poate crea rezolutiunea contractului printr-o actiune în garantie numita redhibitorie.

Pentru a înainta aceasta actiune, trebuie sa fie îndeplinite mai multe conditii:

a) Trebuie ca viciul sa fie ascuns (art. 1352 C.civ.); vânzatorul nu raspunde „de viciile aparente si despre care cumparatorul a putut singur sa se convinga” (art. 1353 C.civ.). Prin urmare, viciul poate fi considerat ascuns numai daca cumparatorul nu l-a cunoscut si, dupa împrejurari, printr-o verificare no0rmala, dar atenta nici nu putea sa-l cunoasca, nefiindu-i comunicat nici de catre vânzator. Viciul pe care vânzatorul dovedeste ca l-a adus la cunostinta cumparatorului nu poate fi considerat ascuns, indiferent de natura sa.

b) Trebuie ca viciul sa fi existat în momentul încheierii contractului. Pentru viciile ivite ulterior contractarii – deci când lucrul se strica, se defecteaza sau îsi pierde calitatea din cauza viciilor ivite dupa vânzare – vânzatorul nu raspunde, deoarece prin efectul încheierii contractului riscurile trec asupra cumparatorului o data cu dreptul de proprietate. În cazurile în care proprietatea nu se transmite din momentul încheierii contractului, vânzatorul raspunde si pentru viciile ivite ulterior vânzarii, dar pâna în momentul transferarii dreptului de proprietate.

c) Trebuie ca viciul sa fie grav, adica din cauza lui lucrul sa fie impropriu întrebuintari la care este destinat dupa natura sa ori potrivit conventiei sau sa se micsoreze într-atât valoarea de întrebuintare, încât cumparatorul, în cunostinta de cauza, n-ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus. Nu se cere însa ca viciul sa se refere la substanta, la esenta lucrului.