Revendicarea Bunurilor Imobiliare

Actiunea în revendicare este acea actiune reala prin care reclamantul cere instantei de judecata sa i se recunoasca dreptul de proprietate asupra unui bun determinat si, pe cale de consecinta, sa-l oblige pe pârât la restituirea posesiei bunului. Cu alte cuvinte, este actiunea proprietarului neposesor împotriva posesorului neproprietar.

Obiectul actiunii în revendicare îl constituie numai bunurile imobile si cele mobile determinate individual si de care reclamantul a fost deposedat; obiectul revendicarii nu poate fi înlocuit cu alte bunuri de valoare egala ori prin compensatie baneasca.

Prin aceasta actiune se pot cere si despagubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate, capat de cerere subsidiar revendicarii, instanta având obligatia sa se pronunte asupra ambelor capete de cereri.

Actiunea în revendicare este o actiune reala deoarece poate fi introdusa împotriva oricarei persoane care încalca dreptul de proprietate. Acest caracter se explica prin aceea ca ea însoteste, apara si se întemeiaza direct si nemijlocit pe dreptul de proprietate, drept care este opozabil tuturor.

Actiunea în revendicare este o actiune petitorie, ceea ce înseamna ca prin ea se pune în discutie, într-un proces, însasi existenta dreptului de proprietate al reclamantului. Asa se explica faptul ca reclamantul este îndatorat sa faca dovada dreptului sau de proprietate. Obligarea pârâtului la restituirea bunului în litigiu este doar o consecinta fireasca a admiterii actiunii în revendicare. În acest fel, actiunile petitorii se deosebesc de actiunile posesorii al caror scop consta în pastrarea sau obtinerea restituirii posesiei bunului ca simpla stare de fapt, fara a pune în discutie existenta dreptului de proprietate sau a altui drept real al reclamantului.

Actiunea în revendicare este, în principiu, imprescriptibila sub aspect extinctiv. Astfel, oricât timp nu ar fi exercitata, aceasta actiune nu se stinge decât odata cu stingerea însusi a dreptului de proprietate pe care îl însoteste si îl apara. Stingerea dreptului de proprietate are loc numai în ipoteza când o alta persoana l-a dobândit prin uzucapiune, sau, dupa caz, prin posesie de buna-credinta.

Actiunea în revendicare se poate exercita numai de catre titularul dreptului de proprietate, exclusiv asupra lucrului revendicat si în consecinta coproprietarul sau coindividul nu poate introduce actiunea împotriva celorlalti copartasi, întrucât nu au un drept exclusiv asupra partilor ce li se cuvin, dar ei vor putea introduce actiunea dupa partaj. În acest sens a statuat instanta noastra suprema, respectiv fostul Tribunal Suprem prin deciziile civile nr. 337/1975 si nr. 2241/1972.

În situatia în care coproprietarul face dovada ca a stapânit bunul distinct, exercitând o posesie ce duce la dobândirea proprietatii prin uzucapiune, va putea introduce actiunea împotriva celorlalti coproprietari.

De asemenea, împotriva tertilor, nu se va putea intenta o actiune de catre coproprietari sau coindivizi, ci exercitarea actiunii se va putea face de toti copartasii coproprietari. Motivatia unei astfel de actiuni se bazeaza pe împrejurarea ca actiunea în revendicare are scopul recunoasterii dreptului de proprietate al reclamantului si nu simpla recunoastere a acestui drept asupra unei cote-parti ideale nedeterminate material.

Totodata, actiunea în revendicare asupra unui bun comun al sotilor se poate introduce si de catre unul din soti, în baza prezumtiei mandatului reciproc; daca actiunea priveste un bun imobil, atunci nu poate fi introdusa de un singur sot, în acest caz nemaiexistând prezenta de mandat reciproc.