Testamentul și Felurile Lui

În limbajul comun, prin succesiune se înţelege o înşiruire de persoane, fapte sau fenomene. În sens juridic, succesiunea sau moştenirea, care sunt sinonime, au un înţeles specializat desemnând transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate către una sau mai multe persoane în fiinţă (persoane fizice, persoane juridice sau statul) .

Noţiunii de moştenire sau succesiune i se conferă în doctrina şi practica judiciară un înţeles larg în sensul că ea desemnează orice fel de transmisiune de drepturi, atât între vii cât şi pentru cauză de moarte şi unul restrâns în sensul că ea desemnează numai transmisiunea pentru cauză de moarte.

Cunoscut din cele mai vechi timpuri, testamentul este definit de art. 802 C. civ. ca fiind „un act revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau o parte din avutul său”. Această definiţie este în genere criticată, pe de o parte, pe motiv că ar confunda testamentul, care ar fi un act juridic-cadru sau un tipar cuprinzând mai multe acte juridice, atât cu conţinut patrimonial, cât şi extrapatrimonial, cu legatul, adevăratul act de dispoziţie mortis causa cu privire la bunurile succesorale, iar pe de altă parte pe motiv că testamentul poate conţine exclusiv dispoziţii cu caracter extrapatrimonial, nefiind obligatoriu să conţină legate.

În dreptul nostru, în principiu, orice persoană capabilă are libertatea deplină de a dispune de bunurile pentru timpul de după moartea sa în limitele şi după regulile prescrise de lege. La acest drept nu se poate renunţa, o convenţie prin care o persoana s-ar obliga să nu dispună de bunurile sale prin testament trebuie privită ca fiind nulă absolut .

Testamentul este un act juridic unilateral, întrucât ia naştere exclusiv din voinţa testatorului. În acelaşi timp, el este şi un act eminamente personal, neputând fi realizat decât de testator, iar nu şi prin mandatar. Donaţia şi testamentul sunt singurele acte juridice prin care se pot face acte de dispoziţie cu titlu gratuit (art. 800 C. civ.). Spre deosebire de donaţie, care este un contract ce ia naştere din acordul de voinţe dintre donator şi donatar, testamentul ia naştere dintr-o manifestare unilaterală de voinţă. Aceasta nu înseamnă însă că legatarul (beneficiarul testamentului) este obligat să primească ceea ce i-a lăsat defunctul. Legatarul are dreptul (potestativ) de a opta fie pentru acceptarea, fie pentru repudierea legatului. În caz de acceptare a legatului, transmisiunea drepturilor de la testator la legatar se va face în temeiul testamentului (voinţei testatorului) cu efecte de la data deschiderii moştenirii, iar nu ca urmare a unui acord de voinţe între testator şi legatar, cu efecte de la data realizării acestuia.

Testamentul este un act solemn întrucât manifestarea de voinţă a testatorului trebuie să îmbrace ad validitatem una din formele anume prevăzute de lege. Spre deosebire de contracte, guvernate de regula consensualismului, actele juridice unilaterale (cum este şi cazul testamentului) sunt acte solemne. Aceasta se explică prin faptul că în timp ce joncţiunea voinţelor (consensul) în materie contractuală devine un fapt social exterior fiecăruia dintre contractanţi, punând, eventual, doar probleme de probaţiune, în cazul testamentului, singura voinţă a dispunătorului este în joc şi nimeni altcineva nu intervine pentru a-i constata existenţa şi conţinutul, astfel încât se impune exprimarea acesteia într-un tipar (forma) anume care să se detaşeze de gândirea care i-a dat naştere, devenind astfel un fapt social generator de consecinţe juridice susceptibil de a fi probat. În sine, solemnitatea este şi un mijloc de protecţie a consimţământului celui care se obligă, determinându-l să reflecteze şi să-şi clarifice intenţiile înaintea exprimării voinţei.

Testamentul este un act juridic de esenţa căruia sunt actele de dispoziţie cu titlu gratuit mortis causa, adică legatele. Ca acte de dispoziţie cu titlu gratuit, legatele presupun atât un element material (economic), adică o diminuare a patrimoniului dispunătorului şi o îmbogaţire a patrimoniului legatarului, cât şi un element moral (intentional), constând în intenţia de a gratifica.

Potrivit dispoziţiilor art. 802 C. civ., testamentul este un act prin care „testatorul dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă”. Cu alte cuvinte, este vorba de un act conceput să producă efecte doar la decesul autorului său. Până la moartea dispunătorului, testamentul nu este „decât un simplu proiect, care nu obligă pe nimeni şi nu afectează nici un bun”. De aceea, pe timpul vieţii testatorului, legatarii nu pot invoca nici un drept asupra bunurilor dispunătorului , nefiind în drept să facă nici măcar acte de conservare.

Revocabilitatea este de esenţa testamentului. Art. 802 C.civ. prevede expres că „testamentul este un act revocabil”. Prin aceasta testamentul se deosebeşte de donaţie, care este un act irevocabil (art.801 C. civ.). Fiind un act mortis causa, testamentul poate fi revocat oricând de testator până la data decesului sau, în tot sau în parte, în una din formele prevăzute de lege. Revocabilitatea testamentului este de ordine publică, astfel încât testatorul nu poate renunţa la ea printr-o manifestare de voinţă în acest sens. Dreptul testatorului de a-şi revoca dispoziţiile testamentare anterioare este discreţionar, astfel încât nu se poate pune problema exercitării sale abuzive.