Acte și fapte de comerț

Necesitatea si importanta distinctiei faptelor de comert

Pentru determinarea raporturilor care formeaza obiectul dreptului comercial, Codul comercial roman stabileste anumite acte juridice si operatiuni pe care le califica "fapte de comert". Prin savarsirea uneia sau mai multor fapte de comert se nasc anumite raporturi juridice, care sunt reglementate de legile comerciale.

Necesitatea si importanta distinctiei dintre faptele si actele de comert beneficiaza de argumente importante.

Spre exemplu, sunt comercianti numai persoanele fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, asadar ca profesiune (art. 7 C. com.) iar nu doar "intr-un chip accidental" (art. 9 C. com.). Numai astfel de persoane sunt considerate comercianti si trebuie sa se inmatriculeze in registrul comertului (art. 1 alin. 1 L. 26/1990), sub sanctiunea amenzii civile (art. 41 L. 26/1990) a inchisorii contraventionale (art. 2 lit. c L. 12/1990) si a confiscarii (art. 6 L. 12/1990).

Daca meseriasul prelucreaza materialul procurat de client, ne aflam in prezenta unei locatiuni de servicii. Operatiunea este civila, iar nu comerciala, deoarece nu este un act de interpunere in circulatie. Daca insa meseriasul cumpara materialul si, dupa prelucrarea lui, vinde produsele realizate, aceasta operatiune reprezinta o fapta de comert.

Spre exemplu, cismarul lucrand manual si personal, fara a lucra ghete spre a fi vandute, nu are magazin pentru vanzare si a carui profesie principala consta in repararea ghetelor vechi nu este comerciant, insa, dimpotriva, are aceasta calitate cismarul care face ghete dupa comanda cu materialul sau propriu.

Daca un necomerciant efectueaza un act de comert izolat, el nu devine comerciant insa va fi supus "legilor si jurisdictiei comerciale pentru toate contestatiile ce se pot ridica din aceasta operatiune" (art. 9 C. com.).

Pe de o parte, conditia esentiala a calitatii de comerciant consta in exercitarea actelor de comert in mod profesional. Exercitarea mai multor acte comerciale in sine nu constituie totusi profesionalitate, deoarece profesionalitatea consta in exercitarea actelor in asa mod incat sa formeze o ocupatie perseverenta, sa fie un exercitiu asa de des si de consecutiv, incat sa constituie oarecum o conditie speciala de existenta si de viata sociala.

Aceasta decizie a Curtii de Casatie constituie un argument in vederea necesitatii delimitarii corecte a sferei actelor de comert. Caci numai prin exercitarea acestora in anumite conditii se dobandeste calitatea de comerciant, iar nu prin savarsirea - chiar repetata - a altor acte (spre exemplu civile - acordarea de imprumuturi din banii proprii ) sau prin simplul renume de "comerciant", care nu este corespunzator unei situatii obiective de fapt.

Pe de alta parte, in conformitate cu prevederile art. 1 din Legea 31/1990, societatile comerciale pot fi constituite numai "in vederea efectuarii de acte de comert, drept pentru care s-a aratat ca ceea ce determina caracterul comercial al unei societati comerciale in dreptul nostru este obiectul de activitate: o societate va fi comerciala in masura in care obiectul sau, stabilit prin actul constitutiv, va fi comercial, si civila, daca obiectul il constituie operatiuni civile, indiferent daca forma este aceea a unei societati comerciale.

Din faptele de comert se nasc obligatii comerciale, din contractele civile se nasc obligatii cu caracter civil. Contractele comerciale sunt supuse unor reguli speciale - instrumente caracteristice cu care comerciantii intervin in comertul juridic, si se interpun in circulatia marfurilor si serviciilor, intre activitatea de productie si consum, supuse unui principiu major: principiul libertatii contractuale. Derivand din contractele comerciale, obligatiile comerciale care sunt mai oneroase decat obligatiile civile datorita:

a) solidaritatii codebitorilor, inclusiv a fidejusorului cu debitorul (art. 42 C. com.); spre deosebire de domeniul civil, unde solidaritatea trebuie sa rezulte dintr-o stipulatie a partilor sau din lege, in materie comerciala dispozitia art. 42 este luata pentru incurajarea creditului, plata solidara fiind o garantie mai mare pentru creditor.

b) curgerii de drept a dobanzilor (art. 43 C. com.) de la scadenta: dobanda curge de drept la scadenta numai daca obligatia este de natura comerciala, adica ori de cate ori obligatia sau raportul juridic insusi din care izvoraste este comercial. Datoria va fi deci comerciala in urmatoarele situatii:

1. atunci cand isi are sursa intr-o fapta de comert obiectiva, prevazuta de art.3 Cod comercial, pentru ambele parti;

2. atunci cand intervine intre comercianti, ca fapta de comert subiectiva (art.4 Cod comercial);