Condiția ca o Persoană Fizică să Aibă Calitatea de Comerciant

Condiţia ca o persoană fizica să aibă calitatea de comerciant

1.Noţiunea de comerciant şi determinarea calităţii de comerciant al persoanei fizice

1.1.Noţiunea de comerciant şi definiţia comerciantului

Potrivit Codului Comercial român , subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţi cât şi necomercianţi.Cu toate că subiecte ale raporturilor comerciale pot fi atât comercianţii cât şi necomercianţii , totuşi în principal activitatea comercială se realizează de către comercianţi.Această realitate îl îndreptăţea pe ilustrul comercialist I.L.Georgescu să afirme „Comerciantul este cel mai de seamă actor al vieţii economice şi juridice”

Având în vedere rolul comercianţilor în activitatea comercială, Codul comercial precizează noţiunea de comerciant pe baza a două sisteme: obiectiv şi subiectiv.

În concepţia obiectivă, principalul element care determină calitatea de comerciant este natura faptelor (actelor) pe care le săvârşeşte acel comerciant.Codul comercial nu dă o definiţie comerciantului, precizând doar cine are calitatea de comerciant. Articolul 7 prevede: „sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ (având comerţul ca profesiune obisnuită) şi societăţile comerciale”. Deci au calitatea de comercianţi persoanele fizice care săvârşesc fapte de comerţ ca o profesiune obişnuită (comercianţii individuali), precum şi persoanele juridice, adică societăţile comerciale (comercianţii colectivi).

Potrivit concepţiei subiective (specifică dreptului german), o persoană fizică este comerciant dacă exercită cu titlu de profesie o activitate de comerţ şi are numele sau firma înregistrate în Registrul Comerţului. Prin înregistrarea firmei se creează o prezumţie absolută cu privire la calitatea de comerciant a persoanei în cauză, indiferent dacă săvârşeşte sau nu fapte (acte) de comerţ. Consecinţa practică este că persoana respectivă suportă procedura falimentului, fără a avea posibilitatea de a contesta calitatea de comerciant.

Definiţia comerciantului. În lumina dispoziţiilor citate , comerciantul poate fi definit ca orice persoană fizică sau juridică -care desfăşoară activitate comercială , adică săvârşeşte fapte de comerţ cu caracter profesional.

Întrucât activitatea comercială cuprinde atât activitatea de producere a mărfurilor şi serviciilor , cât şi activitatea de circulaţie (distribuţie ) a mărfurilor, noţiunea de comerciant este o noţiune generică; ea desemnează orice persoană fizică sau juridică –care desfăşoară în mod profesional , o activitate comercială indiferent de forma acesteia.

Trebuie precizat faptul că potrivit art.8 C. com., statul , judeţul , municipiul , oraşul , comuna nu pot avea calitatea de comercianţi. De asemenea art. 9 din C.com. prevede că orice persoană care într-un mod accidental face o operaţiune de comerţ nu poate fi considerat comerciant . Cu toate acestea această persoană în caz de litigiu este supusă jurisdicţiei comerciale.

1.2. Condiţiile impuse comerciantului – persoană fizică

Natura juridică a faptelor pe care le săvârşeşte persoana fizică nu este suficientă pentru definirea comerciantului.

Persoana fizică dobândeşte calitatea de comerciant dacă îndeplineşte în mod cumulativ mai multe condiţii.

În literatura de specialitate, aceste condiţii au fost grupate în două categorii:

 condiţii referitoare la persoană, care, la rândul lor, sunt de două feluri:

- condiţii necesare protejării persoanei care vrea să facă comerţ (capacitatea juridică de folosinţă şi de exerciţiu);

- condiţii necesare protejării intereselor generale (incapacităţii şi incompatibilităţii).

 condiţii referitoare la activitate, care presupun necesitatea îndeplinirii faptelor de comerţ cu titlu de profesie.

Pornindu-se de la principiul libertăţii de a se face comerţ, libertate recunoscută de legiuitor, în principiu, oricărei persoane, unii autori stabilesc limitele legale şi, uneori, convenţionale ale acestui principiu.

În categoria limitelor legale sunt incluse:

- incapacităţile care tind a proteja interesele incapabilului, împotriva unei activităţi comerciale cu consecinţe păgubitoare pentru patrimoniul său (minorii, alienaţii mintali);

- interdicţiile, decăderile, incompatibilităţile şi alte reglementări care sunt prevăzute de legiuitor cu scopul protejării intereselor generale.

Limitele convenţionale se referă la:

- diferitele clauze de non-concurenţă;

- obligaţia de garanţie contra evicţiunii din partea vânzătorului unui fond de comerţ sau a locatorului în cazul contractului de locaţie de gestiune a fondului de comerţ;

- obligaţia de non-concurenţă, stipulată în contractul de muncă sau în contractul de reprezentare comercială etc.