Constituirea si Organizarea Tribunalului Arbitral

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Constituirea si Organizarea Tribunalului Arbitral.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Grigore Florescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Drept Comercial

Cuprins

Bibliografie selectivă 4
Introducere 6
Capitolul I. Constituirea şi organizarea Tribunalului Arbitral 7
Secţiunea 1. Arbitrii şi constituirea Tribunalului Arbitral 7
Secţiunea 2. Competenţa şi funcţiile Tribunalului Arbitral 9
Concluzii 12

Extras din document

Introducere

Menţinerea şi consolidarea unor bune raporturi între organizaţii economice participante la relaţiile economice internaţionale au determinat crearea unor modalităţi specifice de întâmpinare şi rezolvare a litigiilor legate de executarea contractelor de comerţ exterior. Acestea cuprind, pe lângă negociere şi conciliere, arbitrajul comercial, încrederea mediilor de afaceri pentru această formă de justiţie fiind mult mai accentuată, comparative cu soluţionarea pe calea instanţelor de judecată, datorită multi-avantajelor şi trăsăturilor sale, mai ales în ceea ce priveşte flexibilitatea procedurii şi autonomia părţilor.

Lipsită de caracterul public al dezbaterilor din faţa instanţelor de drept comun, procedura arbitrală crează părţilor posibilitatea protejării onorabilităţii, esenţială într-un circuit economic concurenţial; Yves Guyon fiind de părere că discreţia este singurul avantaj incontestabil al arbitrajului Este necesar să trecem în revistă, ca avantaje şi reducerea costurilor implicate de soluţionarea litigiului, posibilităţile de informare egală a părţilor ce provin din ţări diferite, prin intermediul regulamentelor de arbitraj, libertatea alegerii limbii utilizate, caracterul definitive, obligatoriu şi executoriu al hotărârilor arbitrale , procedura simplificată, profesionalismul arbitrilor , regulile urmărite şi respectate fiind cele ale UNCITRAL, cu unele modificări şi adaptări Pentru ca disputa să fie soluţionată, părţile vor stipula în contract o clauză compromisorie, prevăzută de UNCITRAL şi comună tuturor instituţiilor de arbitraj comercial internaţional sau vor încheia separate un compromis

Din fuziunea aspectelor prezentate mai sus, putem conchide că arbitrajul a devenit un concurrent important al justiţiei statale, unde regulile de bază ale procesului, îndeosebi cel civil sunt neschimbate, orice încercare de acest fel întâmpinând dificultăţi, dacă avem în vedere complexitatea legislaţiei.

Reflectând asupra vechimii şi permanenţei în timp a arbitrajului, am descoperit dovezi ale antichităţii sale. Numeroşi autori susţin că ar fi apărut în Grecia antică (secolele VI-IV î.Hr.), fiind utilizat ca modalitate de soluţionare a litigiilor dintre oraşele-state greceşti. Solon l-a introdus în reformele sale, Aristotel făcea distincţia între judecători şi arbitri, conform opiniei sale arbitrajul urmăreşte echitatea, judecătorul urmează legea. Arbitrajul a fost inventat pentru ca echitatea să fie aplicată, iar Platon considera că puterea judiciară rezidă în mâinile a trei feluri de tribunale, acordând o importanţă deosebită instanţelor arbitrale: Cel mai sacru dintre toate tribunalele să fie acela pe care părţile şi-l vor fi creat ele însele şi pe care îl vor fi ales prin bună înţelegere. În Evul Mediu, arbitrajul este frecvent întâlnit în Franţa, prima ordonanţă regală referitoare la acesta datând din anul 1510

În dreptul roman, judecătorul nu era un funcţionar, ci o persoană particulară menită să judece o anumită pricină, de regulă, acesta fiind ales de părţi şi confirmat de magistrate. Dacă părţile nu se înţelegeau asupra judecătorului, urma să fie desemnat prin tragere la sorţi. Acesta era fie un jurat unic- iudex unus, ce judeca litigiile cu grad de dificultate mai accentuat, fie un arbitru- arbiter, care stabilea doar întinderea drepturilor Existau tribunale ,,permanente” responsabile de judecarea proceselor referitoare la libertate, proprietate sau moştenire şi ,,nepermanente”, care judecau litigiile dintre cetăţeni şi peregrini După cum putem observa, în această perioadă a dreptului roman, justiţia statală şi cea arbitrală se aflau în raporturi de complementaritate funcţională, arbitrajul constituind o sursă de inspiraţie pentru legiuitori, din cele mai îndepărtate timpuri şi până astăzi.

În cele ce urmează vom avea în vedere modul de constituire şi organizare a Tribunalului Arbitral.

Capitolul I

Constituirea şi organizarea Tribunalului Arbitral

SECŢIUNEA 1

Arbitrii şi constituirea Tribunalului Arbitral

Din cele analizate anterior putem deduce că arbitrul este persoana care, singură sau alături de cele cu care formează un organ collegial, va fi responsabilă de soluţionarea litigiului apărut între părţi. Procedura propriu-zisă de numire a arbitrilor şi constituire a Tribunalului arbitral este cea stabilită de părţi în cuprinsul contractului de arbitraj Acestea au libertatea de a decide asupra compunerii Tribunalului, să stabilească numărul arbitrilor, calificarea cerută şi modalităţile de desemnare, în funcţie de particularităţile fiecărui litigiu. Constituirea Tribunalului arbitral devine, astfel, afacerea părţilor Convenţia precizează că acesta se constituie în urma înregistrării cererii privind începerea procedurii arbitrale În componenţa Tribunalului arbitral intră: a.) un arbitru unic sau b.) un număr impar de arbitri numiţi de părţi Dacă acestea din urmă nu ajung la un acord cu privire la numărul de arbitri şi la modul în care să fie numiţi, Tribunalul arbitral va fi alcătuit din 3 arbitri Fiecare parte este îndrituită să numească câte un arbitru. Al treilea membru al Tribunalului, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte este numit ,,prin înţelegerea între părţi”, fiind considerată o persoană imparţială Convenţia mai precizează că, în cazul în care Tribunalul arbitral nu s-a constituit în perioada de 90 de zile de la înregistrarea cererii sau în orice alt termen convenit de părţi, preşedintele, la sesizarea părţii mai diligente numeşte arbitrul sau arbitrii care nu au fost încă desemnaţi De la data constituirii, Tribunalul arbitral este investit legal cu judecata cererii de arbitrare şi a celor privind procedura arbitrală, moment ce marchează şi începutul termenului în care trebuie finalizat arbitrajul şi pronunţată hotărârea

Pentru motive ce ţin de necesitatea asigurării unei judecăţi imparţiale şi obiective, cu excluderea influenţelor de orice natură asupra actului jurisdicţional, legiuitorul a instituit şi în cazul arbitrajului unele mijloace procedurale aflate la dispoziţia părţilor sau chiar a arbitrilor, prin care se vizează posibilitatea înlăturării (autoexcluderii) de la judecarea litigiului a acelui arbitru care s-ar putea dovedi părtinitor în cauza respectivă. Acestea sunt abţinerea şi recuzarea, comune cu cele aplicabile magistraţilor, în timp ce revocarea şi renunţarea arbitrului la însărcinare sunt concepte speciale, aplicabile doar în cazul arbitrajului.

Revocarea poate fi definită drept actul discreţionar prin care partea care şi-a diminuat sau pierdut încrederea în imparţialitatea, competenţa profesională sau alte calităţi personale ale arbitrului ce l-a desemnat, îi retrage acestuia însărcinarea acordată, nefiind obligată să-şi justifice decizia.

Renunţarea arbitrului la însărcinare este, la rândul ei, o cauză de încetare a calităţii de arbitru, dar trebuie notificată din timp părţilor pentru a nu interveni într-un mod care să aducă acestora prejudicii. În caz contrar, arbitrul va răspunde de daunele produse, cu excepţia cazului când probează că ar fi el însuşi dezavantajat prin continuarea însărcinării

Fisiere in arhiva (1):

  • Constituirea si Organizarea Tribunalului Arbitral.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET “ FACULTATEA DE DREPT SI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ DREPTUL AFACERILOR IN CONTEXT EUROPEAN