Contractul de Consignatie

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Contractul de Consignatie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 11 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domeniu: Drept Comercial

Cuprins

CONTRACTE COMERCIALE
Consideraţii generale privind contractele comerciale .2
CONTRACTUL DE CONSIGNAŢIE
1. Consideraţii generale.4
2. Noţiune şi definiţie.4
3. Natura juridică şi caracterele contractului de consignaţie.4
4. Condiţiile de valabilitate ale contractului de consignaţie.5
5. Efectele contractului de consignaţie.5
6. Efectele executării contractului de consignaţie.8
7. Consecinţele nerespectării obligaţiilor.9
8. Încetarea contractului de consignaţie.10
9. BIBLIOGRAFIE.11

Extras din document

CONTRACTE COMERCIALE

Consideraţii generale privind contractele comerciale

Etimologic, termenul „contract” provine din latinescul contrahere (a trage împreună).

Juridic, contractul reprezintă, conform prevederilor articolului 942 Cod civil, acordul de voinţă dintre două sau mai multe persoane prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii.

Contractul, respectiv acordul de voinţă al părţilor trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 942-969 C. civ., dobândind însă natura juridică de contract comercial, datorită faptului că obiectul pe care îl tratează este comercial.

Codul comercial exprimă în mod sintetic acelaşi punct de vedere în cele două alineate ale art. 1. Astfel, în primul alineat, referindu-se la obiectul codului comercial, se face precizarea de principiu conform căreia: ,,În comerţ se aplică legea de faţă”.

Codul comercial, în enumerarea multiplelor fapte (acte) sau operaţii pe care le consideră comerciale se referă şi la anumite contracte (art. 374-490). Pentru constituirea lor, este însă nevoie să se recurgă la codul civil, condul comercial precizând în alineatul 2 al primului articol că: ,,Unde ea (legea, respectiv codul comercial) nu dispune, se aplică Codul civil”.

În concluzie, în materia contractului comercial, acesta, sub aspect formal, este de drept civil, dar sub aspect substanţial este de drept comercial.

Cauzele care au determinat constituirea unor forme paralele ale unor contracte, care la origine au fost civile, îşi găsesc explicaţia în incompatibilitatea acestora cu funcţia economică a comerţului. Cu titlu, de exemplu, contractele de vânzare-cumpărare, mandat sau comision.

Aceste contracte civile pot să îndeplinească şi una din funcţiile economice ale comerţului, devenind comerciale. Pentru aceasta a fost însă necesar ca regulile sale originare să se modifice pentru ca activitatea contractuală să devină compatibilă cu funcţia economică a comerţului. Or, comerţul are nevoie de reguli juridice şi de instituţii favorabile celerităţii tranzacţiilor şi siguranţei creditului, ceea ce nu oferă dreptul comun.

Contractele comerciale se clasifica după criterii nespecifice şi după criterii specifice .

După criterii nespecifice se clasifică :

- În raport cu efectele pe care le generează;

- În raport cu modul de executare;

- După corelaţia existentă între ele;

- În raport cu obiectul obligaţiilor pe care le generează;

După criterii specifice se clasifică :

- În raport cu subiecţii care participă la realizarea contractului;

- În raport cu obiectul lor;

- În raport cu complexitatea lor;

- În raport cu durata lor de timp

CONTRACTUL DE CONSIGNAŢIE

1. Consideraţii generale

Codul comercial nu conţine nici o reglementare referitoare la „contractul de consignaţie”. S-a elaborat o reglementare detaliată prin Legea nr. 178 din 30 iulie 1934, „pentru contractul de consignaţie”, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 173/1934 şi modificată ulterior prin Legea nr. 34/1936, publicată în „Monitorul Oficial” nr. 77 din 1 aprilie 1936, care este şi în prezent în vigoare.

Contractual de consignaţie poate fi o formă particulară a contractului de comision. Uneori cerinţele pieţei impun ca, îndeosebi, comisionarul din ţara importatoare să dispună de un stoc din mărfurile cu vânzarea cărora este însărcinat. În acest caz, comisionarul devine consignatar, iar comitentul care-i trimite mărfurile se numeşte consignant.

2. Noţiune şi definiţie

Art. 1 din Legea 178/1934 defineşte contractul de consignaţie ca fiind convenţia prin care una din părţi, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, mărfuri sau obiecte mobile spre a le vinde pe socoteala consignantului. Caracteristica acestei forme de vânzare constă în interpunerea în raporturile dintre proprietarul-furnizor şi cumpărător a consignatarului, care îndeplineşte funcţii de intermediar. Din punctul de vedere arătat, consignaţia se analizează ca o specie a contractului de comision, deoarece consignantul deţine, analogic vorbind, poziţia de comitent, iar consignatarul pe cea de comisionar. Pe baza acestor elemente, contractul de consignaţie poate fi definit ca „acel contract prin care o parte, numită consignant, încredinţează celeilalte părţi, numită consignatar, anumite bunuri mobile pentru a fi vândute, în nume propriu, dar pe seama consignantului, la un preţ stabilit anticipat, cu obligaţia consignatarului de a remite consignantului preţul obţinut sau de a-i restitui bunul nevândut” .

3. Natura juridică şi caracterele contractului de consignaţie

Contractul de consignaţie, aşa cum este reglementat de Legea 178/1934, a fost caracterizat în doctrina vremii ca fiind un contract consensual, oneros, sinalagmatic, de comandament, încheiat intuitu personae, principal, comutativ şi, în sfârşit, comercial. Contractul de consignaţie se încheie în scris, deoarece, potrivit art. 2 din Legea 178/1934, el

se poate dovedi numai prin proba scrisă. Deci, forma scrisă a contractului este cerută ad probationem.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contractul de Consignatie.doc

Alte informatii

UNIVERSITATEA „DIMITRIE CANTEMIR” TÎRGU-MUREŞ,DEPARTAMENTUL PENTRU STUDII MASTERALE, CONTROL EXPERTIZA SI AUDIT