Libera Circulatie a Persoanelor

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Libera Circulatie a Persoanelor.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 7 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Drept Comercial

Extras din document

1. Libertatea de circulaţie şi de şedere

Tratatul de la Roma din 1957 prin care a fost constituita Comunitatea Europeana, a prevazut cele patru libertati fundamentale – libera circulatie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului. Actul Unic European7 din 1987 a reprezentat o revizuire a Tratatului de la Roma si a precizat trasaturile unei piete interne ideale, alcatuita dintr-o “zona fara frontiere interne, în care este asigurata libera circula tie a bunurilor, persoanelor, serviciilor si capitalului”.

În 1999, Tratatul de la Amsterdam a oferit o solutie de ordin politic pentru continuarea progreselor în domeniul liberei circulatii, încorporând Acordul de la Schengen în cadrul Tratatului asupra Uniunii Europene. Astfel, Tratatul de la Amsterdam a introdus un nou Titlu IV în cadrul Tratatului Comunitatii Europene, acoperind urmatoarele domenii: Libera circulatie a persoanelor; Controlul la frontierele externe; Azilul, imigratia si apararea dreptur ilor cetatenilor având nationalitatea unei terte tari; Cooperarea judiciara în probleme de ordin civil.

Instituirea în Tratatul de la Maastricht a dreptului „oricărui cetăţean al Uniunii de a circula şi de a se stabili în mod liber pe teritoriul Statelor membre” (TCE, art. 8A, alin. 1, noul art. 18 alin. 1) a pus capăt, oarecum, controverselor şi tensiunilor privind libera circulaţie. Această consacrare reafirma întărirea unei libertăţi, realizate cu mult timp înainte şi care îşi pierduse, chiar înaintea Tratatului asupra Uniunii Europene caracterul exclusiv economic.

Combinaţia de cooperare interguvernamentală – consacrată în special prin acordurile Schengen – cu integrarea comunitară, precum şi persistenţa refuzului unor State de a elimina controlul la frontierele interioare „fac aproape ilizibil Tratatul de la Amsterdam”, care a încercat o punere în ordine a materiei.

Libertatea de circulaţie şi de şedere, drept al cetăţeanului Uniunii Europene, este recunoscută resortisanţilor statelor membre (sau resortisanţilor comunitari), fiind generalizată progresiv în favoarea acestora şi a familiilor lor.

Spre deosebire de art. 69 al Tratatului CECA, TCE nu conţine vreo limitare bazată pe cetăţenia lucrătorilor care beneficiază de libertatea de circulaţie, cel puţin dacă luăm în considerare dispoziţiile art. 48.1 (noul art. 39,1) şi ale art. 51.1 (noul art. 42.1).

Fiecare stat membru al Comunităţii rămâne liber să reglementeze care sunt cetăţenii săi. Tratatele de aderare au exclus de la acest beneficiu pe cetăţenii danezi rezidenţi în Insulele Feroe ca şi cetăţenii din insulele anglo-normande şi din insula Malta.

Cetăţenii din ţările şi teritoriile de peste mări care au cetăţenia unui stat membru (în cazul Franţei este vorba de Noua Caledonie, Polinizia Franceză, Wallis şi Futuna, Mayotte, Saint-Pierre şi Miquelon; pământurile australe şi antarctice franceze nelocuite) sunt într-o situaţie din cele mai complexe. Ei nu se pot prevala de un drept de intrare şi de şedere pentru a exercita o activitate salariată, ci doar pentru a exercita o activitate independentă. Acest fapt rezultă din aplicarea făcută dispoziţiilor art. 135 (noul art. 186) şi 132.5 (noul art. 183) din TCE.

Deşi cetăţenii din statele terţe nu beneficiază, în principiu, de libertatea de circulaţie şi de şedere, există interacţiuni ce se produc între situaţia lor şi cea a cetăţenilor comunitari. Conform reglementării comunitare în vigoare, membrii familiei unui cetăţean al unui stat membru pot să-l însoţească pe acesta în ţara de adopţie şi să exercite o activitate.

Convenţiile încheiate între Comunitate şi state sunt prudente în ceea ce priveşte, dacă nu libera circulaţie, dreptul de şedere acordat ca accesoriu al accesului la un loc de muncă. Chiar din cele mai favorabile dintre ele, cu ar fi acordul de cooperare CEE-Maroc, lasă statelor membre o largă marjă de asociere. Acordul de asociere încheiat în 1963 cu Turcia şi protocolul adiţional din 1970 sunt mai îngăduitoare datorită redactării lor în perspectiva realizării progresive a liberei circulaţii a lucrătorilor conform modalităţilor stabilite de Consiliul de Asociere. Dar Curtea a refuzat să le recunoască efectul direct, ceea ce împiedica pe lucrătorii turci să se prevaleze de liberul acces pe teritoriul statelor membre. În schimb, Decizia 1/80 adoptată de Consiliul de Asociere produce efect direct şi conferă cetăţenilor turci un drept de şedere derivat din dreptul la muncă, care le este recunoscut. Acest drept presupune, chiar şi pentru lucrătorii turci care au avut o ocupaţie mai mult de 4 ani pe teritoriul unui stat membru, un interval rezonabil pentru a căuta un nou loc de muncă (soluţie asemănătoare celei din cazul Antonisse privind lucrătorii comunitari). Membrii familiei au, în aplicarea art. 7 din Decizia 1/80, dreptul de a însoţi lucrătorul.

Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) din 2 mai 1992 este cel mai favorabil în ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor statelor terţe, întrucât art. 28 prevede libera circulaţie între statele membre ale CE şi Statele AELE, dar aplicarea sa a ridicat unele probleme.

Cetăţenii statelor terţe, legal angajaţi de către o întreprindere comunitară care efectuează o prestare de servicii în alt stat membru, au dreptul de şedere în acest stat membru pentru intervalul de timp necesar executării acestei prestări de servicii. Perspectiva eliminării controalelor la frontierele interne ale Uniunii şi constituirea unui „spaţiu de libertate, securitate şi justiţie” presupune o anumită armonizare a politicii statelor membre faţă de admiterea şi şederea cetăţenilor statelor terţe.

Dreptul de liberă exercitare a unei profesii constituie, în dreptul comunitar ca şi în dreptul intern, statutul de drept fundamental persoanei, iar Tratatul de la Amsterdam îl consacră şi îl desăvârşeşte. Conform Cartei Sociale Europene, semnată la Torino „orice persoană trebuie să aibă posibilitatea de a-şi câştiga existenţa prin exercitarea liberă a unei profesii”.

În tratatele constitutive libertatea profesională apare mai puţin ca un drept al persoanei şi mai mult ca un instrument de mobilitate a agenţilor economici, a lucrătorilor în general. Libera exercitare a unei activităţi profesionale pe care o poate revendica o societate comercială doritoare să se implanteze într-un alt stat membru profită acţionarilor şi altor categorii de asociaţi şi rămâne un element de acces la piaţa serviciilor şi un drept fundamental al persoanei. Chiar dacă societăţile beneficiază de acest drept în ordinea juridică comunitară, ele sunt un instrument de acţiune economică.

Principiul liberului acces la o profesie, beneficiarii săi, ca şi locurile de muncă excluse sunt determinate prin intermediul celor trei libertăţi consacrate prin TCE. Tratatul CE distinge trei libertăţi.

Fisiere in arhiva (1):

  • Libera Circulatie a Persoanelor.doc