Libera Circulație a Serviciilor

Prin Tratatul de la Maastricht, s-a procedat la o reorganizare a materiilor reglementate prin tratatele constitutive ale Comunităţilor europene şi s-a recurs la o mai bună sistematizare. Astfel, Părţile a doua – “ Fundamentele Comunităţii “ – şi a treia – “Politicile Comunităţii “ – din Tratatul de la Roma au fost regrupate într-o singură Parte - a treia – intitulată “ Politicile Comunităţii “. Acest fapt a determinat menţinerea încă la începutul acestei Părţi, ca un element călăuzitor al tuturor acţiunilor şi politicilor comunitare a unor aspecte privind fundamentele Comunităţii, care, deşi nu se mai regăsesc în această formulare, îşi păstrează această finalitate. Este vorba de dispoziţiile privind libera circulaţie a mărfurilor, persoanelor, capitalului şi serviciilor, care, într-un grad diferit se pot circumscrie aproape oricăreia dintre acţiunile şi politicile comunitare. Aceste libertăţi au fost realizate, în cea mai mare parte a lor, deja în cursul perioadei de tranziţie, potrivit Tratatului, prin dispoziţii de procedură şi acţiuni, abstenţiuni, restricţii ori interdicţii. Aproape toate dispoziţiile procedurale de realizare a acestor libertăţi nu mai sunt de actualitate, având în vedere că perioade de tranziţie pentru stabilirea pieţei comune a expirat la 31 decembrie 1969 ( art.7 ), dar după această perioadă Tratatul garantează aceste libertăţi, astfel încât dispoziţiile în această privinţă sunt considerate a avea efect direct, putând fi invocate în faţa tribunalelor naţionale ale statelor membre. Pe de altă parte, prin AUE, art.13 ( devenit art. 8A în Tratat ) , Comunitatea europeană s-a angajat, în consonanţă cu “ Cartea Albă ” în 1985 a Comisiei, să adopte măsuri în scopul stabilirii progresive într-o perioadă expirând la 31 decembrie 1992 a pieţei interne care să cuprindă o zonă fără frontiere interne în care libera circulaţie a mărfurilor, a persoanelor, a capitalurilor şi serviciilor să fie asigurată potrivit prevederilor Tratatului.

Aşadar, piaţa internă este definită ca un spaţiu fără frontiere interne care trebuie să funcţioneze în aceleaşi condiţii ca o piaţă naţională : mărfurile, persoanele, capitalurile şi serviciile trebuie să circule în cadrul ei fără nici un control la frontierele dintre statele membre, după exemplul absenţei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat. Acest spaţiu fără frontiere interioare, în interpretarea Comisiei, nu poate să-şi găsească traducerea sa concretă şi efectivă decât dacă el priveşte toate mărfurile, serviciile şi capitalurile care circulă în cuprinsul lui, iar dacă este vorba în cazul particular al persoanelor, orice interpretare a art. 8A care ar conduce la a limita efectele doar la resortisanţii comunitari ar lipsi această dispoziţie de orice efect util. Art. 8A stabileşte, aşadar, pentru Comunitate şi, de asemenea, pentru statele membre a obligaţiilor de rezultat, care nu ar putea fii îndeplinită dacă ansamblul controalelor la frontieră ( şi efectele aferente ) nu sunt suprimate. .

Prin Decizia Nr. 93/72 a Comisiei s-a constituit un Comitet consultativ pentru coordonarea în domeniul pieţei interne. El poate fi consultat potrivit competenţei ce I-a fost stabilită, asupra tuturor problemelor practice care pot să survină după 1 ianuarie 1993 reletiv la funcţionarea acestei pieţe .

Convenţia Europeană prezentată Consiliului European la Roma pe 18 iulie 2003 avea să reglementeze în Titlul III –Sectiunea I aspectele privitoare la instituirea pieţii interne ,la libera circulaţie a persoanelor şi serviciilor, precum şi la libera circulaţie a mărfurilor,capitalurilor şi plăţilor .

Libera circulaţie a serviciilor constă în dreptul de a oferi servicii pe teritoriul statelor membre plecând de la un sediu (principal sau secundar ) stabilit în Uniunea Europeana. Ea este o componentă importantă pentru funcţionarea pieţii unice . Baza legală se regăseşte în art.49-55 (ex. 59-66) din Tratatul de la Roma (CEE).

Conform art.III-30 din Convenţia Europeană sunt considerate servicii, acelea care sunt în mod normal furnizate contra unei remuneraţii, în măsura în care ele nu sunt cârmuite de prevederile privind libertatea de circulaţie a mărfurilor, capitalului şi persoanelor, şi ele includ, în special, activităţile cu caracter industrial, comercial ,activităţile artizanale şi cele prestate în cadrul profesiunilor liberale .

În dreptul comunitar prin noţiunea de „servicii“ se înţelege ansamblul prestaţiilor care nu cad sub incidenţa dispoziţiilor referitoare la libera circulaţie a mărfurilor, capitalurilor sau persoanelor. Ea are, asadar, un caracter „rezidual“ sau „subsidiar“, dar poate fi clarificată în baza a trei criterii stabilite prin jurisprudenţa CJCE de la Luxemburg:

a) Prestatorul serviciilor trebuie să fie stabilit într-un stat membru al Uniunii Europene, altul decât acela al destinatarului prestaţiei astfel încât să existe o trecere a unei frontiere interioare UE .

b) Prestatorul trebuie să fi fost stabilit în spaţiul Pieţei unice europene.

c) Prestaţia trebuie să fie furnizată contra unei remuneraţii.