Lichidarea Societăților Comerciale

Lichidarea societăţilor comerciale

În conformitate cu dispoziţiile Codului civil român, societatea este un contract prin care două sau mai multe persoane se învoiesc să pună ceva în comun, cu scopul de a împărţi foloasele ce ar putea deriva. Societatea trebuie să aibă un obiect licit şi să fie contractată spre folosul comun al părţilor (art. 1491 şi art. 1492).

Orice societate are un scop lucrativ. Asociaţii pot urmări atât realizarea unor beneficii băneşti, cât şi foloase de altă natură.

Spre deosebire de reglementarea în materie civilă, societatea comercială are personalitate juridică proprie. În raporturile cu terţii, precum şi faţă de asociaţi, societatea comercială este o persoană juridică distinctă.

Societatea comercială se constituie prin voinţa asociaţilor exprimată în mod liber. După dobândirea personalităţii juridice societatea comercială devine un subiect de drept autonom şi rolul voinţei părţilor se estompează. Cu toate acestea, originea contractuală se răsfrânge în organizarea şi funcţionarea societăţii comerciale.

O societate comercială dispare ca entitate economică, socială şi juridică o dată cu dizolvarea şi lichidarea ei. Lichidarea unei societăţi comerciale constă dintr-un “ansamblu de operaţii care, după dizolvarea societăţii, au ca obiect realizarea elementelor de activ (transformarea activului în bani) şi plata creditorilor, în vederea partajului activului net rămas între asociaţi”.

Deci, după cum rezultă din această definiţie, lichidarea este precedată de dizolvarea societăţii comerciale. În cazul dizolvării calitatea de persoană juridică a societăţii comerciale se menţine numai pentru o anumită perioadă, în vederea lichidării, pe când lichidarea marchează dispariţia definitivă a persoanei juridice.

Printre cauzele care conduc la dizolvarea societăţii se pot menţiona:

- expirarea timpului stabilit pentru durata societăţii;

- imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;

- decizia asociaţilor, prin hotărârea Adunării Generale;

- falimentul societăţii;

- alte clauze prezăzute de lege sau de actul constitutiv;

- dacă administratorii constată pierderea unei jumătăţi din capitalul social sau dacă micşorarea capitalului s-a făcut sub minimul legal, fără ca asociaţii să decidă completarea sau limitarea lui, în termenul legal, etc.

Dizolvarea societăţii are drept consecinţă “deschiderea procedurii de lichidare” (conform art. 233 din Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată). “Dizolvarea are loc fără lichidare, în cazul fuziunii ori divizării totale a societăţii sau în alte cazuri prevăzute de lege”.

Lichidarea societăţilor comerciale este reglementată tot prin Legea 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, la titlul VII, art. 252 – 270.

Analizând cauzele care pot conduce la dizolvarea societăţii comerciale putem vorbi despre o dizolvare şi lichidare benevole sau de o dizolvare şi lichidare forţată (judiciară). Lichidarea judiciară se deosebeşte de lichidarea benevolă prin următoarele aspecte:

• lichidarea judiciară are la bază hotărârea tribunalului în timp ce lichidarea benevolă se face pe baza hotărârii Adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor;

• în cazul lichidării judiciare administrarea bunurilor patrimoniului societăţii este preluată de judecătorul sindic, numit de tribunal, în timp ce în cazul lichidării benevole dizolvarea societăţii cade în sarcina vechilor administratori, care se ocupă în continuare, de administrarea socetăţii;

• în cazul lichidării judiciare, tribunalul sau judecătorul sindic numesc un lichidator, care este o persoană străină societăţii, în timp ce în cazul lichidării benevole lichidatorul este numit de adunarea generală a acţionarilor sau a asociaţilor, putând fi un administrator, un asociat sau o persoană străină;

• lichidarea judiciară este o lichidare imediată, pe când lichidarea benevolă este o lichidare progresivă. În cazul lichidării judiciare bunurile se vând direct sau prin licitaţie cât mai avantajos şi cât mai rapid. În cazul lichidării benevole bunurile se vând în timp;

• în cazul lichidării judiciare activele sunt evaluate la valori lichidative, care de regulă, date fiind condiţiile în care se realizează, sunt mai mici decât preţurile de vânzare în condiţii normale.

Valoarea de lichidare poate fi definită ca valoarea care se obţine din vânzarea forţată a întreprinderii, întru-un termen limitat. Valoarea de lichidare este de regulă mai scăzută decât valoarea de piaţă. Astfel bunurile care în condiţii normale (respectiv de continuitate a activităţii) au o valoare actuală (de piaţă), în cazul lichidării întreprinderii valoarea acestora suportă o reducere sensibilă.

Lichidarea judiciară este o lichidare pronunţată printr-o decizie judecătorească la cererea asociaţilor, creditorilor sau a reprezentantului masei obligatarilor şi se efectuează potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial nr. 359/21 aprilie 2006. În art. 2 din Legea nr. 85/2006 se precizează că „scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă”. Din textul articolului reiese scopul Legii 85/2006, şi anume asigurarea cadrului legal necesar desfăşurării reorganizării judiciare sau a falimentului agentului economic aflat în dificultate, pentru a plăti creditorii acestuia.