Paradisurile Fiscale

1. Introducere.

Pretutindeni şi din totdeauna evaziunea fiscală a fost condamnată. Cu toate acestea perspectivele privind acest fenomen nu s-au schimbat de-a lungul timpului. El persistă în toate ţările şi în toate perioadele, în ciuda sancţiunilor. Trebuie recunoscut dreptul oricărui contribuabil de a evita pe căi legitime plata impozitelor, ceea ce presupune deseori, recurgerea la paradisurile fiscale, dar în acelaşi timp aceste paradisuri fiscale pot fi folosite pentru efectuarea unor operaţii care implică evaziunea fiscală.

În lume funcţionează aproximativ 73 de paradisuri fiscale, însă date precise despre sumele de bani care ajung aici nu există. Majoritatea ţărilor considerate paradisuri fiscale nu impun nici un impozit pe venit sau impun impozite doar asupra unor categorii de venituri, fie impun un impozit redus, în comparaţie cu impozitele impuse de ţările de origine ale celor care folosesc paradisurile fiscale respective. De exemplu guvernele din Insulele Bahamas, Bermuda, Cayman şi altele nu impun nici un impozit asupra veniturilor sau averii personale. Acest tip de ţări asigură o anumită protecţie a informaţiei bancare sau comerciale.

Cele mai multe ţări paradisuri fiscale urmează o politică de încurajare a activităţii bancare din străinătate. Activitatea cetăţenilor străini nu e supusă controalelor exercitate asupra schimburilor valutare sau alte controale. În comparaţie cu comertul exterior, depunerile bancare din străinătate în paradisurile fiscale sunt considerabil mai mari decât conturile bancare străine în ţările care nu sunt paradisuri fiscale.

Un strain poate înfiinţa o companie într-un paradis fiscal pentru a-şi desfăşura activitatea în altă ţară. Astfel, compania nu va fi supusă controlului asupra schimburilor valutare în paradisul fiscal atât timp cât activitatea ei se desfăşoară în moneda altor jurisdicţii şi nu se angajează în tranzacţii în ţara paradis fiscal respectivă.

În paradisurile fiscale se obţin cu uşurinţă licenţe de funcţionare pentru bănci şi corporaţii. Adevarul este că nu există însă niciun paradis fiscal care să-i mulţumească pe toţi. Unele zone s-au specializat pe activităţile bancare, altele servesc interesele multinaţionalelor, în timp ce celelalte adună sub umbrela lor protectoare bogaţii lumii. În plus, despre această lume a finanţelor „offshore” - ţările sau jurisdicţiile cu o legislaţie fiscală fie fără impozite, fie cu impozite foarte scăzute, nu totul este de bine.

1.1. Conceptul de paradis fiscal

Rădăcinile istorice ale paradisului fiscal le identificăm în Grecia antică unde, pentru a scăpa de taxa de 2 % asupra importurilor şi exporturilor, comercianţii se mută în insulele învecinate marelui oraş, aflate în exteriorul acestuia. În Evul Mediu, în urma negocierilor hanseatice, oraşul Londra este scutit de toate impozitele. Între secolele XVI şi XVII, Flandra constituia un adevărat paradis fiscal, deoarece în porturile sale comercianţii aveau un minim de restricţii. În 1889 a doua bancă ca mărime din Canada, Bank of Nova Scotia, şi-a dechis o agenţie în Caraibe şi în Jamaica pentru a permite clienţilor să beneficieze de avantajele fiscale şi financiare în operaţiuni de comerţ international. După al doilea Război Mondial importanţa paradisurilor fiscale a crescut. Printre alţii, americanii - specialişti în societăţi multinaţionale - au avut cele mai mari motive. Ei aveau în vedere diminuarea preţului de transfer a profitului între societăţile fiice străine şi societatea mamă prin mijloacele evaziunii fiscale. Beneficiile astfel neimpozitate, au servit la reinvestirea şi înnoirea mijloacelor de producţie.

Termenul de „paradis fiscal” include toate acele state care au impozitul pe profit zero sau nesemnificativ pentru activităţi comerciale sau bancare şi se referă la ţările în care există trusturi offshore şi în care nivelul general al taxelor şi impozitelor este foarte redus. Practic acestea sunt ţări în care îşi desfăşoară preponderent activitatea firme cu capital străin, iar sucursalele respective sunt conduse de către cetăţeni ai ţării “adoptive”. O firmă offshore este înregistrată într-o ţară în care de fapt nu desfăşoară nici un fel de activităţi economice, astfel încât toate veniturile fiind obţinute în întregime din afara graniţelor. Teoretic, companii offshore se pot înregistra în orice ţară din lume, dar nu peste tot se pot obţine şi avantaje fiscale.

Companiile offshore pot fi folosite în foarte multe domenii: domeniul bancar, imobiliar, transport maritim, asigurări, proprietate intelectuală, investiţii, finanţe, servicii, comerţ etc.

Cele mai des folosite forme de societati offshore sunt:

• Compania nerezidenta (non-rezident);

• International Business Company (I.B.C.);

• Companiile exceptate (exempt);

• L.L.C. (Limited Liability Company);

• Trustul.

a. avantajele companiilor offshore:

Fiscalitatea redusă. În toate paradisurile fiscale regimul uşor de impozitare al companiilor offshore este garantat prin lege. Fiscalitatea este zero sau aproape zero. Profitul acumulat de companiile offshore se impozitează în statul de rezidenţă, iar aceste state fie nu aplică nici un impozit pe profitul obţinut, fie acest impozit este foarte mic (max. 5%).

Birocraţie scăzută. Companiile offshore sunt scutite de obligaţia de a ţine contabilitatea, registrele comerciale şi nu sunt obligate la prezentarea bilanţului contabil.

Anonimitate. Datele de identificare ale actionarilor si ale administratorilor nu sunt publice.

Protecţia patrimoniului. Legea garantează dreptul de dispoziţie absolută a acţionarului asupra întregului patrimoniu al companiei. Profitul companiei offshore poate fi utilizat oricând după voinţa beneficiarului firmei.

Infrastructura bine dezvoltată. Paradisurile fiscale oferă servicii perfecte de telecomunicaţii, sistem bancar bine dezvoltat şi stabil.