Studiu de caz privind reglementarea administrării unei societăți comerciale din România

Societate comercială – Generalitati

O societate comercială (abreviat S.C.) reprezintă o asociaţie de oameni de afaceri alcătuită pe baza unor investiţii de capital, urmărindu-se obţinerea unor beneficii comune. Societatea comercială este uneori privită ca subordonată întreprinderii (companiei).

Există societăţi în nume colectiv, în cazul cărora se asociază un număr mic de persoane în vederea întemeierii unei întreprinderi comerciale sau industriale. Contribuţia fiecărei persoane este atât sub formă de capital, cât şi de muncă; obligaţiile trebuie asumate nelimitat de către toţi asociaţii.

Terminologie. Utilizare

Distincţia dintre societate comercială şi întreprindere nu este exprimată în termeni riguroşi. În diferite limbi, societatea poate fi interpretată ca o întreprindere (companie) de mai mici dimensiuni sau chiar ca echivalent al companiei. Limba română atestă o delimitare teoretică între societate şi intreprindere, însă practica este aceea de a denumi întreprinderile, laolaltă cu alte asociaţii în interes de afaceri mai mici, „societăţi comerciale”. Sintagma se plasează ca un prefix, înaintea denumirii întreprinderi (de exemplu, Societatea Comercială (S.C.)

Pentru a-si îndeplini rolul sau economic,societatea comerciala a fost conceputa ca un organism autonom,caruia legea i-a conferit personalitate juridica.În doctrina, societatea comerciala este definita ca fiind „o grupare de persoane constituita pe baza unui contract de societate si beneficiind de personalitate juridica , în care asociatii se înteleg sa puna în comun anumite bunuri, pentru exercitarea unor fapte de comert , în scopul realizarii si împartirii beneficiilor rezultate”.Conditiile necesare constituirii societatilor comerciale si regimul juridic aplicabil functionarii acestora sunt cuprinse în Legea nr. 31/1990(titlul II si titlul III).

Cât priveste functionarea societatilor comerciale, aceasta vizeaza în principal analiza a doua institutii care alcatuiesc„ centrul motor vital al functionarii societatilor comerciale: adunarea generala si administrea societatii.

Vointa unei societati comerciale, ca persoana juridica,este determinata de voturile persoanelor care compun aceasta entitate colectiva, iar aceste voturi se exprima în cadrul adunarilor generale a asociatilor ,respectiv a actionarilor.

Deciziile adoptate de asociati(sau de actionari dupa caz, în functie de forma juridica a societatii), sunt puse în executare prin intermediul organelor de administrare ,altfel spus , vointa sociala este adusa la îndeplinire prin actele juridice ale organului executiv (de gestiune),care este administratorul sau administratorii societatii.

Dupa cum s-a constat în doctrina nu este exclus ca, într-un mod practic, administratorii (mai ales în cazul societatilor mari)sa elaboreze si sa concretizeze ei însisi „vointa colectiva” din perspectiva atributiilor lor de organizare a adunarilor generale si a asociatilor observându-se :„o tendinta accentuata de trecere de la adunarea generala a asociatilor la consiile de administratie , a atributiilor ce tin de orientarea economica si de piatia a societatii, dat fiind faptul ca mediul afacerilor devine tot mai profesionalizat si mai dinamic, pentru aceasta fiind necesar ca deciziile de factura economica si comerciala sa fie concentrate în cât mai putine mâini, pentru a fi cât mai dinamice”.

Pornindu-se de la rolul administratorilor în cadrul societatilor comerciale, în doctrina s-a aratat ca notiunea de „vointa colectiva” este improprie si în acest sens ar fi mai adecvata sintagma de „ interes majoritar”, care devine, în baza legii, interesul societatii.Aceasta deoarece, vointa colectiva ia nastere în cadrul adunarii asociatilor si nu reprezinta suma vointelor individuale ori rezultanta lor, ci este consecinta unui „compromis între diferitele interese individuale ale asociatilor (actionarilor) care reprezinta majoritatea capitalului social (cu unele exceptii, când vointa colectiva trebuie sa fie un compromis între interesele tuturor asociatilor)”.

În plan legislativ ,aceasta tendinta este recunoscuta prin prevederile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale , care permite actionarilor delegarea unora dintre atributiile adunarii generale extraordinare administratorilor (mutarea sediului social,schimbarea obiectului de activitate ,marirea capitalului social , reducerea ori reîntregirea sa prin emiterea de noi actiuni, conversia actiunilor dintr-o categorie in cealalta) –art. 114 cu trimitere la art. 113 literele b,c,e,f,l, din Legea nr. 31/1990.

Controlul gestiunii administratorilor se realizeaza de catre asociati, ori în anumite cazuri, de un organ specializat si anume: cenzorii societatii.

Trebuie precizat ca de la o forma juridica de societate comerciala la alta, legea stabileste care sunt organele societatii si conditiile de organizare si functionare, precum si atributiile lor.

Administrarea societatilor comerciale pe actiuni

Legea societatilor comerciale stabileste 2 sisteme de organizare a societatilor comerciale pe actiuni, respectiv:

sistemul unitar si

sistemul dualist.

Sistemul unitar presupune ca administrarea societatii comerciale sa se realizeze de catre un consiliu de administratie ale carui competente, in cazul entitatilor ale caror situatii financiare fac obiectul auditului statutar, nu pot fi retrase prin actul constitutiv sau prin hotarare a adunarii generale a actionarilor. In acelasi timp ele ne pot fi delegate directorilor entitatii.

Totodata, art. 137 alin. (2) din Legea societatilor comerciale precizeaza ca numarul administratorilor societatilor ale caror situatii financiare anuale fac obiectul auditului statutar nu poate fi mai mic de 3, din care unul trebuie sa fie independent (art. 1402).