Abuzul de Putere Dominantă

Potrivit legislaţiei europene, este necesar să se evite ca întreprinderile europene să se bucure de o poziţie dominantă în sectorul lor de activitate, abuzând de această poziţie şi creând posibilitatea unor distorsiuni ale concurenţei care afectează schimburile intercomunitare

Noţiunea dc poziţie dominantă este definită în termeni similari de către diverşi autori care au cercetat abuzul de poziţie dominantă. Astfel, într-o opinie poziţia dominantă este „ acea situaţie de forţă economică deţinută de o întreprindere, care îi conferă posibilitatea unor comportamente independente faţă de concurenţii săi (inclusiv cei potenţiali), faţă de clienţi şi faţă de consumatori, implicit, putinţa de a demara concurenţa efectivă pe piaţa în cauză.". Această formulare este inspirată de jurisprudenţa comunitară care, de altfel, a şi creat conceptul de poziţie dominantă.

Intr-o altă formulare , inspirată din aceeaşi jurisprudenţă comunitară, poziţia dominantă este „puterea de a obstacula concurenţa efectivă pe piaţa în cauză şi de a crea posibilitatea unor comportamente independente într-o măsură apreciabilă vis-a-vis de concurenţi, de clienţi şi, finalmente, de consumatori".

Evident, în ambele definiţii reproduse autorii se referă la întreprinderea care poate exercita o astfel de putere şi cu astfel de consecinţe.

Pe de altă parte, în ambele fornulări, poziţia dominantă nu este privită static ci, ca o putere economică prin exercitarea căreia se produc consecinţe economice pe piaţa în cauză.

Poziţia dominantă este situaţia în care o societate comercială dispune de o asemenea putere economică încât poate obstrucţiona -distorsiona concurenţa pe piaţă pe care activează, impunând anumite clauze partenerilor contractuali precum şi concurenţilor, clauze pe care, în mod normal, aceştia nu le-ar fi acceptat, acestea putând fii susceptibile să creze o poziţie dominantă.

În conformitate cu prevederile art. (82) al Tratatului CE, nu sancţionează poziţia dominată decît în situaţia în care devine o exploatare abuzivă de poziţie dominantă al uneia sau mai multor întreprinderi în interiorul pieţei interne sau într-un segment important al acesteia va fi interzis ca fiind incompatibil cu piaţă internă, atâta timp cât afectează comerţul dintre statele membre”.

Potrivit dispoziţiilor tratatului, poziţia dominată se apreciază în ansamblul pieţei comunitare sau al unei părţi substanţiale a acesteia. Pentru determinarea întinderii pieţei într-un caz particular, urmează a se avea în vedere caracteristicile produsului, produselor similare şi de asemenea percepţia consumatorului.

De fapt, tratatul nu defineşte în mod expres abuzul de poziţe dominantă, dar se limitează la enumera cîteva din practicile abuzive:

a) impunerea, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile ale tranzacţiilor;

Preţul impus poate să fie excesiv în ipoteza în care nu există un raport rezonabil între acesta şi valoarea economică a prestaţiei întreprinderii. De exemplu, diferenţele substantiale de preţuri practicate de o întreprindere pe piaţă unde condiţiile de concurenţă sunt omogene constituie un abuz de poziţie dominantă. Dependenţa clienţilor de produsele sau serviciile întreprinderii care deţine o poziţie dominanta poate să determine impunerea, de către aceasta, a unor preţuri excesive.

Practicilor abuzive de la art. 82 lit. le poate fi asimilată şi situaţia în care o întreprindere aflată într-o poziţie dominantă stabileşte preţuri foarte reduse, în scopul înlăturării concurenţilor de pe piaţă. Procedeul arătat poate să fie, eventual, subsecvent unui acord între intreprinderi, care urmăreste înlaturarea de pe piaţă a concurenţilor care nu participă la respectiva înţelegere.

Condiţiile discriminatorii pot să privească, de asemenea, rabaturile comerciale sau termenele de livrare care sunt consimţite de întreprinderea care deţine o poziţie dominantă.

Art. 82 lit. a interzice stabilirea unilaterală a unor preţuri inechitabile, în timp ce art. 81 par. 1 lit. a, care este formulat în termeni apropiaţi, prohibă restrângerea libertăţii părtilor la înţelegerea monopolistă în fixarea preţurilor. Aplicarea ambelor articole nu este totuşi exclusă, în eventualitatea în care o întreprindere aflată într-o poziţie dominantă se prevalează de aceasta pentru a încheia cu unii concurenţi o înţelegere monopolistă, iar pe ceilalţi încearcă să-i înlăture de pe piaţa prin folosirea unor mijloace incompatibile cu cerinţele unei concurenţe obişnuite ;

b) limitarea producţiei, distribuţiei-pieţelor de desfacere sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul utilizatorilor sau consumatorilor. De cele mai multe ori aceasta se realizează prin limitările impuse furnizorilor sau cumpărătorilor de către întreprinderea care are o poziţie dominantă.