Acordul și autorizația de mediu

Motto: “Dacă noi nu putem dovedi că o societate modernă poate prospera

în armonie cu locul unde ea trăieste, fragmentele de natura

salbatică pe care noi incercam să le salvăm nu vor fi decat

curiozitaţi in tristul muzeu al umanitaţii.”

( naturalistul Robert Weeden)

Argumentare

La fiecare pas ne dăm seama că facem parte din natură cu trupul şi mintea, trăim în cadrul ei şi întreaga noastră dominaţie se bazează pe faptul că ştim mai bine decât celelalte fiinţe să-i cunoaştem legile şi să le folosim în mod corect.

Protecţia mediului devine una din preocupările cele mai importante ale societăţii contemporane. Indiferent de apartenenţa statală, vârstă sau profesie, oamenii conştientizează faptul, că societatea umană nu ar trebui şi nu poate să se dezvolte în detrimentul mediului ambiant.

Apariţia, dezvoltarea şi constituirea legislaţiei româneşti privind protecţia mediului într-o ramură de drept autonomă şi a dreptului mediului ca disciplină ştiinţifică au o istorie relativ îndelungată, care a cunoscut mai multe etape, cu caracteristici proprii.

Treptat, de la primele reguli nescrise, de drept cutumiar, care vizau aspectele minore de ocrotire a naturii şi pană la reglementările actuale, care se armonizează cu legislaţia comunitară şi normele juridice privind problemele ecologice globale, în cadrul unui proces adesea contradictoriu,

s-a scris istoria acestei ramuri postmoderne de drept.

Concepţiile generale exprimate de reglementările juridice au evoluat şi ele de la o abordare utilitaristă, de ocrotire a factorilor de mediu în raport direct cu valoarea lor economică, cu utilitatea prezentată pentru om şi numai în subsidiar, pe cale indirectă, de consecinţă, vizându-se şi protejarea naturii, prin recunoaşterea nevoii de conservare a mediului natural ca interes uman fundamental, pană la viziunea care pune înainte de toate valoarea intrinsecă a mediului, protejându-se elementele sale care sunt sau nu necesare omului pentru supravieţuire ori exploatate de acesta.

Noţiunea şi caracteristicile actelor de reglementare de mediu

Tributară utilizării limbii engleze în procesul de receptare a Acquis-ului comunitar de mediu, legislaţia românească a optat pentru denumirea generică de „acte de reglementare” (to regulate), pentru autorizaţiile, acordurile şi avizele de mediu, iar Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului a preferat o definiţie prin enumerare a acestora, şi nu o prezentare sintetică a respectivei noţiuni.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2005, autorităţile competente în domeniu, cu excepţia Gărzii Naţionale de Mediu şi a structurilor subordonate acesteia, conduc procedura de reglementare şi emit (mai corect, eliberează), după caz, trei categorii de acte de reglementare: avize de mediu, acorduri şi autorizaţii/autorizaţii integrate de mediu.

Legislaţia românească în vigoare stabileşte, cu unele imperfecţiuni, o serie de categorii distincte de acte de reglementare (autorizaţii, acorduri, avize), conform unor criterii mai mult sau mai puţin precise şi supuse unor reguli specifice.