Actele și faptele de comerț

I. Actele si faptele de comert

a.- Definirea si caracteristicile actelor de comert

Faptele de comert sunt actele juridice,faptul juridic sau operatiunea prin care se realizeaza producerea de marfuri, executarea de lucrari, prestarea de servicii sau o interpunerea in circulatia bunurilor, efectuata in scopul de a obtine profit.

Notiunea de act si fapt de comert ar parea de natura a viza discutia deja cunoscuta din dreptul civil, relativa la actele juridice si faptele juridice.

In realitate, diferenta este substantiala, sub aspectul sferei de cuprindere vizata de termenii in discutie, pe de o parte, iar, pe de alta parte, faptele de comert sunt manifestari de vointa facute cu intentia expresa de a produce efecte juridice, spre deosebire de faptele juridice, in general, care sunt savarsite fara intentia de a produce efecte juridice. Astfel, Codul comercial arata in art.3, ca legea considera ca fapte de comert urmatoarele:

- cumpararea de produse sau marfuri spre a le revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria;

- contractele de report asupra obligatiilor de stat sau a altor titluri de credit circuland in comert;

- cumpararile sau vanzarile de plati sau de actiuni ale societatilor comerciale;

- orice intreprindere (activitati organizate ce se deslasoara in anumite conditii, urmand anumite scopuri) de furnituri;

- intreprinderile de spectacole publice;

- intreprinderile de comisioane, agentii si oficii de afaceri;

- intreprinderile de constructii;

- intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie ;

- intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde;

- operatiunile de banca si schimb;

- operatiunile de mijlocire in afaceri comerciale;

- intreprinderile de transport de persoane sau de lucruri pe apa sau pe uscat;

- cambiile si ordinele in productie sau marfuri;

- constructia, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatie interioara si exterioara si tot ce priveste echiparea, armarea sau aprovizionarea unui vas;

- expeditiile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile ma¬ritime si toate controalele privitoare la comertul pe mare si la navigatie;

- asigurarile terestre, chiar mutuale, contra riscurilor navigatiei;

- depozitele pentru cauza de comert;

- depozitele in docuri si antreprize, precum si toate operatiile asupra recipiselor de depozit si asupra schimburilor de gaj, eliberate de ele.

Articolul 4 din Codul comercial arata ca sunt socotite ,,fapte de comert si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila, sau daca contrariul nu rezulta din insusi actul".

In conditiile societatii de astazi, definirea faptelor de comert apare necesara nu numai teoretic, dar si din punct de vedere practic.

Astfel, in raport cu dimensiunea comertului intern de astazi, enumerarea faptelor de comert din Codul comercial apare extrem de limitativa. Apoi, o serie de acte juridice au caracter bivalent, fiind, deopotriva, civile si comerciale, ceea ce impune gasirea criteriului de comercialitate al lor pentru a-si clarifica specificul lor, de acte de natura comerciala.

O astfel de conceptualizare este, in acelasi timp, de natura a preciza obiectul dreptului comercial, obiect ce poate ajuta la sustinerea independentei dreptului comercial ca ramura de drept, caci actele si faptele de comert vizeaza domeniul dreptului comercial.

Pentru dezvoltarea acestor probleme, doctrina a furnizat si furnizeaza o serie de criterii pentru delimitarea acestor acte si fapte de comert.

Astfel, potrivit unei opinii, actul de comert este „ un act de speculate" care se face in scopul realizarii unui profit, speculandu-se asupra transformarii ori schimbului de produse, cum ar fi, cumpararea de marfuri la un anumit pret si revanzarea lor la un pret mai mare.

Relativ la acest criteriu s-a spus ca, el nu ar fi net, caci exista si operatiuni civile cu caracter speculativ (o activitate mestesugareasca sau una agricola) pe de o parte, iar, pe de alta parte, nu totdeauna operatiunile comerciale au acest caracter (vanzarea in pierdere pentru atragerea clientului, pentru reclama sau chiar pentru evitarea unor pierderi mai mari).

Intr-o alta opinie, actul de comert, este ,,un act de circulatie", de interpunere intre producator si consumator.

Acest criteria vizeaza obiectul actului, iar nu scopul sau. In aceasta opinie, actele de vanzare a marfii incheiate de vanzatorul cu amanuntul cu anumiti consumatori nu sunt acte de comert, in timp ce, actele de vanzare incheiate de angrosist cu vanzatorul cu amanuntul vor fi comerciale, caci se interpun in circulatia marfurilor.

S-a apreciat nesatisfacator acest criteriu, spunandu-se ca, exista o serie de acte comerciale care sunt straine circulatiei bunurilor (actele agentilor si oficiilor de afaceri), pe de o parte, iar, pe de alta parte, activitatea de transformare a unor bunuri este recunoscuta ca activitate de intermediere.

Intr-o alta opinie, actul de comert ar fi actul indeplinit printr-o intreprindere" (adica printr-o activitate organizata, urmarind un anumit scop, desfasurata in anumite conditii).

S-a sustinut, insa, ca anumite acte de comert se realizeaza si fara a exista o organizare, pe de o parte, iar, pe de alta parte, pe langa intreprinderile comerciale exista si intreprinderi cu caracter civil (o exploatare agricola sau intreprindere mestesugareasca).

Observam ca, aceste trei criterii nu sunt suficiente, motiv pentru care, in practica judiciara nu s-a adoptat un criteriu unic, dandu-se preferinta ideilor de profit si circulatie.