Acțiunea civilă în procesul penal

CAP. I Notiuni introductive

1.1. Noţiunea de acţiune civilă în procesul penal

Când prin comiterea infracţiunii se produc şi anumite pagube materiale sau morale, se dă naştere şi unui raport juridic de drept civil, în baza căruia persoana care a suferit daune poate pretinde repararea pagubei. Asemenea pretenţii se realizează tot pe calea unei acţiuni judiciare, care are ca obiect, sub aspect substanţial, exercitarea dreptului de a reclama tragerea la răspundere civilă. Această acţiune nu este specifică procesului penal, ci procesului civil.

În anumite cazuri determinate, ea poate fi alăturată acţiunii penale şi se exercită deodată în cadrul procesului penal. Nu toate faptele prevăzute de legea penală pot avea ca urmare producerea unor pagube materiale sau morale, dar sunt unele care, de regulă, produc asemenea urmări, întrucât activitatea fizică, materială a făptuitorului se îndreaptă tocmai împotriva unor bunuri, lezând relaţiile sociale cu privire la acestea.

Pentru toate situaţiile în care pagubele au la bază alte cauze decât o faptă prevăzută de legea penală, persoana care a suferit daune este obligată să urmeze calea acţiunii civile separate, exercitată în cadrul unui proces civil. Aşadar, acţiunea civilă este specifică procesului civil, dar în anumite situaţii determinate ea poate fi exercitată şi în cadrul procesului penal, deodată cu acţiunea penală.

Pe calea acţiunii civile s a stabilit dreptul (persoanei fizice sau juridice) de a cere organului de jurisdicţie, instanţei de judecată ori altui organ de stat cu atribuţii jurisdicţionale, fie recunoaşterea unui drept subiectiv preexistent, ori constituirea unei situaţii juridice noi, fie încetarea piedicilor puse în exercitarea drepturilor sau în ceea ce priveşte drepturile la plata unor despăgubiri atunci când încălcarea şi executarea unor asemenea obligaţii este necesară în vederea realizării dreptului respectiv

Din cele analizate până în prezent am putea concluziona că: dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscută de legea civilă subiectului activ – persoana fizică sau persoana juridică în virtutea căreia acesta poate în limitele dreptului şi moralei să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare, să dea, să facă ori să nu facă ceva – de la subiectul pasiv şi să ceară concursul forţei de constrângere a statului, în caz de nevoie.

Putem concluziona faptul că, acţiunea civilă în procesul penal este mijlocul juridic prin intermediul căruia se realizează în justiţie tragerea la răspundere civilă a inculpatului sau a persoanei responsabile civilmente. Este mijlocul legal prin care persoana păgubită material sau moral cere să i fie reparat prejudiciul cauzat Acţiunea civilă, fiind alăturată acţiunii penale şi având un caracter accesoriu, poate fi exercitată în cadrul procesului penal numai în măsura în care poate fi pusă în mişcare acţiunea penală.

CAP. II Condiţiile exercitării acţiunii civile în procesul penal

Pentru exercitarea acţiunii civile, în procesul penal sunt necesare a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) infracţiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau moral;

b) între infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate;

c) prejudiciul trebuie să fie cert;

d) prejudiciul să nu fi fost reparat;

e) în cazul persoanelor fizice cu capacitate deplină de exerciţiu, să existe cererea de constituire ca parte civilă în cadrul procesului penal (când persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate restrânsă, acţiunea civilă se exercită din oficiu, nefiind necesară cererea de constituire ca parte civilă art. 17 Cod procedură penală).

a) Infracţiunea trebuie să fi cauzat un prejudiciu material sau moral.

Această condiţie face ca nu în orice proces penal să poată fi exercitată şi acţiunea civilă, deoarece anumite infracţiuni, prin natura urmărilor lor, nu pot genera prejudicii materiale sau morale, şi în consecinţă, exclud, de plano, posibilitatea exercitării acţiunii civile.

Săvârşirea infracţiunilor de pericol nu constituie prin ele însele un suport pentru o constituire de parte civilă, oferind numai posibilitatea despăgubirii pe cale civilă separată, pentru celelalte eventuale fapte păgubitoare, fără caracter penal, care au avut legătură cu infracţiunea de pericol.

În acest sens s a decis de pildă, că dacă inculpatul a fost judecat în procesul penal pentru infracţiunea de fals intelectual (art. 289 din vechiul Cod penal), obligarea acestuia la despăgubiri nu este posibilă, pentru că instanţa penală nu a fost sesizată cu judecarea unei fapte penale producătoare de pagube materiale

b) Intre infracţiunea săvârşită şi prejudiciul cerut a fi acoperit să existe o legătură de cauzalitate.

Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur şi simplu, o faptă ilicită şi un prejudiciu suferit de o altă persoană, dar este necesar ca între faptă şi prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.